1984, mai actual decât aș fi crezut.
Romanul 1984 te intrigă, îl citești cu groază, dar și cu o plăcere meschină – aceea de a descoperi în jur adevăruri cu o nostalgie fricoasă a amintirilor din vremea regimului ceausist.
Am ajuns să citesc 1984 în urma recomandărilor unor oameni la a căror părere țin și care nu au greșit când mi-au sugerat că ar trebui să o adaug lecturilor mele preferate. Trebuie să recunosc că mi-a dat bătăi de cap, am avut momente în care am vrut să o las așa, necitită, neterminată, într-un colț de listă cu cărți de citit. Nu am lăsat-o de tot, dar am amânat-o cât mai mult timp posibil. Nu are nimic în comun cu cărțile pe care le-am citit până acum și asta am simțit mai ales pe la jumătatea cărții. Nu abundă în acțiune galopantă, autorul nu te dă pe spate cu cine știe ce giumbușlucuri ca să-ți mențină atenția trează, dar se vede că nici nu încearcă asta pentru că nu ăla e scopul lui.
1984 este genul de carte care te intrigă, nu-ți dă pace, pe care eu nu am putut să o diger așa, dintr-o suflare. Adevărata valoare a cărții o realizezi atunci când o termini, o lași din mână și începi să ai îndoieli. Începi să vezi lucruri, fapte, evenimente așa cum nu le-ai mai văzut până acum. Înțelegi niște idei numai în momentul în care ai citit și ultimul rând.
În romanul lui Orwell regăsim genul acela de scriitură care acționează subliminal până la nivelul subconștientului, îți provoacă imaginația, dar mai ales gândirea. Dacă la începutul cărții lucrurile mi s-au părut fluente, pe la jumătatea ei am crezut că nu voi reuși să-i dau de cap. Am luat o pauză, am recunoscut câteva idei din rândurile romanului aplicate în viața de zi cu zi (dacă o veți citi, veți înțelege mai bine despre ce vorbesc), iar apoi m-am hotărât să nu o mai las până la final. Ceea ce nu a mai fost chiar atât de anevoios, întrucât la un moment dat s-a întâmplat ceea ce așteptam (sau nu) să se petreacă…
Pe scurt:
- acțiunea romanului (publicat în 1949) se petrece în anul 1984, pe teritoriul Oceaniei, condusă de un guvern totalitarist, în care domină figura impunătoare a Fratelui cel Mare (Big Brother);
- personajul principal este Winston Smith, un intelectual ce nu-și găsește locul într-o astfel de lume, care încearcă să spargă (pe ascuns) tiparele Partidului și care trăiește sub teroarea sloganului „Fratele cel Mare stă cu ochii pe tine.”;
- denumirile instituțiilor sunt schimbate – apare, de exemplu, un Minister al Adevărului;
- regăsim, de asemenea, numeroase cuvinte/sintagme noi din noua vorbă, cum ar fi: dublugândit, soceng, Poliția Gândirii, Oceania, Eurasia, Estasia și alte Ministere, precum Minipax (al păcii), Minadev (al adevărului), Minabund (al abundenței) și Miniiub (al iubirii);
- romanul este structurat pe trei capitole, dintre care pe ultimul l-am găsit cel mai interesant.
În concluzie, recomand cartea, este un roman de referință și nu trebuie să lipsească din lista cărților pe care un om ar trebui să le citească într-o viață. Deși pe goodreads.com i-am acordat patru steluțe (din cauza dificultății în a o parcurge), aici îi voi acorda cinci lăbuțe jucăușe (sistemul meu de notare a cărților recenzate).
Lectură faină să aveți!
12 comentarii
Sorina
Foarte bine punctate ideile din carte. Mi-a placut recenzia ta!!
Pisica Neagră
Mulțumesc, Sorina! Mă bucur sincer că ți-a plăcut, mai ales că nu am mai făcut nicio recenzie până acum. Cel puțin, nu pentru blog. Te pup :*
fata veselă
Pare o carte interesanta, o trec pe lista! 🙂
Pisica Neagră
Merită! 😉
gynosubversivGyno
Sa citesti si „Ferma Animalelor” 🙂
Pisica Neagră
E pe listă. 🙂 Acum am început Mă numesc Roșu. 😉
Ianolia
Multumesc pentru recomandarea indirecta. Chiar m-a intrigat recenzia si mi-a trezit curiozitatea. 🙂
Multumesc!
Pisica Neagră
Mă bucur că ți-am stârnit curiozitatea! 😀 :*
xaaranovack
Oh,da. Combinatia intre 1984 si filmul V for Vendetta… killer! Eu am citit-o ca recomandare a profilor atunci cand am facut Mass-Media. Era un must read, pentru ca da, este mai adevarata ca oricand. Poate chiar si mai adanc si mai subliminal de atat. Te pup mult! Si pe pufoseniile tale la fel!
Pisica Neagră
Eu o tot recomand de când am terminat-o de citit. E o carte de referință, cum ziceam. Mă bucur să aud că și tu ai citit-o. 🙂
Și noi vă pupăăăm! 😀 :*
Pingback:
Pingback: