Andrei Păunescu: „Las-o să plece!”
Printre multe altele (despre care vă voi povesti zilele astea), ieri am reușit să ajung la Palatul Național al Copiilor la lansarea cărților lui Andrei Păunescu: Las-o să plece și Popor de somnoroase păsărele.
Am ascultat câteva cântece, am fredonat, am aplaudat și am luat autografe.
Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, mi-a fost profesor la Jurnalism. Am apreciat foarte mult stilul oratoric al acestuia. Fiecare curs era un prilej de cunoaștere prin depășirea granițelor discuției inițiale. Ne-am abătut de la drum, o luăm prin porumb, cum zicea. 🙂 Dar era o plimbare de care aveam nevoie, aflam astfel lucruri noi, experiențe inedite ale unui Om care a călătorit prin lumea toată.
Mini-concertul semnat de Andrei Păunescu a avut loc în deschiderea lui Aurel Maior, despre care spunea că l-a descoperit prin intermediul unei melodii care i-a atras atenția, dar căreia nu-i cunoștea autorul. Prin 2007, atunci când făcea primele emisiuni la Radio București FM, a descoperit albumul acestuia, iar acum, iată-l, cântă în deschiderea concertului pe care Aurel Maior l-a susținut gratis la Palatul Copiilor din București. 🙂 La intrarea în sală, am primit Din suflet…, volumul cu cântec al acestuia. 😀
Ceea ce m-a bucurat a fost faptul că la eveniment au fost prezenți mulți copii, dar și adulți de toate vârstele. Mai există speranță, nu-i așa? 🙂
Cele două cărți merg mână în mână, fiind reprezentative pentru artist:
- Las-o să plece (versuri, jelanii și dicționar de dragoste) este un volum cu poezii de dragoste neîmplinită – cum altfel putem scrie despre iubire dacă aceasta nu ar fi una mistuitoare și neîmpărtășită? 🙂 În loc să mergi la ea, după ce te părăsește, să o rogi să se întoarcă la tine, că nu poți fără ea, că ea e tot etc., Andrei Păunescu îți spune: „Las-o să plece!”. Sau lasă-l, după caz. 🙂
„Când vezi că totul s-a sfârșit,
Că dragostea-i la asfințit
Și-n brațe nu mai vrea să-ți stea
Și moare trist iubirea ta,
Las-o, las-o să plece!”
- Popor de somnoroase păsărele este o carte ce conține poezii pe teme sociale, versuri cu un puternic mesaj național. Aici trebuie să facem diferența între naționalismul pozitiv, frumos, acela sinonim cu dragostea de țară și popor și naționalismul extremist care trebuie combătut. (Subiectul este mult mai amplu, dar o discuție pe această temă poate altădată).
Dacă v-am făcut curioși, îl puteți găsi pe Andrei Păunescu pe facebook unde își publică (și) programul concertelor de prin țară. Următoarea oprire va fi la Tg. Jiu, pe 20 mai, La Belle Epoque Club, ora 21, lansare cu cântare – cântare cu lansare Las-o să plece şi Popor de somnoroase păsărele. Mergeți cu încredere! 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=OOXnuJ1rWVg
În curând, și un interviu cu Andrei Păunescu, marca O Pisică Neagră. Așa că… stați pe-aproape! 😀
2 comentarii
Marius Davidesco
Citind articolul, și ascultând melodia de la final, mi-am adus aminte de poezia Floare la rever a lui Adrian Păunescu, transpusă magistral de către Nicu Alifantis sub forma unei piese foarte frumoase.
Pisica Neagră
Superbe versuri, într-adevăr! Și frumoasă stare…