Bucăți din țara mea frumoasă / Despre mine și ce lucruri minunate fac eu / Ochi de pisică neagră / Radiografia unei zile

Bucăți din țara mea frumoasă. Cetatea Poenari, cetatea lui Vlad Țepeș.

Da, simt nevoia să povestesc despre frumusețe și libertate. Astăzi, mai ales. Este sâmbătă și vreau să-mi fac timp pentru mine.. Am început să mă uit prin pozele de weekendul trecut și mi-am amintit că nu am scris o vorbuliță despre escapada asta și nici nu v-am arătat bucăți din țara mea frumoasă, așa cum am văzut-o eu.

Cetatea Poenari sau cetatea lui Vlad Țepeș

La o simplă căutare pe gugăl am găsit câteva informații super interesante.

De exemplu, Cetatea Poenari se află la aproximativ 400 de metri față de nivelul văii și are o formă alungită. E alcătuită din cinci turnuri – patru rotunde și unul prismatic. Deși făceam pozele ținând aparatul într-o poziție dreaptă, ele tot strâmbe ies. E ciudățică rău această cetate. Mai ales că „hostessele” sunt doi amărâți trași în țeapă.. 🙁

Construită inițial de Negru Vodă, cetatea a devenit reședința secundară a lui Țepeș, după ce a suferit câteva modificări: de la un singur turn, clădirea a fost transformată într-o fortăreață împotriva otomanilor.

Pe wikipedia am găsit și această legendă care demonstrează încă o dată de ce domnitorii români erau de temut și priviți cu reticență de cotropitori: românii au fost dintotdeauna extrem de isteți și inventivi când a venit vorba de.. nici nu știu cum să le numesc.. înșelăciuni sau scamatorii prin care să scape basma curată: :))

Vlad Țepeș, fiind urmărit de turci, a scăpat refugiindu-se în această cetate, după ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fața în spate, derutîndu-și astfel urmăritorii.

Eh? Ce vă spuneam? Inventivi.

Ca să ajungi să te bucuri de priveliștea de sus, de la cetate, este musai să urci nu mai puțin de 1480 de trepte. Repet: 1480 de trepte. 1480… ecou… Da, le-am urcat. Mai cu chiu, mai cu mult vai, dar am ajuns sus. Am privit în jur cu respirația tăiată. De frumusețe, nu de efort. 🙂

poenari arefu

Poți admira de sus creste sălbatice, un cer mai aproape de tine, aer proaspăt de munte, un soare mai prietenos parcă. Mi-am explicat a nu știu câta oară, de parcă mai aveam nevoie de confirmare, de ce-mi place extrem de mult muntele. În deplină solitudine, deși înconjurat de oameni, stă mut în fața propriilor trăiri. Muntele are ceva aparte: poate liniștea pe care o transmite prin fiecare ac de brad, prin petele de un verde diferit de tot și toate, poate fuga mea de mine este mai acceptabilă sus, spre nori, poate că mă simt cu un pas mai aproape de fericire.

Îmi imaginez fericirea ca pe un sihastru ce și-a luat lumea în cap (și pe umeri), un duhovnic ce nu stă ascuns, dar nici nu ți-e la îndemână să-i faci vreo vizită inopinată. Poate că e chiar mai simplu de atât – toți ne-am putea fi sihastrul de serviciu. Of, mă opresc aici. 🙂

Barajul Vidraru, situat la numai 7 minute de Cetatea Poenari

Fullscreen capture 7162016 51615 PM

Fiind situată foarte aproape de Barajul Vidraru, la numai 3,6 km, am dat o fugă și până acolo. La Transfăgărășan am renunțat imediat în momentul în care am văzut atâta puhoi de lume ce mișuna pe DN7C. Adevărul e că, deși am ajuns de mai multe ori prin zonă, nu mă satur niciodată de peisajul ăsta…

vidraru

Mâine sunt Mahomed. Din nou. 😀 Unde merg? Surpraaaaiz!

Comentarii:

4 thoughts on “Bucăți din țara mea frumoasă. Cetatea Poenari, cetatea lui Vlad Țepeș.

Loc de dat cu capul