Bucăți din țara mea frumoasă

Bucăți din țara mea frumoasă – Excursie prin Teleorman

Atunci când am văzut pe Facebook evenimentul creat de Arhiva de Geografie, Atracții din Teleorman, mi-am zis că trebuie neapărat să ajung. Dacă inițial se ocupaseră toate locurile (deși s-a organizat două săptămâni la rând), am avut noroc să se elibereze câteva chiar înainte de excursie. Așa am ajuns să iau parte la ceea ce îmi propusesem de mult timp: să-mi cunosc Teleormanul mai mult decât de la volanul mașinii proprii, pe Șos. București – Alexandria sau doar câteva alte localități apropiate.

Dincolo de rolul jucat de acesta în istoria României, mi s-a părut tare faza asta: „Ca entitate administrativă, judeţul Teleorman a fost atestat documentar pentru prima oară în 14 mai 1441, într-un act semnat de domnitorul Vlad Ţepeş”. Îl mai priviți la fel? :))

Faleza de loess de la Lunca. Sau locul unde se întâlnesc Lunca Dunării și Câmpia Română

De departe, acesta a fost cel mai spectaculos loc vizitat în întreaga zi. Nu te-ai fi așteptat niciodată ca asemenea locuri să fie regăsite pe harta Teleormanului, văzut ca unul dintre cele mai sărace județe din țară. Nu cred că ar mai fi așa, sau poate că refuz să cred, nu știu. Oricum, sunt sigură că vă veți schimba opinia despre el după ce veți citi acest articol. Sau, din nou, cel puțin așa sper.

Să revenim la Lunca. Localitatea este una obișnuită, nu aș fi bănuit în veci că ascunde la marginea ei un astfel de peisaj.

teleorman-19-lunca

teleorman-12-lunca

teleorman-36-medium

teleorman-41-medium

teleorman-6-lunca

Așa cum spuneam mai sus, se află la granița dintre Lunca Dunării și Câmpia Română, diferența de altitudine dând naștere așa-numitelor mini-canioane. Culoarea roșiatică este dată de stratul de loess ce acoperă întreaga Câmpie Română, dar și o parte din Podișul Dobrogei. Chiar mă gândeam, în timp ce urcam, că nu ar fi rău dacă s-ar învăța astfel la școală geografia. Măcar în săptămâna altfel, și tot ar fi ceva. Am reținut multe lucruri extrem de ușor, chiar dacă am filmat de multe ori pe lângă subiect… Veți vedea în următorul episod din vlog de ce zic asta. 😀

Catedrala Sf. Haralambie, Turnu Măgurele

Construită între 1900-1905, biserica era considerată de către Nicolae Iorga a 3-a din țară prin valoarea și frumusețea ei, după cea de la Curtea de Argeș (cu care se aseamănă foarte mult prin detalii și turnurile răsucite) și Mănăstirea Trei Ierarhi din Iași.

teleorman-2-catedrala-sf-haralambie

teleorman-3-catedrala-sf-haralambie

teleorman-47-medium

teleorman-48-medium

teleorman-49-catedrala-sf-haralambie

Am găsit-o încuiată, dar m-am bucurat de numeroasele detalii de exterior și liniștea din curtea catedralei.

Ruina bisericii de la Ciuperceni – Poiana

Această biserică are la bază o poveste destul de tristă. Deși acum se află în plin câmp, cândva ea se afla în centrul satului. Acesta din urmă fiind ras de pe fața pământului de o viitură puternică, oamenii și-au mutat vatra în două direcții: Ciuperceni și Poiana. În acest lăcaș s-ar fi făcut și o exorcizare de către preotul care a ridicat biserica, urmând ca acesta să fie șters de pe pisanie din cauza practicării acestor ritualuri considerate păgâne.

teleorman-57-ciuperceni-poiana

teleorman-54-ciuperceni-poiana

teleorman-55-ciuperceni-poiana

teleorman-56-ciuperceni-poiana

teleorman-53-ciuperceni-poiana

Biserica a fost ridicată în anul 1880, iar picturile sunt originale din acele vremuri, deși clădirea bisericii a trecut chiar și printr-un incendiu.

Cele mai vechi descoperiri arheologice din judeţul Teleorman datează din paleolitic sau epoca pietrei cioplite. Astfel uneltele de silex descoperite la Ciuperceni, lângă Turnu Măgurele, au o vechime de aproximativ 1.500.000 ani.

Ruinele curţilor boierului Bălăceanu / Mănăstirea Sf. Ecaterina, Tătărăștii de Sus

În curtea Mănăstirii Sf. Ecaterina, Tătărăștii de Sus, se află ruinele curților boierului Hrizea Bălăceanu, cel care a dorit să mute aici curtea domnească de la Curtea de Argeș. Nu a apucat să facă acest lucru, dar ruinele au rămas pe loc, constituind un punct de atracție important al județului Teleorman. Mai este cunoscută drept „Cetatea Soarelui” pentru că a fost și continuă să fie scăldată de soare de la răsăritul soarelui și până la apus.

teleorman-24-curtea-balacenilor-manastirea-sf-ecaterina-tatarastii-de-sus

teleorman-26-curtea-balacenilor-manastirea-sf-ecaterina-tatarastii-de-sus

teleorman-27-curtea-balacenilor-manastirea-sf-ecaterina-tatarastii-de-sus

teleorman-28-curtea-balacenilor-manastirea-sf-ecaterina-tatarastii-de-sus

teleorman-29-curtea-balacenilor-manastirea-sf-ecaterina-tatarastii-de-sus

teleorman-28-manastirea-sf-ecaterina-tatarastii-de-sus-teleorman-medium

Aflat pe un vechi drum comercial ce face legătura între Dunăre și munți, ansamblul se întinde pe 5 000 de m².

Muzeul memorial Marin Preda – Siliștea-Gumești

Pe lângă Marin Preda, județul Teleorman a reprezentat locul de naștere al lui Zaharia Stancu, Constantin Noica, Gala Galaction sau Liviu Vasilică. Și alții. 🙂 Cum să nu-l iubești?

De ce să vezi tot mereu județul ăsta ca fiind cel în care votează și morții, în care oamenii încă muncesc cu sapa, în care satele sunt mărginite de gunoaie și-s pline de sărăcie, acolo unde orașele sunt părăsite din cauza lipsei locurilor de muncă? Știm cu toții astea, nu e nevoie de etichete la tot pasul, se văd cu ochiul liber problemele. Hai să vorbim și frumos despre locurile din jurul nostru. Pentru că există frumos, trebuie doar să-ți dai pojghița de superficialitate la o parte și să privești cu ochii, nu cu mintea ce poartă căpăstrul prejudecăților.

teleorman-21-caprita

Despre Siliștea-Gumești și muzeul memorial nu voi spune nimic azi. Urmează să scriu despre subiectul ăsta separat. Cum era și firesc. 🙂

Da. Cam asta a fost aventura mea prin pădurea nebună (cuvântul Teleorman ar proveni din limba turcă deli orman și înseamnă pădure nebună). Dar știți ce e mai mișto? Că astea sunt doar o parte din tot ce are mai bun județul Teleorman. Mai sunt multe de vizitat. Aruncați un ochi pe lista asta. :))

De-abia aștept să termin de editat episodul cu numărul 3 din Negru Vlogă și să vă arăt imagini filmate în excursia asta. 😀 Ne vedem jooooooi… :))

PS: Mai multe poze, pe pagina de Facebook a blogului. Dați un like acolo ca să fiți la curent cu tot ce postez (chestii diferite față de profilul personal), mulțam! 🙂

Comentarii:

14 thoughts on “Bucăți din țara mea frumoasă – Excursie prin Teleorman

  1. „Mintea ce poartă căpăstrul prejudecăților…”. Miscator.

    „Sanitizeaza”-ti pozele. Elemente frumoase: animale, tarani, natura. Elemente care strica pozele: icoane, hanorace, rucsaci. Poza nr. 1: femeia (vaduva presupun) cu galeti.

    A trebuit sa merg la un moment dat vara cu masina intre Girugiu si Zimnicea. Sosea plina de gauri, zona de o saracie si o frumusete rara. Am pe bucket list o saptamana de campare undeva in zona asta: 43.6984032,25.5280265 (pe Street View sunt niste poze seci, dar vara cand e verde e superb).

    Tocmai mi-am luat o camera foto si am in plan niste excursii cu cainele prin judet in iarna asta. Poate incepem o leapsa (cu poze).

  2. Uite așa aflai și io că Noica e teleormănean. Am căutat repede și pe net ca să fiu sigur că nu vrei doar să te dai mare cu teleormanul tău, și da, cel mai mare filozof român e teleormănean din Vitănești. Și Vităneștii lui Noica se învecinează pe hartă cu Siliștea lui Marin Preda. Cine ar fi crezut că două dintre cele mai mari personalități ale culturii române au trăit la un moment dat în sate învecinate. Cine știe, poate că s-au întâlnit și pe la discotecă, așa prin anii 50 (dacă or fi existat pe atunci discoteci, deși cred că mai degrabă oamenii ascultau Ella Fitzgerald si Louis Armstrong la magnetofon). Îmi și imaginez cam ce dialog aveau ei când se întâlneau, Noica îi vorbea de critica rațiunii pure a lui Kant și metafizica platoniciană, iar Marin Preda îi povestea de oaia lui Bisisica care nu-i dădea pace, și de tacsu pe care vroia să îl facă personaj de roman. Ce vremuri…

    1. Hehe 🙂 Păi, nu știu eu ce zic p-acilea, bre? S-or fi întâlnit, cine știe?.. Hopa-n căruță și hai la târg la Lisăndria! :)) Să știi că prin Vitănești am trecut când mergeam spre Alexandria. Poate s-o fi prins ceva și de noi din filosofia lu’ nea Tică a lu’ Noica. 😀

    2. Nu stiu prea multe despre Noica, dar sunt destul de sigur ca cei doi aveau gusturi diferite la bautura, si dupa cum stii, oamenii cu care bei spun totul despre tine. Poate, daca au avut ceva in comun, a fost cat de mult i-a marcat pe amandoi ceea ce Georgiana a numit „căpăstrul prejudecăților”.

      1. Îți dai seama că era doar la nivelul imaginației. Mai ales că între ei era o diferență de 13 ani. Și dacă vorbim de beutură, dacă te întâlnești cu anumiți oameni, nu vei pleca pentru că, ulterior, au venit și câțiva „diferiți” de tine. Tu tre’ să știi asta.. :))

        1. Parca nu mai vorbeai cu mine. Au trecut alea cateva zile in care esti irationala?

          13 ani nu inseamna nimic. Atunci cand esti in 1% ca geniu ai mai multe de discutat cu un alt geniu chiar si daca e o diferenta de 30 de ani decat cu unul de varsta ta.

          Ce aveam eu in minte era diferenta de gandire/interese. Preda a fost un observator, a scris ce a vazut. Personaje reale sau inspirate din experienta lui personala, actiuni la fel. Altfel probabil a fost un alcoolic notoriu, genul care dormea prin santuri, cum le e moda scriitorilor care „sufera”. Ca sa intelegi cum il vad eu pe Preda gandeste-te la profesorul Gemalescu din liceu, era copia lui perfecta, si ca geniu si ca vicii (pun pariu ca s-au si intalnit). Drogul lor e sa redea realitatea cu cea mai mare profunzime, profunzimea fiind cuvantul cheie.

          Pe Noica mi-l imaginez un ganditor, un om care a pus mai putin accent pe oameni sau pe vremuri, si mai mult accent pe constructii mentale (sa le zic asa): de ce e lumea asa, cum ar putea sa fie, de ce e, de ce sa fie, etc, din nou, cum fac toti ganditorii. Mi-l imaginez un om cu conduita, cu simt de datorie fata de social (complexul intelectualului, e dator sa ajute), etc.

          Nu vad profilele astea doua arzand-o impreuna. Daca s-ar fi intalnit ar fi incercat sa se studieze unul pe altu, cum studiezi maimutele la zoo, dar nu ar fi vorbit aceeasi limba.

          Preda ar fi surprins singuratatea lu Noica, cat de trist e sa ai viata lui, etc. Ce relatii are cu colegii, ce fel de tata a avut si cum l-a afectat, etc. E misogin, sau e peste (respecta femeia, nu se coboara la nivelul misoginului)? Etc.

          Noica ar fi vazut necesitatea pilonilor ca Preda in literatura, si necesitatea literaturii in vremurile de acum, si in toate vremurile. Ar fi cuantificat contributia lu Preda la fericirea oamenilor, si si-ar fi imaginat lumea fara el, fara literatura, si chiar fara vorbire. Si da, in ton cu prietenu tau de mai sus, l-ar fi disecat si moral: e sau nu Preda corect moral in scrierile lui (e obiectiv), e observator pur sau are un scop final (popularitate, etc), ar fi maximizat procesul de transmitere a invataturilor si trairilor prin literatura in general sa judece literatura in sine, si toate trucurile de genul asta pe care le stiu kantistii.

          Cat despre muzica: Preda cred ca o ardea pe Zavaidac si pe alte romante interbelice (romanesti sau franceze). Noica pun pariu ca nu prea asculta muzica pentru ca asta il cam impiedica sa gandeasca, iar daca asculta, asculta doar ceva ce l-ar fi putut ajuta sa gandeasca (probabil simfonica). Nu prea cred ca importau romanii (si europenii in general) muzica americana in perioada aia, mai degraba invers (ma gandesc la „Ochy Ciornie”, ca tot zise prietenu de Louis, sau la „When Johnny Comes Marching Home”).

          Zi tu, n-am o imaginatie bogata?

  3. Să încheiem această frumoasă discuție, care a început cu o tentă amuzantă, dar care pe parcurs, grație amicului raparapandula, a căpătat o notă serioasă, ceea ce nu poate decât să ne bucure atât pe noi, cei care participăm la discuție, cât și pe cei care probabil ne urmăresc cu interes, sau din curiozitate, despre cum credem noi că erau cei doi oameni de cultură în particular și cum ar fi decurs o eventuală întâlnire între ei, pentru că nu ne putem da decât cu presupusul. Cu toții avem o imaginație bogată, si de dragul amuzamentului putem să facem afirmații false, iar de dragul seriozității, la fel de false, și astfel riscăm să denaturăm adevărul. Eu zic să rămânem fiecare în minte cu imaginea celor doi, așa cum am dobândit-o în urma lecturii scrierilor lor, și să ne delectăm urechile cu această frumoasă amintire audio pe care am realizat-o acum ceva timp în memoria celui care a fost părintele filozofiei românești (deși unii spun că acela ar fi fost Nae Ionescu), și cel care a influențat într-o proporție covârșitoare viața unora dintre cei mai importanți oameni de cultură contemporani, și mă refer aici doar la cei mai cunoscuți și mediatizați, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu. Audiție plăcută.

    https://www.youtube.com/watch?v=v7AdRXNoIEw

    1. Pentru un moment am crezut ca o sa te cobori la nivelul la care sa-ti arati orgoliul. Ma mir ca mi-ai dat-o chiar si atat.

      Mersi de link. Ma atrage simplitatea, si dupa experienta de aici incepe sa ma atraga Noica.

Loc de dat cu capul