Panseuri

Captivă între atunci și acum. Și ce-ar fi fost dacă..?

Se uită împrejur și privirea-i cade pe obiecte fără să le distingă forma. Doar puțin culoarea. Are în față imaginea nefocalizată a unui haos ordonat. Așa, da, asta voia să spună: fără focus. Lipsă de concentrare? Nu. Poate prea multă.

Și scrie:

„Știi de ce mor cele mai multe relații? Din lipsă de încredere. Încrederea, dragul meu, este obligatorie. De fapt, așa începe totul: te încrezi într-un om și începi să te lași descusută. Îl auzi cum îți taie ațele de la rănile trecute – același loc, stern tăiat pe jumătate, torace deschis. Vindecată, dar plină de semne. Îi simți degetele cum îți umblă între plămâni și inimă, mai ales atunci când râzi – tragi aer în piept și râzi cu sufletul. Ai puterea de a-i arăta așa cum ești și nu cum ar vrea el să fii. Ăsta nu e curaj, e nebunie! Pentru că îi permiți cuiva să-ți atingă punctele sensibile întocmai ca la acupunctură. Ba chiar îl ghidezi: îmi place așa, îmi placi tu…

google.ro black-and-white-boy-cou...e-weird-Favim.com-785803

E frumos acum. Nu poți să dai greș, îți zici. Siguranța sare în momentul în care te confrunți cu o situație complet necunoscută. Când vrei să acorzi o mână pentru o plimbare, dar îți dai seama că, dintr-un gest reflex, îți retragi degrabă degetele din strânsoarea-n doi. Te frămânți între atunci și acum și începi să-ți pui tot mai multe întrebări, cele mai multe puerile. Cine mai stă să se gândească atât atunci când are ocazia să fie fericit? Cine?”

Ea, cu freamăt în tâmple, consideră că a venit momentul să recunoască: nu-i place deloc situația asta și trebuie să facă ceva. Da, să înceapă să trăiască. Să urce pe val și să învețe din nou să-și mențină echilibrul. Doar că… oh! Este obosită.

„Acum mă gândesc la el cu un gol în stomac, cu sufletul strâns să-i aud vocea aia incredibilă, să-l văd… Timpul devine un prieten de nădejde.. deznădăjduit – pleacă și ne uită vorbind. Zâmbetul… Oamenii se pot îndrăgosti de buze, eu ador zâmbetul. Ei se pot bucura de albastrul ochilor, dar eu mă bucur de priviri… Tot în el găsesc calmul, tot el îmi este furtună aprigă, ploioasă, ce mă vlăguiește. Uite și acum: scriu, pana mi-a obosit, dar literele curg de la sine. Așa aș vrea să vină totul – fără niciun efort.”

Trage o linie în josul textului și desenează un pescăruș lângă care scrie: Freedom.

33.media.tumblr.com tumblr_nomov6ZRdi1thk6vpo1_1280 (1)

„Mă simt captivă între atunci și acum. Încerc să mă strecor printre acești doi pereți atât de apropiați, dar presiunea lor mă apasă greu pe genunchi, coate și un pic din ceafă. Mă panichez și încerc să dau înapoi. Nu am cum să înaintez, nu mă pot mișca din locul în care am ales să-mi înfig rădăcinile temporare. Udă-mi semințele de sentimente, dă-le soare și îngrijește-le cum ți-ai mângâia întâia oară fiul… Ai grijă.

Atunci. „Atunci” este trecutul pe care îl purtăm cu noi fiecare – bagaj emoțional, întâmplări triste, iubiri ce tind asimptotă către infinit, dar care se opresc brusc pe marginea caietului și te vezi nevoit să întorci foaia… Trecut, zic. Alte, zic. Te aștepți să scriu ceva rău, nu? Întunecat, trist, versuri din alea de tăiat pă vene. Nup. Adevărul meu și atât. Nu (mă) plâng, nici măcar nu pot spune că e ceva mohorât în ploaia asta de litere. Tu nu vezi că mi-am luat pelerina de vreme rea și încerc să o țin pe mine cât mai aproape de piele? Atunci… Atunci nu ne aveam, nu ne respiram cuvintele ca pe aroma cafelei de dimineață, nu ne sorbeam gustul dulce cafeniu din priviri somnoroase, nu ne atingeam pe suflet, vibrând a energie pură…

google.ro large (1)

De ce m-aș mai gândi atunci? Acum e tot ce am. Și ce-ar fi dacă las atunci în urmă și vin spre tine? Vii în întâmpinarea mea să fim acum tot timpul din lumea noastră și numai a noastră?”
ishafoundation.org leaving-your-fears-insecurities-behind-640x360

Se întoarce cu privirea peste titlu, înmoaie din nou pana în cerneală și taie „fost”. Și ce ar fi dacă? Așa, mai bine acum.

Comentarii:

7 thoughts on “Captivă între atunci și acum. Și ce-ar fi fost dacă..?”

  1. „Se întoarce cu privirea peste titlu, înmoaie din nou pana în cerneală și taie „fost”. Și ce ar fi dacă? Așa, mai bine acum.”
    Chiar asta am facut de cateva ori. Dar, am citit totul pana cand intr-un final mi-am dat seama ca Acum e ce conteaza. Doar ca ‘acum’ este forma prelungita a vietii (tale), iar ‘atunci’ este el ce face echilibristica pe experiente de care nu vrea sa se desprinda…

      1. Cred ca trebuie sa il lasi pe el sa spuna asta. Nici Ea/Acum nu e sigura pe ce spune. Intreab-o! 🙂
        Ai scris frumos. Ma intrebam cand vei mai scrie si a si aparut articolul tau. Sa ma intreb mai des?

Loc de dat cu capul