(de)Lirice

Contrasens.

Viaţa e nebună şi aleargă aşa, fără să`şi dea seama..
În timp ce eu stau pe loc şi`mi sunt spectator,
Privesc detaşată cum se`adânceşte drama,
Cum amintirile frumoase se duc, devin decor.
Şi`acum ce`i de făcut în situaţia în care mă zbat?
Nu pot să merg, chiar nu mai vreau să pot ajunge
Acolo unde odată visam să stau drept ca un soldat
Ce drapelul românesc pe Everest înfige.
Mă frige gândul ăsta rece şi duios de aprig,
Mă îngheaţă sunetul unui clopot, vineri în biserică.
Mă îneacă un fum al unui viitor ce`l strig
Să vină cât mai iute, de Coasă nu mi`e frică.
Întunericul prea dens mă priveşte cu milă deasă,
Îl simt cum mă împresoară, cum pe piept îmi scrie
Durere desenată cu cerneală roşie, groasă,
Scrijelind în mine o surdă, plată agonie..
Ce melancolie.. Câtă fericire dincolo de nori..
Şi ştiu că va veni şi ziua când tot ce am ales
Îmi va dovedi că morţii devin subit sonori
Şi că nu merg degeaba acum pe contrasens.

Comentarii:

Loc de dat cu capul