(de)Lirice / Despre mine și ce lucruri minunate fac eu

Din negura timpului – DeLiricele mele, acum 10 ani.

Am venit de acasă cu bagaje. Multe. Am făcut cinci drumuri de la mașină până sus cu mâinile pline. De bagaje. Noroc că am lift. Două. Ei bine, printre haine, mâncare, machiaje și cușcă de pisici, am strecurat și câteva „amintiri” din liceu. Mi-am luat cu mine și unul dintre posterele preferate – îl veți vedea cu prima ocazie în Negru Vlogă. 😀 În plus, din negura timpului, mi-am luat și – atenție! – manuscrisele unor poezii proprii, semnate de mine prin anii liceului. Unele chiar au data scrisă. Frumos sentiment. 🙂

Ai observat că, după sărbători, avem nostalgii de tot felul: ba începem să postăm deja imagini cu și despre vară, costume de baie, vacanțe pe la mare, melodii despre „Riviera românească” sau poze vechi, de prin vremea copilăriei sau care au cel puțin 5-10 ani. Amintirile sunt bune, mai ales dacă te ajută să realizezi cum erai înainte, să nu te pierzi pe drum. Mie, de exemplu, îmi creează o stare de bine, îmi reamintesc felul meu de a fi, fix ceea ce admir cel mai mult la mine – personalitatea. Și nu vreau să mă schimb. Vreau să îmbunătățesc, iar schimbarea să vină natural, fără ajutor din exterior. Plus că aducerile aminte mă ajută să-mi dau seama de evoluția mea, de nivelul la care mă aflu acum și de puterea mea de.. creștere.

din-negura-timpului

Din negura timpului – DeLiricele mele, acum 10 ani

Căutând și eu, la rândul meu, printre poze, reviste și caiete mai vechi, am dat peste câteva poezioare scrise pe la 16-17 ani și mai târziu, până printr-a douășpea. Scriam incredibil de trist pentru vârsta mea. Și pueril, bineînțeles, dar incredibil de pesimist. Mai ales dacă țin cont de felul meu de a interacționa cu ceilalți, extrovertită, veselă și nebună. Din nou, acele contraste care îmi urmăresc întreaga existență. 🙂

În fine, gata cu introducerea. :)) Să citim și rândurile pentru care ne-am adunat astăzi aici.

Distanță

Am fost acolo și-am văzut –
Îngerii mult mi-au plăcut.
Mă salutau c-un zâmbet cald,
Cu ochi frumoși, verde-smarald.

Am urcat… Și am urcat tot mai sus,
Ajungeam soarele-n nori, de ploi distrus,
Fiori calzi și reci fecundau în mine
Cu unde palide, violete, fine…

Au urmat zile întregi de vizite lungi
Între roșii, galbene, vibrânde dungi,
Între atmosferă de sinistru și astral –
Al fericirii triste, mediu ancestral.

Un cutremur de sentimente s-a resimțit,
În pieptul inimii mele. M-am trezit
Din visul cald de rece dimineață.
Am privit cerul – minimă distanță.

delirice-2

Caractere

Acum am înțeles: e natura de vină
Prin caracterul ei, prin lira divină.

Floarea nu este floare
Fără caracter-petale.

Planeta nu este planetă
Fără caracter-lunetă.

Calculatorul nu-i calculator
Fără caracter-error.

Omul nu este nici el om
Fără caracter de domn.

Veșnicie…

În pragul unui veșnic somn,
Am spus încet: „Nu vreau să dorm!”
Sentențios am suspinat în gându-mi palid și murdar
C-am fost odată tânăr chipeș, iar acum e în zadar.
Căci clipa mea de dulce-amor
S-a stins… Ah! E-ntuneric. Mor…

me-and-the-silence

Comentarii:

2 thoughts on “Din negura timpului – DeLiricele mele, acum 10 ani.”

  1. Frumoase amintiri. Cred că mai toți suntem triști pe la vârsta aia a adolescenței. Nesiguri pe ce va urma, cu mintea în toate direcțiile și, în același timp, în nicio direcție. Oricum ar fi, orice găsești scris din perioada aia parcă are un parfum unic. Iar senzația nici nu poate fi descrisă în cuvinte.
    La mulți ani pe anul nou și la cât mai multe postări!

Loc de dat cu capul