Cărțuială

Eugen Ionescu, 106 ani.

Scriam aseară despre Cântăreața cheală, prima piesă de teatru a lui Eugen Ionescu. Astăzi se împlinesc 106 ani de la nașterea acestuia și uite cât de frumos se leagă lucrurile pe aici. 🙂

Astăzi este joi, ar fi fost poezia săptămânii, dar am ales de această dată să vorbesc despre o altfel de „poezie”, cea a teatrului absurd, de la care poți porni pe cărări nebătătorite în înțelesuri și profunzimi. Nu este, oare, vorba despre același lucru și în citirea/simțirea unor versuri? 🙂

Eugen Ionescu este cunoscut ca fiind un scriitor francez de origine română, deși eu mi-l amintesc de prin programa de liceu ca fiind la fel de român ca și Cioran. Bine, repet, așa îl percep(eam) eu. 😀

Emil Cioran, Eugen Ionescu și Mircea Eliade (webcultura.ro)
Emil Cioran, Eugen Ionescu și Mircea Eliade (webcultura.ro)

Picanterii?

A fost abuzat în copilărie.

Așa se întâmplă, ați văzut? Când un român face un lucru nemaipomenit, ne mândrim cu el de mamă-mamă, deși pleacă din țară la vârsta de 4 ani (în cazul de față). Ne batem cu pumnii în piept: Uite, românul! E al nostru!, de parcă am avea vreun merit (ca țară) în toată treaba asta. Că s-a născut aici e doar un accident. Fericit, ce-i drept. 🙂

Avea să se întoarcă în România în 1924, după divorțul părinților săi. Mama sa, Marie Therese (de origine franceză) pierde custodia celor doi copii aia săi (Eugen și sora acestuia), iar tatăl acestuia îi readuce în București, unde cei mici au fost supuși la unele abuzuri fizice și verbale, ce vor influența profund întregul destin artistic al scriitorului.

Protestul fiicei sale împotriva prezentării lui Eugen Ionescu drept autor român.

În anul 2009, cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, România și ambasadorul UNESCO al acesteia a propus celebrarea operei lui Eugen Ionescu, fiindu-i consacrate numeroase manifestări culturale în întreaga lume. În același timp, fiica acestuia, Marie-France Ionesco, a protestat puternic împotriva prezentării acestuia drept autor român, având argument faptul că toate piesele acestuia au fost scrise în limba franceză…

eugene-ionesco-f5a

Trecând repede peste anumite perioade, fără să insist asupra lor (liceul la Colegiul Național Sfântul Sava din București, Facultatea de Litere – licența pentru limba franceză, se căsătorește cu Rodica Burileanu, profesor în Cernavodă, apoi în București), pleacă bursier la Paris, unde își redactează teza de doctorat Tema morții și a păcatului în poezia franceză, pe care nu o va susține niciodată.

A debutat cu un volum de versuri (Elegii pentru ființe mici), după câteva apariții în revista lui Tudor Arghezi, Bilete de papagal, alte articole de critică literară și o încercare de epică umoristică Hugoliada: Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo.

Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu!, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitați”. Desprindem deja o formulă a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă figurile majore ale literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine și susține că ar putea dovedi exact contrariul! (wikipedia)

Prima lui piesă de teatru, La Cantatrice Chauve (Cântăreața cheală) a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui Nicholas Bataille, fiind pusă în scenă la sugestia Monicăi Lovinescu, cea care la București urmase cursurile Seminarului de regie și artă dramatică a lui Camil Petrescu. Piesa a fost primită cu răceală de public și de critică, până când o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste. După aceea, devine cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, a cărui sală este comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi.

Temele predominante sunt singurătatea și izolarea, falsitatea, vacuitatea. Obsesia morții este marea forță motrice a operei lui Eugen Ionescu, de la moartea gândirii și a limbajului la moartea neînțeleasă și neacceptabilă a individului. Prin ce minune, atunci, geniul autorului creează în mod paradoxal comicul?

Mai multe detalii despre (capod)operele lui Eugene Ionesco (numele lui de franțuz) găsiți aici. Cât despre Cântăreața lui cheală, o puteți citi online aici.

google.ro 799d0999f69a59c464587aeaa48c4c93
Am fost întotdeauna suspicios în privința adevărurilor colective.

Cortina.

Comentarii:

Loc de dat cu capul