(de)Lirice

fugi

îmi imaginez că-s un câmp imens și că

sentimentele aleargă peste el, se-mpiedică,

se julesc, se împing, trag unele de celelalte,

cele negative le trag în jos pe cele mai înalte.

și explodează mine-n mine la fiecare ceas,

nu am nicio idee de hartă, dar sunt un atlas

din văi și creste-n munți, cărări strâmte, încurcate,

din păduri reci de brad, stele-n ochi aruncate,

din vorbe iuți ca de piper, glume cam nesărate,

râuri de gânduri ce-mi traversează câmpia

și câteva delirice să-mi calmeze nebunia mânia.

îmi imaginez că visul e, de fapt, realitate

și că trăiesc într-un film mut fără publicitate.

că-s cam legată la mâini acum, deși tastez,

dar mi s-au tocit colții de când nu mai creez.

versul mușcă din mine acum, a cam prins curaj

de când i-am zis că-l visez sub tipar, în tiraj

de mii de exemplare pe cale de dispariție –

nu-i nimeni să citească, vor muri de inaniție.

îmi imaginez că îmi imaginez că am scris

prea puțin din fauna vorbelor de pe manuscris.

fugi, țip la mine uitându-mă pe ecranul

ce-mi arată liniile vieții, și depresia, și elanul..

fugi, poezie, fugi..

Comentarii:

Loc de dat cu capul