Evenimente / Recenziile Pisicii Negre

Hohote și… Panică la Operă!

Se spune că cele mai bune lucruri ți se întâmplă neplănuit. Dacă stai și analizezi bine înainte, dacă ajungi să cântărești o decizie prea mult timp, s-ar putea să lași trenul să plece din gară… O veni altul, dar poate are scaunele mai rupte, geamurile mate, sau te poartă până la cine știe ce destinație…

Că tot veni vorba, mie îmi place să merg cu trenul. Aș pleca până în Budapesta într-o astfel de călătorie… Să privesc pe geam, îmbrățișată, în timp ce scriu câteva rânduri într-un jurnal cu colțurile întoarse…

train journey

Asta așa, ca o paranteză. :)) Să revenim. Sâmbătă am mers la Grand Cinema & More, Băneasa Shopping City. Nu mai fusesem în zonă de ani buni și am fost plăcut surprinsă să redescopăr o zonă extrem de animată, oameni mulți, agitați ca într-un furnicar. Recunosc că lucrul ăsta m-a obosit mai repede decât mă așteptam. E bine că am rămas, totuși, cu plăcuta senzație după ce am văzut piesa de teatru Panică la Operă, de Ken Ludwig, al doilea spectacol marca Wonder Theatre, o comedie spumoasă la care am râs în hohote. Aș fi râs și mai tare dacă eram acasă. 😀 :)))

Una dintre cele mai bune comedii ale secolului XX, după cum o denumește publicația Washington Post, producția a avut un mare succes în West End (1986) și pe Broadway (1989), fiind repusă în scenă în 2010. Tradusă în 16 limbi și jucată în 25 de teatre în întreaga lume, Panică la Operă a ajuns și în România, premiera având loc recent, pe 19 martie.

Din distribuție fac parte nume ale unor actori foarte îndrăgiți: Leonid Doni, Cătălin Babliuc, Anca Dumitra, Monica Davidescu, Mirela Zeţa, Ecaterina Ladin şi Mihai Munteniţă, cu participarea specială a lui Gelu Niţu. Conceptul regizoral inedit este semnat de Răzvan Săvescu, recunoscut pentru serialul TV La bloc și alte piese de teatru, precum și pentru prima producţie cinematografică, parţial filmată în New York, „America, venim!”.

panicalaopera

Pe scurt (pentru că trebuie să mergeți să vedeți cu ochii voștri despre ce e vorba), acţiunea piesei are loc în 1934, într-un apartament de hotel din Cleveland. După lungi negocieri, directorul Operei, Saunders, reuşeşte să îl convingă pe faimosul tenor Tito Merelli, numit şi Il Stupendo, să vină în Cleveland pentru a-l interpreta pe Othello, în cadrul unui spectacol memorabil. Totul frumos până aici. Dar, mno, trebuia să existe o intrigă, ceva care să determine desfășurarea acțiunii. Ei bine, Tito al nostru ia sedative, aproape că moare, iar locul lui e luat de altcineva în cadrul faimoasei piese. Între timp, se trezește și, după cum arată și afișul, îmbracă un costum de rezervă, iar confuzia creată transformă seara într-o comedie în adevăratul sens al cuvântului. Pe bune! M-aș fi hăhăit rău dacă eram acasă.. 😀 :))

Deși au existat câteva momente ce nu țineau de regie (o actriță era să se împiedice de un cablu de telefon, o piesă din decor tot cădea în timpul actului, mici bâlbâieli), toți actorii au fost la mare înălțime și au trecut cu brio peste orice moment. Niște profesioniști, domnule! 😀

Eniuei, piesa asta mi-a adus aminte de ce mi-a plăcut atât de mult să merg la teatru! 🙂 Mai vreau. Și dacă tot o recomand, dau și cele 5 lăbuțe jucăușe unei piese ce m-a destins și mi-a redeschis apetitul… pentru frumos și optimism. 🙂

recenzii opn

 

Comentarii:

Tu ce părere ai? :)