Aberații / Panseuri

Îmi sunt fără să-mi fii.

Chip străveziu, abia zărit dimineața printre gene, corpuri calde, mâini flămânde, mângâieri de neatingeri. Eu cu tine. Dor de blândețe, de cearșaful ținut între coapse, de mâna întinsă peste tine și sărutul cu buze moi. Șoapte în priviri și bătăi de inimi în tandem. Ne sincronizam.

Gândurile ne erau creioane colorate ce desenau mii de sori și căsuțe de munte pe asfalt în parc. Inocenți și veseli. Ne voiam și totul era bine. Vorbeam despre asta în universul nostru, creat în jurul unei pasiuni ce s-a lăbărțat peste ore și ore, peste timp și spațiu.

google.ro 14872_228688590602027_60599139_n

Univers într-un pahar cu apă. Apă plată în care mai adaug uneori bule. Îmi zici să încetez, dar cum să învăț să fac asta? Te-am rugat să ai răbdare, să nu mă lași singură. Dar ai uitat. Sunt conturată cu un marker permanent, nu-mi pot șterge bucăți din mine cu guma din capătul de sus al creionului. Am răni peste care îmi țin palmele să le țin închise. Îmi făceam cândva pansament din flori și zâmbet… Acum strâng tare, tare până ce-mi strivesc sângele sub piele. Semnele maturizării.

6a00d83451b3d069e201156ec8760d970c-800wi

Când eram mică, nu știam că doare atât de tare să fii adult. Îmi plăcea ideea unei relații liniștite, de tipul eu, tu și restul lumii. Pentru asta însă, trebuie să-mi găsesc persoana. De fapt, nu trebuie să găsesc pentru că nu trebuie să caut nimic. Va veni singur. Singur? Da, singur. Altfel, nu e acel el. Defel.

I miss your smile, but I miss mine more.

Îți amintești? Aș spune sigur că da, însă nu există certitudini pe lumea asta. Ceea ce știam sigur ieri, astăzi mi-e totuna. Am avut nevoie de tine, spune-mi acum ce să fac cu ceea ce simt? Am construit, iar acum nu știu ce caut eu într-o casă goală? De ce aș avea nevoie de ecouri surde în jurul meu? Nu aveam eu și așa destule? M-ai ajutat să-mi imaginez lucruri, să le văd posibile, iar acum văd că ne-au rămas șuruburi în plus.. Că tot a venit vorba, tocmai ne-a căzut lanțul de la bicicletă. Ah, s-a rupt.

time passes by.jpg

Acum… Sunt eu cu… mine. Îmi sunt așa cum ar trebui să-mi fii tu.


NB: Literatură, pure fantezii – eu tocmai am (re)găsit un zâmbet și l-am atașat de îndată buzelor mele. Ce, nu știați că și un surâs este reutilizabil? 🙂

opisicaneagrazambet.jpg

Comentarii:

Loc de dat cu capul