Jurnalism

Închisoarea de la Râmnicu Sărat

Acum vreo doi ani, pe vremea asta, la fel de mâhnită, rece și respingătoare, mergeam să filmăm închisoarea de la Râmnicu Sărat pentru un reportaj TV. Am scris și eu despre asta aici și aici. Astăzi pun teaserul reportajului și un text care a însoțit imaginile, rânduri care îi aparțin lui Ciprian Vasilescu, realizator la TVh.

Temnița tăcerii

Există undeva în spatele primăriei luminoase din Râmnicu Sărat o stradă ce poartă numele Ion Mihalache. Puţini mai sunt azi cei ce ştiu cine a fost cel care zugrăveşte istoria banalei artere, dar şi mai puţini aceia care au conştiinţa ororilor întâmplate la penitenciarul, denumit de alţii, dar şi de noi, Temniţa Tăcerii. Apucăm calea dreaptă, ghidaţi parcă de un clopot ce nu bate când noi respirăm sau invers. Din pragul porţii improvizate acum, nu poţi avea habar de cele petrecute cu aproape un secol în urmă. Un câine bun la toate se miră de interesul nostru de a surprinde realitatea revoltătoare. Pe timpuri, cu siguranţă un gardian de serviciu s-ar fi năpustit cu o armă spre noi. Azi ghereta lui zdrobită de vremuri ne invită în mijlocul curţii. O clădire peste care văzduhul mohorât apasă ne permite să o filmăm în toată goliciunea. La stânga… Clădirea administrativă a penitenciarului s-a ales cu o aceeaşi soartă crudă ca şi ghereta. La dreapta corpului principal, şi nu a tatălui, se află alte anexe părăginite. Crucea din lemn masiv implantată recent în pământul pustiit are scrijelite litere fără noimă. “Vie recunoştinţă martirilor închisorii”. O coroană de flori de plastic spune clar cât de bine stăm la capitolul „recunoştinţă”. Ne facem curaj să trecem prin gangul clădirii. Înainte de asta observăm undeva un subsol întunecos. Aici erau introduşi la „neagra” deţinuţii care nu păstrau codul tăcerii. Coridorul groazei se sfârşeşte brusc într-o curte interioară. Camera de luat vederi execută o panoramare circulară. Ochiul de sticlă surprinde toate palierele de la cald la rece, de la verde crud la toamnă cruntă. Treptele sparte şi încropite la repezeală se mişcă sub tălpile echipei de filmare. Încep să vorbească cu noi despre ei, despre adevăraţii martiri ce au suferit, trăit, subnutrit şi murit în tăcere…”

Comments

comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d blogeri au apreciat: