Jurnal de Craiova – Pagina întâi
Fusei la Craiova. Bă, îmi plăcu. Dar tare, tare mult! 🙂
Pentru prima pagina din acest jurnal voi fi nevoită să mă întorc puțin în timp ca să povestesc de concurs. Dar voi fi succintă și am să trasez doar câteva linii: blogal, Tradem, Craiova Culturală și locul 2 câștigat cu selfie-urile lui Brâncuși. Păi, despre ce vorbim noi aici, domnule? 🙂
09 mai 2015. Sâmbătă dimineața
Ca de fiecare dată când știu că trebuie să ajung undeva, mă trezesc devreme. Mai devreme cu vreo 3 ore. Aveam un tren de prins pe la 10:45, așa că mi-am pus telefonul să sune pe la 7 și jumătate. M-am trezit înainte să înceapă melodia să îmi alunge somnul, Moș Ene își făcuse bocceluța deja și a luat-o la sănătoasa. Papornița mea era goală. Trebuia să-mi fac bagajul cu viteza luminii de afară.
Mă trezesc totdeauna mai devreme ca să am timp.
Dar ăsta este, de fapt, un lucru rău. Pentru că am doar senzația, dar nu am timp deloc.
Dar ăsta este, de fapt, un lucru rău. Pentru că am doar senzația, dar nu am timp deloc.
Bagaj făcut,
îmbrăcată sunt,
machiajul stă bine,
la fel și cămășuța cu buline…
Drumul până la gară a durat o eternitate. Sâmbătă fiind, autobuzul ratb a venit greu, mai ales cu Ziua Europei, cu astea. Am avut de schimbat metroul la Victoriei, în total am mai așteptat vreo 15 minute. Viața pe un peron.
La gară mă aștepta Răzvan, Daniel nu răspunde, voiam să-l întreb de Ralucica, despre care nu mai știam nimic. Adrenalina crește, încep să număr secundele care trec între Victoriei și Gara de Nord. Ușile se deschid prea încet, oamenii sunt mumii în reluare, scările rulante parcă stau pe loc, iar trollerul face trolling cu bătăile inimii. Alerg, suflu greu. Caut cu privirea linia 3. Mamă, tocmai la celălalt capăt al peronului. Hai, un ultim zvâc. 10:45. Poate întârzie. Uite și linia 3, ah, nu pe aici, ocolește gărdulețul și chioșcul de ziare. Hai, încă un pic. Răzvan îmi face cu mâna chiar din fața mea. Am tresărit. Și aud verdict: crimă. „A plecat trenul.”
Nuuuu! Suflând, inima în gât. Dezamăgire și deznădejde. Toate cu dez-.
Am anunțat că întârziem, am schimbat biletele de InterRegio cu unele de Regio (tren personal, adică). În loc de 1 și jumătate la cât ajungeam cu rapidul, acum ora ajungerii la destinație s-a modificat semnificativ. Cu 3 ore aproape. Pe la 15:56. Pfui! Păi, premiile se dau la 4. Om vedea noi cum facem.
Pe drum am vorbit. Mult, dar bine. Așa am aflat mai multe despre blogging, publicitate și diferența dintre anumite produse marcă proprie a unor hipermarketuri. 😀 Voi face cumpărături cheltuind mai mult timp, dar măcar voi cumpăra deștept. :))
De la gară am luat un taxi condus de un nene care nu cred că avea prea multă experiență. Sau nu cunoștea prea bine zona – Traian Demetrescu. Am reținut așa: spre centru, la sensul giratoriu, la Digi 24 Craiova și alee pietonală. Oricum, am trecut cu vederea bâlbâiala șoferului atunci când l-am auzit vorbind oltenește. Neaoș, de la mama lui.
Daniel s-a ținut de cuvânt și ne-a așteptat la rond. Am explicat din nou cât de prost stau eu cu organizarea timpului și mi-am făcut mea culpa. Am fost iertată ușor, mai ales că nu am încurcat treburile absolut deloc. Ralucica era deja acolo, avusese parte de o plimbare prin Craiova, ajunsese și la hotel. O norocoasă. 😀
La Casa de Cultură Traian Demetrescu am fost întâmpinați călduros de bloggerii olteni. Ne-am primit diplomele, banii :)) și prazul, simbolul Olteniei. De aici și haștagul întâlnirii: #PrazMeet. Am propus ca data viitoare să primim și o paporniță, nu de alta, dar îmi e tare dragă de la nea Mărin încoace.
În Casa Memorială Traian Demetrescu am văzut și un exemplar foarte vechi Curierul Olteniei, un act de cununie civilă cel puțin la fel de vechi, iar tablourile din încăpere m-au cucerit definitiv. Chiar am făcut câteva poze ca să am pentru următoarele articole pe blog. 😀 Am semnat și condica. 🙂
Pe aceeași stradă, puțin mai la deal, ajunserăm la Facebar, un loc intim, dar destul cât să încapă sârbele oltenești sau grupuri de backing vocals la karaoke.
Am strigat tare, cu sufletul, Cine e cu noi și m-am bucurat de Paraziții sau La familia cu a lor Viață bună. Nu a fost bourbon, dar a fost Ballantine’s. Întotdeauna imaginile vorbesc mai bine, așa că voi anexa un dosar de pe facebook, cu un link drept agrafă de birou. 🙂
Am ajuns la hotel (mâine, camera și hotelul, o povestioară separată) cu gândul că a doua zi va fi cel puțin la fel de frumos, palpitant și emoționant ca și azi. Și a fost… „De tot râsu’”
Va urma…
Nota bene: Pozele le voi pune mai târziu pe pagina de fb O Pisică Neagră pentru că nu am acces la ele acum, fiind în redacția Curierului. 😀 Ultimele trei din cele de mai sus poartă semnătura Aloe Vera. 🙂
16 comentarii
Damian Irimescu
Fâchiu ca să traduc cum trebuie! :)))
Aștept cu nerăbdare și următoarele articole, nu de alta dar am și eu de publicat! 😀
Pisica Neagră
:)))) fâchiu! :))
Așa, ia de citește! Poate așa ajungi să „hiu” pleata din ochi. :))
PS: eu nu știu cum să transcriu un șuierat :)) o no no. 😀
Damian Irimescu
Cred că e ceva de genu „șiuit” =)))))
Pisica Neagră
=))) fix așa!
Coman Mirela
Abia astept sa mai vii.
Pisica Neagră
Și eu aș vrea să mai vin! Sunt convinsă că nu am văzut chiar tot! 🙂 Plus că voi, oltenii, sunteți super tari ca oameni! Și ca bloggeri.
Natural
Pisi, nu sunt pozele mele naturale, ca nu sunt datate. Le am si eu de la nenea cu Ballantine’s, ca nu puteam sa si pozez sa si zambesc in fotografii 😉
Pisica Neagră
Eu nu le știu sursa, bre, că nu aveam cum să ghicesc. Sunt preluate de la tine, eu am precizat #săfiebine. 🙂
Natural
Atunci e ok 🙂
anabelekDarkMan
Eu chiar intrasem sperand sa scrii ceva despre Craiova.
Nu ma asteptam sa fie vorba despre o fata despre care habar nu am cine e…si despre aventura ei intr-un semi beci…aflat intamplator in orasul cu pricina. 🙂
Dar e ok…
Am citit vreo 15 randuri, „captivante”, ai foarte mult talent, felicitari. :))
Pisica Neagră
🙂 despre Craiova scrie fix in primele randuri – si ce au scris altii, dar si ce am „dezvaluit” eu. 🙂
Nu cred că știi ce e un jurnal, altfel nu’mi explic de ce esti nemultumit. Scrie tu despre Craiova așa cum ai fi vrut să găsești aici și arată-ne și nouă!
Oriunde merg, prefer oamenii și nu locurile, iar dacă oamenii îmi plac, mă distrez chiar și în beci. Lângă borcanele cu dulceață. :))
In fine, faci trolling ca troller’ul meu in Gara de Nord. Ai talent. Felicitari! :))
Ralucica
Am PRAZnuit la un blogmeet oltenesc… Dacă începi un jurnal de Craiova, am impresia că vom mai poposi pe acolo. :*…. De prazul tău și al lui Răzvan vom vorbi la trecut :))), nu aveați nevoie atunci când v-am spus să ne SELFIEPRAZim:)).Data viitoare vă las papornițele. Trebuie să ne mai întoarcem în Craiova după papornițe, olteni sociabili, povești frumoase, praz, Opera Națională și multe poze :*.
Pisica Neagră
Da, Da, Da! Mi-a plăcut Craiova și am deschis un jurnal în cinstea ei! 😀 Vreau să mai scriu câteva file cât mai curând! 😀
Te-ai ales cu tot prazul, norocoasă mică! :* Dai o bere data viitoare! Dar tot în Craiova, tot la Facebar! Am zis.
Pingback:
Pingback:
Pingback: