(de)Lirice

Mai lasă-mă.. Verde crudă.

mai lasă-mă aici un minut,

îmi ziceam în timp ce mă ridicam

de pe pătură.

(pătura pisicilor, pe aia am luat-o

la pădure.)

ar trebui să plec, se face prea seară,

uite și păsările cum se adună-n cuiburi.

m-am legănat pe brațele versurilor

de nichita și sorescu. ce clișeu,

ai spune.

mă lași cu ăștia ai tăi?

nup. îi iau cu mine.

de ce i-aș lăsa acolo unde nu

sunt doriți. ce pierdere,

nici nu-ți dai seama.

până nu mă auzi recitând:

Cum se mai adună și viața noastră!
Ca un film de desene-animate,
Făcut din cuvinte scrise.
Ce nevoie avem de aceste priviri în urmă
Și toate aceste întîmplări
Mai mult sau mai puțin necesare,
Pe care, până la urmă,
Sîntem tentați să le credem chiar fericite?

uite-așa picta un crin un marin.

 

mai lasă-mă aici o oră, îmi ziceam

strângând cărțile și ambalajele

de pe jos.

am scuturat și pătura de frunze scârțâite,

dar au mai rămas prinse de ea câteva,

făcute bucăți.

m-am lăsat grea peste ele și le-am făcut fărâme.

cum stam așa, întinsă pe spate, perfect lipită

de glia asta strămoșească,

simțeam gravitația cum îmi pâlpâie între omoplați.

acolo, la margine de bucurești,

mă simțeam centrul pământului.

mai lasă-mă aici o viață, îmi ziceam

în timp ce pozam copacii perfecți.

sunt verde crudă, mi-am mai zis.

prea sunt aia „peste tot”,

îmi zic.. una cu natura.

Comentarii:

2 thoughts on “Mai lasă-mă.. Verde crudă.

Loc de dat cu capul