Cărțuială / Jurnalism / Radiografia unei zile / Vlog

Marin Preda, scriitorul meu de acasă..

Blogul meu, drăguțul, a mai găzduit câteva articole despre Marin Preda, scrise de-a lungul timpului, cu diferite ocazii. Astăzi este despre Marin Preda, scriitorul meu de acasă, cel care îmi amintește de copilărie, de anii de școală generală petrecuți într-un sătuc din Teleorman, de oamenii și limbajul lor simplu, dar atât de colorat, atât de viu..

5 august 1922, Siliștea-Gumești. Așa a început.

Anul acesta s-au împlinit 95 de ani de la nașterea celui cunoscut ca autorul romanului Moromeții. Marin Preda, fiul lui Tudor Călărașu și al Joiței Preda, s-a născut în Siliștea-Gumești, județul Teleorman.

Preocupat cu treburile gospodărești încă de copil, Marin Preda nu a frecventat cursurile claselor primare așa cum și-ar fi dorit. Tatăl său nu înțelegea dorința copilului de a învăța carte (Marin Preda își dorea să studieze la Școala pentru învățători). Așadar, nu îl susținea în acest sens. După ce se îmbolnăvește de malarie, părinții nu îl mai pot susține în școală. Termină clasa a IV-a cu ajutorul învățătorului Ionel Teodorescu, cel care l-a și înscris inițial în clasa I. Cu toate greutățile pe care le întâmpină, Marin Preda termină clasa a VII-a cu media 9,78. 😐

După ce este respins la Școala Normală din Câmpulung-Muscel (din cauza miopiei), tatăl său se gândește că ar fi bine să urmeze o școală de arte și meserii. Slavă Domnului!, nu s-a ajuns acolo. Intervenția salvatoare a librarului Constantin Păun din Miroși, de la care elevul Marin Preda își procura cărți, îi schimbă cursul destinului și îl duce la Școala Normală din Abrud. Acolo reușește la examenul de bursă cu nota 10. 😐

Marin Preda: „N-aveam unde dormi…”

Mai târziu, ajuns în București, tot din cauza lipsurilor materiale, se gândește să renunțe la școală.

Nereușind să publice nimic și nici să-și găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e imposibil să-mi amintesc și să înțeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna și toată iarna lui ’41-’42. Doar lucruri fără legătură, nefirești… N-aveam unde dormi, era lapoviță prin tot Bucureștiul, și umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua și toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.¹

Acest pasaj îmi amintește de memoriile adunate frumos în Viața ca o pradă, volum autobiografic pe care l-am citit atunci când niciun alt citat motivațional nu mă putea ajuta. Mă regăseam, cumva, pe departe, printre rândurile unor pasaje. Mă regăsesc și acum în minusurile persoanei și personalității sale, dar și în dârzenia cu care a luptat pentru visul lui. Și-a dorit să învețe..

Debutul literar și activitatea sa de scriitor și nu numai

Faptul că debutează la vârsta de 20 de ani (cu schița Pârlitu’ în ziarul Timpul) îi dă încredere în scrisul său și continuă să scrie proză scurtă, nuvele și povestiri pe care le va aduna mai târziu în romanele sale.

Trece pe rând prin mai multe redacții (Timpul, Viața românească, Evenimentul zilei), ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, și traduce din Dostoievski și Camus.

În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. Cu două luni înainte de dispariția sa, la editura pe care o conducea, Preda publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. E pe lista cărților de citit, vă recomand măcar filmul.

Bineînțeles, trebuie să amintesc aici câteva dintre cele mai importante volume publicate de Marin Preda: Moromeții, Viața ca o pradă, Delirul, Cel mai iubit dintre pământeni, Întâlnirea din pământuri, Risipitorii. Romanul său, Marele singuratic, primeşte premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.

Marin Preda și iubirea: „Marin – întâi scriitor şi pe urmă amant. Cine nu înţelegea acest lucru era pierdut” (Aurora Cornu)

În viața lui Marin Preda au existat trei femei: Aurora Cornu (marea sa dragoste), Eta Vexler (o evreică ce i-a atras antipatia regimului) și Elena (cea care l-a făcut pe scriitor tată).

Fiecare poveste de iubire a avut ceva unic, firește. Însă, cele trei soții au declarat același lucru despre Marin Preda: faptul că acesta era mai întâi scriitor, apoi își vedea de familie.

Marin Preda și Aurora Cornu

De fiecare dată, cu fiecare dintre cele trei femei s-a căsătorit repede și fiecare l-a marcat și inspirat pentru scrierea sau publicarea vreunui roman: Aurora i-a găsit manuscrisul Moromeților și l-a sfătuit să publice, Eta l-a inspirat pentru începerea romanului Risipitorii, iar Elena i-a fost alături atunci când acesta lucra la Cel mai iubit dintre pământeni.

Un pasaj important despre Marin Preda în postura de tată, cu toată dăruirea și dragostea de care era el capabil, l-am regăsit într-un interviu acordat de Elena Preda după moartea scriitorului:

 „În timp ce copilul dormea, am ieşit să fac nişte mici cumpărături şi, când am revenit, am rămas cutremurată – l-am găsit pe Marin în faţa pătuţului lui Nicolae, în genunchi. Stătea şi privea nemişcat, de parcă s-ar fi rugat. L-am lăsat în pace, nevrând să tulbur această scenă, și, după vreo oră, când am reintrat în cameră, Marin se suise pur și simplu în pătuţul lui Alexandru. Se făcuse atât de mic, încât să încapă acolo şi să-şi ţină copilul în braţe. În veci, nu o să pot uita această imagine: o efigie perfectă a iubirii părinteşti, a imenselor lui resurse de ocrotire şi tandrețe.”²

„Dacă dragoste nu e, nimic nu e.” – Marin Preda

Marin Preda nu a avut iubiri adolescentine și abia la 32 de ani o întâlnește pe Aurora, marea sa dragoste, o poetă în vârstă de 20 de ani. Despărțirea de aceasta îi provoacă o depresie atât de serioasă încât autorul este internat în spital.

„Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur.” (Marin Preda)

Scriitorul era un adevărat cavaler atunci când era îndrăgostit și îi trimitea scrisori iubitei chiar și în timpul căsniciei. Rândurile de mai jos m-au lăsat fără cuvinte…

„Te-am sărutat la staţia de tramvai de două ori, întocmai ca în copilărie, când plecam la câmp înfricoşat de soare şi beam dinainte apă multă. Dar apa băută fără sete nu înlătură setea de mai târziu, ci doar te chinuie, prin amintirea ei, aşa cum mă chinuie pe mine acum sărutările luate la despărţire. Ele nu ţin locul dorinţei chinuitoare care mă stăpâneşte acum în amintire, de a te strânge la piept şi a sorbi bucuria de pe buzele tale iubite. Noapte bună trupului tău drag şi ochilor tăi frumoşi! Fii liniştită şi dormi. Odihneşte-te şi vino sâmbătă! Eu te iubesc atât de mult…“

În vizită la Centrul Memorial „Marin Preda”

Plecând într-o excursie cu Arhiva de Geografie (detalii, în articolul despre Teleorman), am avut ocazia să vizitez și Centrul Memorial Marin Preda din Siliștea-Gumești. Casa în care a locuit autorul nu este amenajată, fiind închisă și lăsată în paragină. Am citit într-un articol publicat de Adevărul că această casă a fost cumpărată de Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă Marius Tucă cu 35.000 de lei. Primăria încă încearcă să colaboreze cu proprietarul pentru a o pune în valoare. Deocamdată, nu se mișcă nimic pe acolo.

Casa lui Marin Preda (adevarul.ro)
Centrul Memorial „Marin Preda” – Siliștea-Gumești, jud. Teleorman

 

Ceva mai multe imagini din muzeu am publicat în episodul 5 al vlogului meu, pe numele lui de scenă Negru Vlogă. 😀

Moartea lui Marin Preda stă sub semnul întrebărilor: accident sau omor?

Marin Preda a murit pe 16 mai 1980, în camera 6 a Casei de Creaţie de la Mogoşoaia. Medicii legişti au stabilit că Preda avea o alcoolemie de trei la mie, iar cauza morții a fost „asfixie mecanică prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale”. Adică a murit înecat în propria vomă.

În jurul morţii subite a scriitorului s-au făcut tot felul de scenarii, bineînțeles. La baza acestora se aflau două mari bănuieli:

  • a fost omorât de vreun agent rus KGB – din cauza publicării romanului Delirul, în paginile căruia îi creionează o imagine favorabilă mareșalului Ion Antonescu, fapt ce nu a fost deloc pe placul celor de la Moscova; a fost urmărit, i-au fost trimise scrisori de amenințare, doar-doar nu va publica și o continuare a volumului Delirul;
  • a fost „lichidat” de oamenii lui Ceaușescu – scriitorul devenise incomod, „greu de controlat” și astfel și-a atras antipatia regimului. Se bănuiește că romanul Cel mai iubit dintre pământeni a fost cel care i-a adus și moartea prozatorului. La doar două luni după lansare, acesta a fost găsit fără suflare, în camera lui, „într-o poziție nefirească”. Scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu, cel care l-a găsit în acea zi, declara: „În  dimineaţa plecării, telefoanele de la Focsani mă zăpăciseră. Întâlnirea lui Preda cu cititorii urma să se desfăşoare în sala teatrului. Era aşteptat de toată lumea. Se pregatea un fel de sărbătoare a autorului. Pe la ora 11.30 l-am luat pe Cornel Popescu şi-am plecat la Mogoşoaia. Era o zi friguroasă. Am urcat în goană scările din marmură şi am bătut la uşa camerei cu numarul 6. Niciun răspuns. Am mai ciocănit o dată. Linişte. Am apăsat clanţa şi uşa maronie s-a deschis… Marin Preda părea că doarme într-o poziţie nefirească”.

Există și un mister al manuscriselor lui Marin Preda. Se pare că acesta începuse să lucreze la o nouă carte, iar apropiaţii au susținut că scriitorul ar fi avut o valiză cu manuscrise pe care o păstra la Editura Românească, acolo unde era director. Și-a dorit ca această valiză să fie predată fratelui său, în cazul în care el ar păţi ceva. Nu se știe ce s-a întâmplat cu manuscrisele după ziua de 16 mai 1980.

Într-o zi urâtă şi ploiasă, la fel ca noaptea în care a murit, Marin Preda a fost înmormântat la cimitrul Bellu.

Îți mulțumesc, dragă Marine, că ai trecut pe aici și te-ai zbătut atât să ne lași nouă atâtea „imagini” despre viața satului românesc, despre condiția omului de provincie realizat prin forțe proprii, să ne fii exemplu că se poate. Dacă îți dorești.

Eu îmi doresc să nu te uite lumea. Mulțumesc, Marin Preda!

Comentarii:

Loc de dat cu capul