(de)Lirice

n-are cine ca să ce.

și m-am urcat în turnul meu
de fildeș, să mă arunc în
brațele tale de dumnezeu
orb.

am crezut în tine ca un surd
ce urmărește semnele din mâini
și nu înțelege de ce e absurd
să taci și să faci.

fapte, nu vorbe, aici, acum,
nu răspoimâine, când mai plouă,
dar nici eu nu mă cred când spun
că pot să fac ce-ți cer.

și m-am sucit iar ca un fus
ce-ți alunecă printre degete,
n-am fost deloc și tot s-a dus,
puteai să fii și nu mai este…

înșir cuvinte pe o ață
pe care te oblig să mergi,
și versul de rimă se agață,
dar mie-mi place liber.

aș vrea să dorm, e iar târziu,
tot nu-mi găsesc locul,
în loc de vise, eu doar le scriu
și le măsor cu polobocul

să-mi iasă la fix
o moarte lentă
la margine de styx
inspirație latentă

și acum ia de dormi și mă scutește
de furia ochilor nemăsurați
nu mă citi aici orbește
n-ai să înțelegi. și punct.

Comentarii:

Tu ce părere ai? :)