Cărțuială / Recenziile Pisicii Negre

Nora Iuga. Sau plăcerea cititului în stare pură.

Se prea poate ca titlul să nu vă spună prea multe. Nora Iuga nu există în manualele școlare, nici nu e Mihaela Rădulescu să vândă datorită (din cauza?) celebrității și nici nu e prea comestibilă. Ușor, voiam să spun. Ușor comestibilă.

ro.wikipedia.org wiki 1024px-Nora_iuga_29.07.2010_776

Nora Iuga, fotografiată în Parcul Titan (de Victor Jalbă-Șoimaru, Casa de pariuri literare)

Cine este Nora Iuga? Este, de fapt, Eleonora Almosnino, poetă, romancieră și traducătoare (limbile germană și suedeză). Este născută pe 4 ianuarie 1931 (trăiască Wikipedia!), licențiată în Filologie (specializarea Germanistică), avându-i ca profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu. Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse. A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simțit o vibrație puternică și muzica a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspirației. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suportă calificativul de profesionist în poezie și nu și-a făcut niciodată o meserie din scris.

Mie mi-a atras atenția într-o altă carte. Cred că era o recomandare a vreunui scriitor din cele „30 de interviuri eveniment” ale Simonei Chițan. Atunci mi-am luat carnețelul cu lista viitoarelor lecturi și am notat:

Nora Iuga

Săptămâna trecută am avut prilejul să o descopăr în biblioteca de filosofie (mulțumesc, Sorina!) și mi-am zis că acum e momentul să o citesc. Am avut o tresărire să citesc pe coperta a IV-a:

Nora Iuga e un drog, dar un drog flexibil. Intrarea în textul ei se face încet, dar fara iesire: intri, fara a sti, în propria minte si tot ceea ce se deschide de fapt te înghite. Pâna la obsesia finala, care e totuna cu obsesia initiala. Poti raspunde acum, când Nora Iuga îti va trece prin sânge catre creier, cum fac dragoste oamenii?

Credeți-mă, acest citat este esența cărții. Fetița cu o mie de riduri este un poem-roman care te învăluie, îți dă impresia că începi să-l descoși, pentru ca, la finalul fiecărei pagini, să conștientizezi că nu știi nimic.

M-a luat, m-a învârtit și m-a jucat pe degete. Am luat fiecare pagină cu înghițituri mici, dar dese. O voi reciti și o voi căuta din nou. Și din nou.

Nora Iuga Fetita cu o mie de riduri

Când citesc, îmi place să-mi scot citate, dar în acest caz nu mă pot rezuma la câteva rânduri. Simt că ciopârțesc. E ca atunci când un profesor îi prezintă unui copil anatomia corpului uman rezumându-se la femur, canal auditiv sau patul unghial. Nu am putut decât să încerc să vă împărtășesc câteva frânturi de poem, pagini care mă ung, scrise într-un stil aparte. Simt aproape fizic cum se pun rotițele în mișcare. Și afective, dar mai ales cognitive.

După ce o citești o dată pe Nora Iuga, e imposibil să nu o recunoști în altă parte, când ai putea să te întâlnești cu o operă a acesteia. Este inconfundabilă. Eu stau și mă gândesc că, de cel mai multe ori, sacul de pământ din care suntem făcuți nu reprezintă nimic din ceea ce suntem, de fapt, în interior. Chiar și așa, prin trăsăturile tăioase ale feței și ușor androgine, Nora Iuga iese din tipare. De orice fel.

Sub penița acesteia, cuvintele iau altă formă decât cea obișnuită, iar rezultatele sunt, pentru mine, zdruncinătoare. Descoperi că un sâmbure de piersică „era ca un ochi roșu de iepure pe jumătate închis”, „pupila ta e o gură peste care se trântește poarta” și că unui rus îi crește un smochin din fiecare mână…

Așadar, 5 steluțe pe goodreads, 5 lăbuțe de la mine.

recenzii opn

Doamna aceasta îmi este un ideal.

As vrea sa scriu un vers cu picioare de girafa si cu cap de meduza… pe vremuri visam sa scriu un vers sa-mi taie mâna.

Comentarii:

6 thoughts on “Nora Iuga. Sau plăcerea cititului în stare pură.”

Tu ce părere ai? :)