(de)Lirice

Poezia nu e ruptă din Rai

Fug cu pași înceți de vacarmul din oraș,
Vin aici, acasă, în liniște, dar în pace nu mă lași,
Îmi strigi din colțuri moi de suflet, te ții scai
de mine să scriu. Dar poezia nu-i ruptă din Rai.

Și tare-aș vrea să mă fac piatră, să nu mai simt,
Dar se pare că vreau degeaba, tot iubesc să mă alint.
Ador brațele mele după gâtul tău, lângă mine când stai,
Dar nu ești aici și, vezi, poezia nu e ruptă din Rai.

Și mi se face dor când mi-e lumea mai dragă,
Chipul tău din minte inima nu vrea să-l șteargă.
Ah, de-aș putea opri timpul, dar vrabia visează mălai,
Nu vom fi niciodată cum… Uite! Poezia nu-i ruptă din Rai.

Aș împrumuta papucii tăi, să simt ce simți și tu, o zi,
Ți-aș da ghetele mele, să vezi dacă mai poți iubi,
După ce, decepționat, trebuie să lași în urmă tot ce visai..
Scriu pentru liniște, dar știi, nici iubirea nu-i ruptă din Rai.

2 septembrie 2017 – acasă, pe prag

Comments

comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d blogeri au apreciat: