Cărțuială

Poezia săptămânii. Nina Cassian.

M-am gândit să redeschid această parte a blogului și să postez (din nou) în fiecare joi câte o poezie. Două, trei.. 😀 Nu mă refer aici la deLiricele mele.

Să vă mai zic? Îmi place poezia: să o citesc, dar mai ales să o scriu. Dar cine mai citește versuri în zilele noastre? Eh, nostalgicii, ai spune. Ai dreptate, dar nu numai ei. Nora Iuga spunea despre poezie așa:

Se poate face proză și din inteligență, poezia are nevoie de instinct. Subconștientul e mai inteligent decât inteligența. Eu cred că instinctul e mai aproape de obișnuințele noastre vechi, mă gândesc la o ereditate colectivă. Poezia e un fel de ancestralitate care continuă să existe în noi. E eterna reîntoarcere. E un fel de culcuș al instinctului. Ne ține aproape de origini.

O admir pe Nora Iuga, am mai zis asta, dar trebuie să o mai spun încă o dată: este o scriitoare diferită. Diferită în cel mai plăcut mod posibil, pentru mine.

Eniuei, poezia săptămânii aparține de această dată Ninei Cassian, o poetă româncă de origine evreiască.

google.ro Nina-Cassian

Nu pot să nu observ oareșce asemănări între ea și mai sus amintita Nora: trăsături tăioase, ușor androgine, departe de tiparul frumuseții, așa cum este înțeleasă ea de publicul larg. Dar ce ochi vii!

Nu insist, cum bănuiați, pe aspecte ce țin de biografie. Mă interesează arta poeziei în sine, nu neapărat actul creației. Deși ar fi și acesta un aspect de tratat pe viitor.. 🙂 Chiar așa, ia stați să scriu câte ceva despre autoare, că n-o fi foc! 😀 Din prefața semnată de Ovid S. Crohmălniceanu:

Poetă cu o foarte pronunțată personalitate, Nina Cassian și-a câștigat un loc de frunte în lirica noastră nouă, luptând nu fără puține eforturi să-și descopere adevăratele înclinații, aceasta și pentru că ele se manifestau în numeroase planuri. […] În lirica Ninei Cassian trăiesc bucuria libertății, ura neîmpăcată față de tot ce tindea să mutileze ființa umană, respectul muncii, dragostea pentru înfăptuirile socialismului, încrederea în capacitățile omului de a se ridica la o splendidă integritate a esenței lui. […]

Poeta izbutește să spună adevăruri simple, lapidare, în expresie aproape matematică, dar versurile ei din urmă, ca ale lui Iannis Ritsos, nu rămân, cu toate acestea, formulări prozaice, pentru că le străbate o vibrație intensă, autentică.

Poeziile de azi aparțin unui volum pe care l-am cumpărat de la un chioșc de ziare cu doar vreo 5 lei sau așa ceva. 🙂 Și mai caut. Tot așa am găsit ceva poezie germană, dar poate într-o săptămână viitoare… 😀 Azi e despre iubire, toamnă, rime bine și cuvinte meșteșugite de mâinile din gândurile unei femei. Așadar:

Dragoste

Ce frumos s-a-ntâmplat

cântecul adevărat.

Ai adunat sunetele

și mi-ai spus: „Pune-ți-le.

Ia-le și-mbracă-te

în haină de dangăte.google.ro tumblr_n44yins7bT1r4ueyro1_500

Fă-te sărbătoare

răsunătoare.

Fă-te cântec de zi

și povestește-mi și zi-i

cu nesfârșita mulțime,

nu doar cu mine, cu tine.

Cată bine în adâncuri:

crengi de apă și în crânguri.

În noi doi dacă-noți,

găsești oamenii toți.

Fă-te cântec de vifor

pentru cei care fi-vor

suiți peste crestele

vremii aceste.

Fii sălbatecă fată,

libertate visată,

fii răcoare-n pârjoluri,

cale dreaptă-n ocoluri.

Fă-te cântec și cântă

pentru cin’ nu cuvântă.

**

Ce frumos s-a-ntâmplat

cântecul adevărat.

Sunetul lui m-a găsit

și te-am iubit, te-am iubit

cu odăile inimii, pline

de toată omenirea din mine.

________________________

Dialog (Toamna)

-Frunze de toamnă, frunze nătânge,

Miezuri de piersică, pline de sânge,

Cum v-ați rănit atât de cumplit?

google.ro sad_teatime_fantasy_gir...act_hd-wallpaper-1833829 (1)

-N-am bănuit, n-am bănuit

Că soarele poartă-un cuțit, un cuțit.

______________________

Dezgheț

Dacă m-ai chema, ar zvâcni

o mie de păsări în colivii;

o mie de uși s-ar da în lături

și s-ar umple văzduhul de păsări

și – ca legătura de chei a pământului –

ar zângăni apele sub mâinile vântului

și s-ar vesti dezghețul pretutindeni!

Izvoarele-ar căpăta călcâie și pinteni

și-ar începe să călărească la vale

pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre și goale;

sloiul albastru al singurătății s-ar sparge în hău –

tu, dezghețul meu, soarele meu!

________________________

Luciditate

Cuvintele tale: „alături”… „mereu”…

Să nu le mai spui. Nu minți.

O, dragul meu,

Curând nu vom mai fi.

Chiar dacă moartea ne lasă

Liberi sub soare,

Cu pâine pe masă,

Cu vinul cel dulce-n pahare,

Tot o să treacă iubirea… Nici n-o să știm.

Fără de veste-o să treacă…

Pe-aprinsul nostru chilim

Se lasă-o lumină săracă.

Ne vom privi. Ești același, acel

Pe care l-am strâns în adânc…

Și sunt toate la fel.

Și iată – nu te mai strâng.

Ca o apă se smulge din noi

Iubirea… Pe țărm am rămas.

Fără zâmbet, ca stâncile… valul s-a tras…

Nu mai suntem amândoi.


PS: Aseară am actualizat pagina Wishlist – pe lângă dorințe noi, am și câteva poze. 😀

Comentarii:

4 thoughts on “Poezia săptămânii. Nina Cassian.”

Loc de dat cu capul