(de)Lirice

Popas.

E verde tot în jurul meu și galbenă-i iubirea,

palidă cu stropi de ceară, aici și nicăirea.

Am încetat să merg, îmi odihnesc privirea

peste tine – în ochi, ard focuri reci și nemurirea.

Rătăcind pe drum, îți pierd și amintirea.

 

Te văd prin vis, te văd aievea când vii și tot pleci,

cărând în mâini grele flori uscate, prinse în ghiveci.

Și de-ar fi puțin să-ți stau, ascunde-le, te rog, în beci!

Oprește-te din fugă, fă-mi timp cu mine să petreci –

Aruncă umbre în drumul meu, nu multe, vreo cincizeci.

 

Și-atunci când va fi vremea în spate tot să-ți las,

Mă vei căuta stingher ca un surd rătăcit de atlas,

Vei desena pe poze cercuri cu al buzelor compas –

Sfârtecare dezolantă, murmur trist, palatin impas

Când simți gustul amar, sărat dup-al meu popas.

google.ro tumblr_ln2kodnbg81qastsxo1_500

Comentarii:

6 thoughts on “Popas.”

  1. interesantă compoziția mai ales prin faptul că ai folosit monorima, eu unul rămân un fan al catrenului și al rimei împerecheate și încrucișate, chiar dacă îmi place Nichita:) ai putea să publici un mic volum de poezii.

    1. hei! mulțumesc! da, așa am simțit poezia asta. 🙂 îmi place să mă joc în versuri, e locul meu preferat de joacă. Nichita e „poezia poeziei”. Cât despre volumul meu de poezii.. probabil că se va lăsa așteptat. Mult. 🙂

    1. Da, toamna aduce cu sine multe regrete, înfrigurări, solitudine, dar acesta este cursul firesc al vieții. Cine suntem noi să-i punem la îndoială verdicitatea? 🙂 Vor mai veni alte anotimpuri cărora să le zâmbim, desigur. 🙂
      Mulțumesc mult! Am scris cu sufletul.

Loc de dat cu capul