Povestea olarului priceput. Sau despre arta handmade.

Așa cum bine știți deja, dintotdeauna am iubit folclorul românesc, cu motivele tradiționale cusute cu grijă de femei ieșite la șezătoare, cu pictatul cu migală a străchinilor de lut, de hora satului, de preșurile țesute cu spor și de miros de casă proaspăt văruită primăvara, înainte de Paște.

Deși arta handmade este considerată adesea un fenomen modern, ce câștigă pe zi ce trece din ce în ce mai mulți adepți, aceasta își are rădăcinile în timpuri străvechi, când lucrul manual era singura (sau măcar cea mai la îndemână) metodă de a avea lucruri frumoase în casă: de la căni pictate cu diferite motive florale, linguri de lemn sculptate până la celebrele porți maramureșene.

Nu de puține ori am căutat să ajung la diferite evenimente unde se promovează arta populară și produsele românești, de unde am plecat întotdeauna cu câte un suvenir, cel puțin. Ales pentru mine, dar și pentru a le face cadou cuiva drag. Acesta este principalul motiv pentru care aleg produse handmade: acela de a face o surpriză plăcută, de a emoționa, de a bucura. Pot adăuga, mai apoi, dorința de a dărui ceva care să dăinuie peste timp, care să nu se demodeze niciodată, dar și utilitatea gestului (sprijinirea producătorilor locali în crearea de obiecte tradiționale).

Toamna trecută, prin octombrie, am participat la un eveniment (Ziua recoltei), unde am avut ocazia să întâlnesc doi meșteri populari, doi bătrânei tare simpatici și, deși modești, foarte pricepuți într-ale olăritului.

Mi-am luat de acolo câteva obiecte, unele erau deja pictate, altele abia fuseseră realizate. M-am apropiat de măsuța olarului priceput și am început să-i înțeleg povestea ce mi se derula prin fața ochilor, într-o horă neîncetată, din lut și apă. O pereche de mâini trecute prin timp, o alta la fel de încercată de bătrâneți, câteva grămăjoare de pământ și imaginație. „Măiastră meserie!”, mi-am spus. Să poți crea așa ceva, trebuie să fie un sentiment tare plăcut, de nedescris. Mi-am promis că data viitoare voi face eu cu mâna mea o cănuță sau ceva. Deja m-am înscris pe listă. 😀

Până atunci însă, mi-am luat ca temă pentru acasă câteva piese de pictat. Eu le numesc piese de decor – îmi sunt atât de dragi, încât nu aș risca să le sparg din neatenție (eu sau pisicile). 😀 Așa că le țin la loc de… cinste. Încă așteaptă să am idei să le readuc la viață, să le scriu un destin, să fiu eu personajul principal în povestea olarului priceput, în care eu am idei multe și crețe, și creez chestiuțe numai bune de cadorisit.

Uite, de exemplu, dacă aș face parte din echipa Art&Craft, aș fi sigură că primul meu articol handmade ar fi o pușculiță. Da, chiar o pușculiță din pământ, în care să-mi adun banii economisiți în urma cumpărăturilor de pe site-ul lor. Plecând de la pușculița mea în stare… naturală:

…o să mă inspir și o să am propria mea ghindăăă! 😀 Deși mi-aș face chiar mie acest cadou (din simplul motiv că e atât de drăguță buburuza aceea de pe capac).

Nu-ți trebuie un buget XL ca să-ți cumperi pentru tine (sau să dăruiești cuiva – primăvara îți oferă atâtea zile speciale…) o cană din ceramică de Baia Mare, de exemplu. Cu motive florale, lucrată manual, cana este semnată de meșterul olar Cornel Sitar, ce învârte roata de olărit de la vârsta de 13 ani, din 1962. Prețul? Numai 18 lei…

Cană cu motive florale aș putea să zic că am și eu, dar nu e chiar cană. E mai mult un suport pentru lumânări sau, mai bine, un mic ghiveci vesel, de primăvară. 😀 Cana mea din lut (de lângă) este pictată cu un peisaj din munții Carpați – vârfuri semețe, păsări sălbatice, soare cu raze aplecate peste păduri… România noastră dragă! 🙂

În concluzie, da, susțin tradițiile populare și voi continua să achiziționez suveniruri handmade de prin toate locurile în care voi călători. Pentru că:

N-am să uit de unde plec că n-am să știu unde-am ajuns!

#2. Tocmai ați citit „Povestea olarului priceput”, articol scris pentru Spring SuperBlog 2016, „Suveniruri cu suflet”.

Comments

comments