Povestea tatuajelor mele.
Aș fi vrut să scriu rândurile astea zâmbind, dar povestea tatuajelor mele nu este vreuna senină. Cum, probabil, se întâmplă în multe situații ale altor oameni care își scriu frânturi de suflet sub piele. Am citit povești despre tatuaje, despre oameni care au ales să poarte cu sine mesaje, simboluri sau chipurile ființelor dragi, imprimate în carne vie… Îi înțeleg.
Oamenii se sperie, în general, de lucrurile permanente. Aoleu, te măriți? Și dacă te plictisești? Sau: Ți-ai făcut tatuaj? E permanent? Și dacă ți se ia de el? Nu degeaba am pus întrebările una după cealaltă. Sunt alegerile tale, nu ai cum să te plictisești cu ele. Sau ai cum, dar ți le asumi și vezi ce faci. Și să-ți mai zic ceva: nimic nu e permanent. Nici măcar iubirea. 🙂 Sau mai ales.
Nu există acel ceva care să poată fi comparat într-un mod echitabil cu veșnicia unui moment din viața ta, pe care îl scrii pe tine pentru totdeauna. Poate vei spune că „poți trăi și fără tatuaje, ce înseamnă aia? Numai pușcăriașii și femeile nasoale se tatuează. De ce să vrei să atragi atenția pe stradă cu măzgălelile alea?”… Și lista poate continua, probabil că toți am auzit astea la un moment dat. Lucrul care mă bucură cel mai mult este acela că există cel puțin la fel de multe răspunsuri pozitive pentru aceste întrebări. Plus unu: personalitate.
Mie îmi plac tare mult oamenii care aleg să-și exprime personalitatea într-un mod cât mai original, cărora nu le e frică de propriile defecte, care știu să-și pună în valoare calitățile, care se simt bine în pielea lor. Aceștia sunt oamenii care trăiesc, nu supraviețuiesc. Ei nu se descurcă, ei simt. Există multe moduri în a te arăta lumii, iar scrierea aia cu cerneală este unul dintre ele.
Nu iti alegi tatuajele, ele te aleg pe tine.
Așa îmi place mie să spun. Pentru că nu înțeleg căutările de genul ăsta:
Când alegi să scrii ceva pe tine, nu cauți modele de tatuaje cu scris. Că tatuajele trebuie să reprezinte ceva. Acel ceva în care tu crezi cu toată ființa ta și care, în mod sigur, vei simți că te reprezintă și peste douăjde ani. 🙂 De aceea nu recomand tatuarea numelor (nici măcar al tău, excepție cazul amnezicilor). Nu, nici măcar al soțului, nu fi proastă! Crezi că e pentru totdeauna acolo, dar nu e. Ai să vezi cum vei căuta mai târziu pe net modele de acoperit nume. 😀
Despre tatuajele mele. Mi-a trecut fix acum fulgerător prin minte întrebarea: dar de ce ar vrea cineva să afle de ce mi-am desenat pe piele (pentru totdeauna) niște însemne? Dar nu scriu asta pentru nimeni, mi-am zis. O fac pentru mine, pentru aducere-aminte, peste ani. Deși n-am cum să uit…
Cadru general: am câte un tatuaj pe încheieturile ambelor mâini.
Dreapta: Aries.
Pe mâna dreaptă, am ales să îmi tatuez simbolul semnului zodiacal Berbec. Pentru că, ați ghicit, era greu, sunt în zodia Berbec cu ascendent în Berbec. Și mai departe nu mai știu de constelații și cum stătea luna retrograd în clipa venirii mele aici. 🙂
Semnul ăsta este, la rândul lui, pe internet, fix în așa formă. 🙂 Ca să mă exclud din categoria descrisă mai sus (cea cu modele de), vă fac o mărturisire șocantă. Mi-e atât de greu să zic… Semnele zodiacale chiar sunt toate la fel. 😀 Dacă ești aries, ai coarne, sigur. Dacă te afli în zodia raku, ești fericitul posesor al unui 69. Fo’ life! :))
Ajungând la alegerea mea… M-am hotărât să mi-l fac după ce, la începutul anului 2010, mi-am pierdut un suflet. Nu drag, nu apropiat, ci al meu. Alin al meu. Atunci m-am luptat cu demonii, m-am zbătut în propriile-mi coșmaruri, mi-am zis că totul e în zadar pe pământul ăsta, nimic nu-i drept. Asta așa, în câteva cuvinte. Am scris de multe ori despre asta, însă foarte puține postări au rămas publicate din acea perioadă. Am lăsat, oricum, esențialul.
După o perioadă de capitulare în fața cumplitelor suferințe, mi-am amintit de mine și de el, de Alinu meu. De tot ce am de la el, de toate câte m-a învățat și de toată mândria lui că-i sunt soră. Mi-am luat inima în mâini, o priveam cum abia se zbătea în căușul palmei și am mângâiat-o. Avea nevoie de mine, căci tare o mai uitasem. Ambiție, mi-am zis. Încăpățânare și dorința de a învinge. Determinare. O cale dreaptă, o judecată rece, alegeri juste – toate pe mâna mea dreaptă, pe sânge, pe albastrul vinelor.
De câte ori îmi văd berbecul, îmi aduc aminte că sunt o luptătoare. 🙂
Stânga: Coroana.
Bineînțeles că și tatuajul ăsta își poartă povestea în fiecare por străpuns. 🙂 E făcut în 2011, atunci când un alt suflet mi-a fost luat. Atunci am scris din nou. Mi-am luat (și) aici rămas bun de la tata, zicând că Dumnezeu m-a jefuit. Răni încă neînchise, strigăte negre și ecouri înfipte în coaste, deznădejde și renegare. A ființei, a sufletului ciobit în două locuri, a tot. Lucrurile păreau că merg din ce în ce mai prost, iar eu începeam să-mi reconstruiesc zidurile căzute la pământ. Și sub…
Mai târziu, sărind peste niște etape (nu insist aici), am realizat că nu sunt singură: o am pe Mami, are nevoie de mine, dar mai ales eu de ea. Și mi-am amintit că ea îmi dă curaj, ea mă ține sus, îmi suflă în pânzele corabiei în care m-am îmbarcat încă din prima zi de școală. 🙂 Și atunci am vrut să arăt cât pot fi de tare.
Videoclipul ăsta a fost lansat în noaptea dintre ani. 2010-2011. Am ascultat melodia pe repeat. Era ultimul revelion cu tatăl meu… Așa că tatuajul a venit de la sine – mâna stângă, a inimii, a pulsațiilor cu nerv poartă acum coroana B.U.G. Mafia, cea mai tare trupă, cu care am crescut, am deschis ochii, am înțeles. Toate au mers mână în mână – atunci mi-am zis că da! uite un tatuaj de care nu mă voi plictisi. Și am zâmbit. Cum aș putea?
De câte ori îmi văd coroana, îmi aduc aminte că sunt o învingătoare. 🙂
And that’s all, folks! Vor urma și alte tatuaje, unul chiar până la sfârșitul anului. Îl am în minte, nu-l gugălesc. :)) Dar despre el voi vorbi cu zâmbetul pe buze pentru că va fi unul drept mulțumire. 🙂 Pentru tot.
20 comentarii
Ralucica
Urmează o perioadă cu trăiri intense pentru pisica neagră…Casă de piatră și sunt sigură că Alin este mândru de tine.
Pisica Neagră
Mulțumesc, Ralucica, dar am nevoie, de fapt, de putere să-mi pot clădi casa de una singură. 🙂 Iar Alin.. da, e mândru de mine. Pentru că și eu sunt. 🙂
calinakimu
Consider ca Existenţa ne-a „desenat”…cu tot ceea ce ne trebuia…Dar ne/a mai dat ceva de nepreţuit, la care nu prea ţinem : LIBERTATEA.
Spui că nimic nu este permanent, printre care şi iubirea. Iubirea este veşnică, nu este permanent „obiectul” iubirii…
Pisica Neagră
Sunt de acord cu oamenii care se simt bine cu pielea neatinsă, care nu aleg tatuajele ca formă de exprimare. Există atâtea altele. Dar cum ziceai, avem libertatea de a alege ce vrem să facem cu noi – trup și suflet.
Cât despre iubire.. ai vorbit frumos, dar iubirea (cu obiectul ei cu tot) 😀 nu este veșnică. Suntem prea egoiști să putem iubi sincer o eternitate pe altcineva decât pe noi înșine. Cum ar spune un clasic în viață: „Ura rămâne cel mai sincer sentiment până în prezent”. 🙂
calinakimu
Iubirea este o energie nelimitată, veşnică, este însăşi energia care animă TOTUL.Faptul că NU conştientizăm această realitate, se numeşte…inconştienţă. Chiar REALIZEZI egoismul?! Dacă DA …cum este posibil să mai dai credit acestei himere?! Ego-ul este o boală a minţii, realitatea lui este iluzorie, nu are existenţă de sine…CĂND REALIZEZI aceasta, GATA, s-a dizolvat. Faptul că doar cochetăm cu acest concept, nu înseamnă nimic, faptul că putem lua în seamă autenticitatea urii, a trăirilor gregare generate de ego şi nu luăm în seamă singura realitate existenţială…IUBIREA, demonstrează, o dată în plus INCONŞTIENŢA pe care o luăm de bună, cu titlu de inventar.
Va trebui sa reevaluăm toate inepţiile pe care o educaţie iresponsabilă, fie ea familiară, şcolară, sau socială, ne-au…otrăvit mintea.
Pisica Neagră
„boală a minții, inconștiență, inepții, educație iresponsabilă (familiaLă, aici)”.. unde e iubirea, deci? 🙂 referindu-mă, desigur, la iubirea aceea ca „energie nelimitată, veşnică, este însăşi energia care animă TOTUL”? 🙂
doar pentru că am o părere diferită de a ta, ai dreptul să îmi vorbești așa, fără să mă cunoști? nu e, oare, și ăsta o formă accentuată de egoism? q.e.d.
calinakimu
Nu ai înţeles NIMIC din ce am spus. Nu m+am referit la tine decăt tangenţial, dar ego-ul s-a simţit lezat, el trăieşte din conflicte …Iubirea nu înseamnă inconştienţă, înseamnă TOCMAI conştienţă, iar ce se petrece cu lumea noastră stăpânită de ură, violenţă, exploatare, conflicte, demonstrează ceea ce spun TOT TIMPUL. Educaţia familială, şcolară şi socială încurajează existenţa si promovarea ego-ului ca mod de viaţă. Este o crimă. Noi oamenii am ajuns victime…mândre de lanţurile condiţionărilor, a prejudecăţilor noastre.
Eu TOT ce spun şi ACŢIONEZ este cu iubire, iar faptul că deranjez ego-ul, este FIRESC. Ego-ul nu vrea să moară, el a preluat în mod fraudulos controlul minţii, al găndurilor si acţiunilor noastre. De ce crezi că există ură, războaie, suferinţă, exploatare, concurenţă, competiţie, invidie, gelozie în lume?! Ego-ul izolaţionist, fragmentar este responsabil. Iubirea este integratoare, unificatoare, nu poate exista în prezenţa ego-ului, de aceea acordăm credit urii şi nu iubirii.
Încă o data, nu te supăra, nu lăsa ego-ul să se manifeste….FII IUBIRE. Nimeni, s-au cel puţin eu, nu îţi doresc decăt tot binele. Crezi că altfel aş fi stat să încerc să mă explic?!
ŞTIU că suntem o UNITATE , că avem o substanţă comună şi că TOT ceea ce facem şi găndim se întoarce asupra ÎNTREGULUI. Dacă te-aş jigni pe tine, m-aş blama pe mine…
Ai o părere diferită…foarte bine…argumentează, dar nu te supăra…Supărarea, ca şi frica, sunt emoţii care ne otrăvesc subconştientul.
Cosmisian
De fiecare data cand citesc aici, pe opisicaneagra, am o apreciere aparte fata de autoare. Scrie cu o experienta aparte, a ei insasi, care doare. In acest articol, autoarea a punctat doua mari pierderi din viata ei, carora le-a atribuit din alegere personala, doua semne, doua puncte de hotar. Nu va cunosc pe dvs, calinakimu, insa vad ca ratati tema acestui articol, luand impresia dorita de autoare. As spune ca turnati bicarbonat de Sodiu in apa limpede a tinerei. O necajiti in numele a ce? Faceti asta pe mai multe bloguri si posibil sa credeti ca sunteti in masura sa o faceti, dar o faceti la masa si pe scaunul altora. Eu refuz sa accept comentariile dvs, mai ales cele de aici. Va rog sa considerati reactia mea in termenii mei. Fiecarui articol i se cuvin comentarii, la liber, dar nu puteti pata sentimentele celui ce scrie in numele justificatei dvs critici.
PS: Imi cer iertare autoarei ca mi-am permis sa intervin. Nu este insa responsabilitatea ei sa apere ‘cursul’ comentariilor. Este a noastra, a celor care scriem si noi si ne dorim comentarii specificie temei.
calinakimu
Dragul meu , cu siguranţă că eşti liber sa-ţi dai cu părerea, să fii avocatul oricui vrei, să spui pe o platformă publică otice consideri de cuvinţă, să ai simpatiile şi antipatiile tale, motivate sau nu. ORICINE îşi poat aroga aceasta lubertate.
Ceea ce nu VREAU să înţeleg , este motivul pentru care o faci în ceea ce mă priveşte, ce te deranjează la comentarile mele ?! ARGUMENTEAZĂ dragule, nu veni cu judecăţi emoţionale…CONCRET, ce te deranjează la comentarile mele aici şi pe alte bloguri?! Vrei să spui că mergem intr-o direcţe corectă, că nu suntem egotici, că ura nu prevalează iubirea…?! Unde este întinarea presupusă faţă de opisicăneagră?! CONCRET, nu aşa…cu judecăţi pe genunchi, pauşale.Eu nu mă leg de PERSOANE, eu vorbesc de REALITĂŢILE lumii noastre cintrafăcute.Care bicarbonat?! Edulcorarea realităţii ne-a făcut intr-atăt de nesimţitori la violenţele, şi nedreptăţile lumii noastre. Ne iluzionăm cu vise şi speranţe deşarte şi suntem oripilaţi că viaţa bate filmul?! Despte VIATĂ vorbesc eu, despte ceea ce ESTE, nu despre ceea ce ne-ar place să fie, dar pentru care nu facem NIMIC.
Ca să închei…dacă ai ceva de spus…SPUNE răspicat, dar ARGUMENTAT. Faptul că eu spun DESCHIS ce am de spus, că mă expun unor judecăţi pripite, este un risc pe care mi l-am asumat. Cănd iti faci un blog public, înviţi pe ORICINE să te vuziteze, nu doar pe cei cu care simpatizezi, nu este o invitaţie privată la o sindrofie. Este asumarea libertţii de opinie. Repet, cu toată lehamitea pe care o ai faţă de cele ce spun eu, argumentează-ţi lehamitea şi sunt sigur că ne vom înţelege. În ceea ce mă priveşte nu mă supăr pe semenii mei. Am mai spus-o, nu mă pot supăra pe mine însumi.
Cosmisian
Se pare ca libertatea la opinie, masurile Universului si stiinta va sunt aliati supremi in a va face simtita prezenta. (chiar va citeam Nota introductiva: ‘Cuvant inainte
Acest preambul, cuvânt înainte, doresc să reprezinte ’’cheia’’ în care trebuie citite cele scrise pe acest blog şi nu numai. Cum fiecare partitură muzicală are o tonalitate, o cheie în care trebuie interpretată, tot astfel şi scrierile au nevoie de o ‘’ cheie’’ de interpretare, o cheie care se află în posesia fiecăruia dintre noi, ne reprezintă. După cum nu toţi putem interpreta în tonalitatea cerută de autor, cum fiecare reprezentăm ‘’o voce’’ particulară, va trebui să interpretăm scrierile în tonalitatea proprie, să le recreem în funcţie de ‘’talentul’’ fiecăruia.’). Ceea ce va scapa cu siguranta este faptul ca, in timp ce aveti aceste drepturi, tonul, natura si esenta scrierii de mai sus nu are menirea de a atinge vastitatea universala a notiunilor de convietuire, spiritualitate (etc), ci o inima care si-a dorit sa exprime i experienta. Eu sper ca reactia mea sa nu supere autoarea blogului, dar nu sunteti in masura sa cereti cuiva sa argumenteze critica. Eu am spus clar ca aici si in alte parti va aventurati sa va invoiti la libertatea de opinie, fara acel simt uman de dragoste pentru aproapele pe care il considerati aproape o copie a dvs. Nu veti primi nicio argumentare pentru simplu motiv ca nu ati ‘simtit’ natura articolului.
calinakimu
Dragul meu…dacă crezi că retorica este suficienă să-ţi exprimi …suficienţa…te înşeli. Dragostea faţă de Existenţă, de aproape, nu presupune acea stare leşinată , umilă pe care biserica o numeşte smerenie. Smerenia înseamnă o cu totul altă atitudine. Iubirea se manifestă prin interesul, faţă de RELAŢIE, de colaborare, de conlucrare.Te eschivezi spunând că eu nu aş simţi corect subiectul articolului în discuţie. Chiar crezi că este un argument, chiar crezi că natura acelui articol este ceva abscons, ceva atât de profund încât nesimţirea mea să nu-l priceapă?! Sper că nu…
Văd că doreşti să ai dreptate fără argumente. Dacă aşa crezi că trebuie să relaţionezi, este opţiunea ta. Eu sunt dispus oricănd să colaborez în vederea clarificărilor, de orice natură.
Poate tonul meu este incisiv, dar el este aşa pe măsura adormirii, pe măsura modului cum ne legănăm inr-un „dolce fa niente” păgubos. DA ! Provoc discuţii pe teme cu adevărat importante…iar cel mai important subiect este EXISTENŢA.
Spui că nu sunt în măsură să-ţi cer să argumentezi ceea ce ai împotriva spuselor mele ?! Din păcate cu o astfel de atitudine nu cred că putem întreţine un dialog sincer, corect. Este însă alegerea ta. La asta se reduce, dragul meu…vastitatea noţiunilor de convieţuire, spiritualitate, etc…pe care o clamezi?!
Decât să purtăm dicuţii sterile, inepte, inutile, mai bine ai fi spus ce ai de spus…clar, simplu, sincer, cum am făcut-o eu. Nu mă menaja, nu mă supăr, nu mă poate supăra nimeni, dacă nu vreau…SI NU VREAU !
Pisica Neagră
Singurul argument care merită menționat aici, așa cum zicea și Cosmin, este faptul că, încă de la primul tău comentariu, tu ai divagat clar de la subiectul articolului. Încă o faci, aducând argumente complet relative – tot ce ai spus au fost doar niște convingeri personale, nicidecum argumente. Vorbești despre libertatea de expresie, dar etichetezi imediat ce un om nu îți împărtășește opinia. Nu înțelegi ce înseamnă o judecată de valoare atât timp cât arunci cu niște cuvinte fără să le cântărești bine semnificațiile ce le pot primi. Eu am vorbit concret, la fel și omul care îmi susține ideile din articol (căci despre ar trebui să fie vorba pe un blog), aș avea rugămintea: mai mult pragmatism și mai puține idei generale ce le vreți generalizate. Cu tot respectul, zic. 🙂
Cosmisian
Va multumesc pentru raspuns. Daca imi permite, va rog sa scriti un articol despre asta si sa il postati pe blogul dvs. Ma anuntati pe cosmisian@yahoo.com. Sa o lasam pe fata sa mai creada in iluzia ca acest articol era despre povestea tatuajelor ei. Multumesc.
calinakimu
Văd că orgoliul debordează…Încercarea de a mă pune la zid…este deranjantă, nu pentru mine, un nimeni…căt pentru conceptul de relaţionare.
Subiectul articolulu, aparent frivol, are înţelesuri profunde. Faptul că simţim nevoia să ne înscripţionăm trupurile…are explicţii ce ţin de psihologie. Renunţ să deschid o dicuţie în acest sens pentru a nu turna gaz pe foc. Fata mea cea mare şi-a făcut şi ea căteva tatuaje, iar cea mică işi doreşte şi ea. Este opţiunea lor, iar eu o respect.Faptul că am deturnat discuţia despre tatuaje, a fost generat de considerente colaterale pe care le-am folosit să atrag atenţia asupra unor probleme de fond…Reacţia a fost şi este disproporţionată, cu mult prea excesivă faţă de intervenţia mea.
Ce-i ăla pragmatism ?! O fi cumva capacitatea de a stoarce tot ce este de stors…capacitatea de a nu ţine cont dect de ce te doare pe tine, de a nu accepta şi alte opinii colaterale. Este cumva capacitatea de a simţii NUMAI la obiect, numai ceea ce te interesează strict, fără maleabilitate, fara interpretări, fără sensibilitate. O fi capacitatea de a nu te pierde în relaţionări din care nu ai nimic de căştigat?! În acest caz ai dreptate…nu sunt pragmatic.
Inconştienţa lumii noastre nu este o etichetă, este o REALITATE. Nu mă creyi ?! Priveşte în jurul tău. Eşti mulţumită de ce vezi ?!
Pisica Neagră
:))) Devii haios deja. Am zis și mai subliniez încă o dată: toate argumentele îți sunt opinii și convingeri personale RELATIVE. Repet: RELATIVE. Și atât. Chiar nu mai ești demult pe subiect.
calinakimu
Mmmda…
vavaly
exact la final ma gandeam si eu, in timp ce citeam: trebuie sa urmeze si un tatuaj care sa cuprinda in el bucuria, fericirea, implinirea si mai ales speranta. acum m-ai facut curioasa sa il aflu, cand va fi sa fie.
nu am tatuaje, nici nu m am gandit vreodata la asta, dar copilul meu e tare pasionat de ele, desi e mic inca, si prin el am inceput sa vad si eu altfel genul acesta de exprimare a personalitatii.
Pisica Neagră
Daaa, următorul tatuaj va fi unul optimist, jucăuș, copilăros – să mă reprezinte. Cum mulți știu, eu nu sunt numai așa cum scriu. 🙂 Sunt o persoană deschisă, iar asta va trebui să se reflecte în următorul meu „desen”.
mă bucur că îi plac tatuajele, sunt o adevărată artă atunci când sunt realizate de profesioniști. Aș vrea, cumva, să scăpăm lumea de prejudecăți, să nu mai judecăm atât de ușor după aparențe. Rămâne, totuși, o utopie.
Eniueiz. 😀 Abia aștept să vă anunț că e gata al treilea tatuaj! 🙂
Pingback:
Pingback: