(de)Lirice

retorică?

mai știi tu când îți spuneam că
tăcerea (mieilor) e rece ca o stâncă?
te mângâiam amar cu mâna stângă,
uite calea dreaptă. tu ești mereu pe lângă.
mă urmărește privirea lor adâncă..
mă întrebai atunci, eu te întreb încă:
la ce e bună în iubire o poruncă,
dacă tot ce faci binele-l alungă?

fă sărbătoare din noi, du-mă la biserică
fără să-mi pui vreo întrebare, las-o retorică –
jurăminte pe vitralii, câtă iubire mozaică
s-ar naște între un om alb și o pisică..
ai încercat, și eu aș fi vrut, dar asta nu implică
„fericiți până la bătrânețe” și nu ne justifică
de ce ne tot punem noi piedică după piedică,
în loc să trăim îmbrățișați în arta asta poetică..

Comments

comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: