Frânturi de suflet

De azi e altceva.

De azi e altceva 🙂 (Entry for March 06, 2009)

Așa cum am zis mai sus, de azi e altfel. E 4 jumate dimineața.. nu mi-e somn pt că am adormit devreme rău. Am fost foarte obosită.. și dacă mă gândesc bine, nu mă voi odihni până în momentul în care voi fi complet singură, eu cu gândurile mele nebunești, eu cu mine și atât. Nu mai vreau să mă citeasCă careva (!), nu mai vreau să fie ca și până acum. Și dacă vreau ceva, automat așa va fi. De ce? Because i said so.
Se spune că atunci când ești nefericit, supărat, amărât etc., devii poet. La mine, nefericirea vine din dezamăgire. Ce, nu e și asta o formă de nefericire? Unii se complac în asta văzând chiar ceva bun aici. Eu? Eu nu. Eu nu pot. Eu nu pot fi unaIMG_4156 dintre aceste persoane atât de simple. Mă pretind a fi complexă și, totuși, lumea la care țin mă citește ca pe o carte deschisă, cu pagini prăfuite și rupte ici-colo. Ah! Am o senzație nasoală de la raceală. Poate că și de asta nu pot dormi. Ba nu! Mint! 🙁 Nu ăsta e adevăratul motiv. De ce nu pot dormi nu vreau să spun, nu vreau să`mi recunosc. Nu vreau! În momentele de mai devreme mi`am adus aminte de Mami Meu.. E așa departe de mine acum când am așa mare nevoie de ea. Mai am foarte puțin și se termină coșmarul ăsta. Nu știu să spun ce înseamnă puțin, dar îmi sună bine, îmi sună optimist. Trebuie să mă ridic singură de jos, de aici de unde am căzut. Știu că voi rămâne cu cicatrici, dar până la cicatrici, trebuie să mă retrag din peisaj, în propriul cuib să`mi pot linge rănile în liniște.
Vreau să fug de pe frontul ăsta denumit viață. Nu mai pot așa! Mă lupt cu morile de vânt cu mâinile goale, nici măcar armura cavalerului medieval nu o mai am.. 🙁 Odată era scutul meu.. Acum sunt bolnavă.. Nu mai am imunitate. Vreau să fiu cum eram! M`a distrus… așa simt acum. Nu`mi pot aminti acum și de clipele frumoase. E prea greu. Când suferi, suferi. Nu te mai gândești la ce a fost frumos și bun cândva. Deja de ceva timp nu mai e așa. De ce să mint? Nu e corect față de mine.. Dacă îmi spun că sunt egoistă, mă mint. Am devenit o altruistă convinsă din centrul universului, odată…. Și e greu, știi? Nu știi, așa e. Îmi umblă degetele pe tastatură de parcă știu textul pe dinafară. Alte dăți mă chinuiam să`mi storc o idee. Văd că trebuie să fiu nefericită ca să pot să fac ce făceam în liceu.. Să înțeleg de aici că în liceu am fost nefericită sau era doar adolescența? Ah, prea mult pentru mintea mea.. Nici nu știu ce să mai cred. Nu numai despre voi, despre cei externi mie, cât și despre ce gândesc. Parcă de la o zi la alta nu mai am stabilitate în idei. Poate ca s`a mai atenuat din încăpățânare? Nu are cum, e înnăscută. Nu știu de la ce e. Nu știu. Nu`mi pasă – ar trebui. Când eram mică, ascultam foarte mult Dj Bobo. Reascult acum acele melodii și îmi vine să urlu. Să urlu, băăăăăăă!!! E așa de mizerabilă viața asta încât îmi vine să iau o foarfecă să o ciopârțesc după bunul meu plac. La final să răsuflu ușurată că am realizat o operă de artă. da, da, știu, nu se poate, era doar o metaforă, metaforă ruptă din carne vie..
Ma ustură gâtul cu tot cu trahee. 🙁 Mai rău de atât nu se poate. Îmi aduc aminte de casă, de ‘acasă’, îmi revin în minte imagini însorite, imagini calde, imagini și imagini.. Vreau acasă, vreau sa fie și mami acasă, aș vrea să fac liceul încă o dată cu mintea de acum (nu mă refer la cunoștințe, cât la experiența de viață..). Asta vreau! Asta vreau să fac, să știu, să aud. Nu numai tampenii, minciuni spuse senin.. Doare asta. Oricum, urlu în gol ca lupul sălbatic la lună. (Am spus sălbatic pentru imagine, nu știu dacă până acum s`a domesticit vreunul.. nici nu m`a interesat). Îmi plac felinele. Mai ales alea sălbatice pentru că alea nu se lasă ‘atinse’ de oameni. Stau departe de ei. Uitați`vă la pisicile domestice: cât suferă majoritatea? Cât de chinuite sunt? E și normal să te ferești de oameni cretinoizi și să`i urăști…
Mă duc să beau un lapte cald, nu mai pot nici să înghit.. în sec. Nu`mi permit nici măcar atât. Nu am timp, la asta mă refer. Atitudine? Îmi sună familiar.. Trebuie să iau atitudine, în consecință voi fi foarte egoistă. Am început și deja există repercursiuni. Deh, ce să`i faci, se întoarce roata aia și pentru ceilalți, nu numai pentru mine. Păi, nu?

Tags: becauseisaidso, cicatrici, copilarie, muzica Edit Tags

Friday March 6, 2009 – 04:48am

Comentarii:

Tu ce părere ai? :)