Panseuri

Ruleta rusească cu oameni. Despre dragoste, în alte feluri

Viața mea e un pistol.

Vechi din ’87, îl încarc de cele mai multe ori inutil. Cu fel de fel de gânduri, cu stres și planuri peste planuri. Am gloanțele mele din cerneală, scriu. Asta știu să fac. Viața mea e un pistol plin dimineața, golit în oameni peste zi și pus în noptieră noaptea. Nu știu când se răcește, pare că trage continuu..

Viața mea e un pistol cu bile.

Ochii mei, ca două bile de cauciuc. (A)trag cu privirea, străpung pori deschiși sub mângâieri străine – uite doi îndrăgostiți pe o bancă în parc. Bilele astea căprui râd, au învățat să plângă, dar numai după ce au ajuns în întunericul albăstrui al camerei. Afară nu e voie să fii slab, râd vecinii. Oare ce-o să zică lumea dacă facem așa sau altfel? Iată calea sigură către nefericire.

Viața mea e un pistol cu apă.

Așa ar părea, nu? „Ce răsfățată e.. Ce s-o doară pe ea? Nu cunoaște suferința sau dorul, nu știe ce înseamnă să nu ai, ea are tot ce își dorește.. Nu te uiți la ea? Pe lângă ceea ce trăiesc eu, viața ei e sigur un pistol cu apă – ușoară, veselă și lipsită de griji ca o zi de vară stropită de joaca unor copii..” Este ȘI așa. Dar nu numai. Despre restul.. Am tot vorbit pe aici.

Viața mea e un pistol cu gloanțe oarbe.

Ofer fără să aștept ceva în schimb, ofer pentru că așa simt. E drept, nu repet gestul dacă nu există hrană pentru el, dar pot să spun că iubesc orbește. Iubesc viața, natura, animalele și toate momentele fericite din viața mea! Trimit în eter gloanțe oarbe nu cu scopul de a face rău, ci le transform în gânduri pozitive, transmise pe nevăzute tuturor celor ce citesc ce scriu eu pe aici, celor ce înțeleg cum simt, dar și celorlalți. Aș vrea să pot iubi fără întrebări. Și să fiu iubită tot așa.

Viața mea e un pistol cu oameni.

Da, în loc de gloanțe, pun în pistolul meu oameni. Mai mici, mai amari, oamenii îmi umple viața. Pe unii îi trag în te miri ce direcție, chiar fără să apăs pe trăgaci. Dispar, pur și simplu, poate când(?) dorm (pe patul puștii). Pe ei, ai mei, îi pierd peste noapte, uite așa, cât ai spune moarte. Iar rana aceea rămâne în pistol ca o cătare închisă, așa am învățat să muncesc orbește pentru viitorul meu, fără să fiu sigură de succes. Faci totul cu pasiune, fără așteptări, și nu vei putea fi dezamăgit. Sau dezarmat.

Există unii pe care mi-aș fi dorit să-i reîncarc. Ei sunt cei care lasă locul gol în urmă, dar nu am o problemă cu asta. Nu ai văzut și tu cum seamănă gloanțele între ele?

Încarc acum și învârt. Ascultă sunetul acela. Repezit la început, pentru ca, mai apoi, să încetinească, îl asculți în continuare atent, și gata. S-a oprit. Ah! Uite-o. Singurătatea mea deplină, bine te-am regăsit!

Îl îndrept spre (în)tâmplă(ri). Și trag.

Comentarii:

Loc de dat cu capul