Scrisoare fără nume

Scrisoare fără nume 6. Mie.

Astăzi, vreau să-mi scriu mie însămi. Astăzi este despre mine. În alte rânduri le-am scris lor și am uitat de mine. M-am plâns de ceilalți celorlalți, uitând să mă uit în mine. Astăzi, acel ieri de mâine, îmi iau inima din dinți și o pun în piept din nou. Prea am luptat fără să fie acolo vreun război.

Și-mi spun că va fi bine, deși știu că lucrurile se îndreaptă către un colaps spiritual. Simt fisuri în zidul ce l-am construit în jurul sufletului și tare aș vrea să am puterea să îl dărâm de tot. Lasă, îmi spun, lasă-i să te vadă. Așa cum ești, nu cum lași tu să se-nțeleagă. Dar deja e prea mult, poate chiar așa ești tu și, de fapt, încerci să te minți că ai fi altfel. Te-ai născut, ești condamnată să duci lupte interioare pierdute din start. Vrei așa, dar și un pic invers. Vrei ceva, dar parcă ți-e mai bine fără. Să fie tot sau deloc, chiar dacă asta înseamnă extreme, fix alea pe care tu le condamni la alții.

Nu vreau să-ți fac morală, dar nu crezi că ar fi timpul să te domolești din fuga asta prin lume? Oprește-te și ascultă oamenii ce vor să-ți vorbească. Nu-ți fie teamă.. Lasă garda jos și plângi când urlă durerea în tine până în pragul sufocării. Golește-te de gol și dă-le voie să se apropie, de ce ești așa? Așa, cum? Așa și (pe) dincolo. Nu mai asculta reproșuri, îmbracă-te în vorbele ce știi că te ating, nu mai fugi de bine.

Și dacă va fi să te înșeli, ce? Ar fi prima oară? Nu ar fi nici ultima.. Dar de ce să-ți interzici dreptul la fericire pentru că alții au intrat cu stângul în viața ta? Nu te teme de ce ar putea să se întâmple, ci mai degrabă de ce ar putea să nu..

Și știu că sădești în grădina inimii tale câte o floare pentru fiecare om din viața ta. Și mai știu că te doare când vezi că ele mor rând pe rând, lăsându-ți grădina secretă dominată de un peisaj morbid. Dar cu plantele ce cresc frumos în jurul ferestrei tale ce ai avut? Le smulgi cu mâinile goale, până începi să tremuri de slăbiciuni, să te cutremuri de singurătate.

Sunt chiar un criminal în serie că realmente/ Am ucis cu sânge rece multe sentimente..

Știu, dar nu vezi că viața ta devine un cimitir? Și te întrebi de ce plângi.. Și te întrebi ce te apasă pe tâmple când simți miros de tămâie.. Ieși din grădină, încuie ușa după tine și pune cheia bine. De-a lungul timpului vei mai avea nevoie să încui ușa de câteva ori. Tot în urma ta. Deocamdată, tu le încui înainte să vezi ce e dincolo. Nu-ți fie teamă să pășești pragul. Mai rău decât a fost nu mai are ce să fie. Așa am zis mereu.. Și..

O să fie bine. Nu mereu, dar va fi și bine. Scrijelește-ți pereții minții cu gândurile tale ascuțite, fă un pas înapoi și citește cu glas tare: O să fie bine!

Nu o să fie. Mantaua grea a clipelor trecute te acoperă pe de-a-ntregul, nici ochii nu ți-i mai văd. Unde le e strălucirea? Veselia? Cine a gonit copilul din tine? Întoarce-te mereu la copila cu zâmbet nebun și nu uita cine ești. Nu uita de tine, de-aia am simțit să-ți scriu. Nu uita de tine..

Happy #mind, #happy #spirit. ?

O postare distribuită de Georgiana Mihăilă (@opisicaneagra.ro) pe

 

Comentarii:

Loc de dat cu capul