(de)Lirice

Și știu că n-am mai scris de mult..

Și știu că n-am mai scris de mult..

Și nici acum n-o fac, doar stau puțin să mă ascult

cum clipesc prea des, mi-s ochii prea uscați,

plecați cu privirea să colinde-n lungi și-n lați.

Umerii ăștia parcă mult prea goi și aplecați

nu mai pot duce nicio cruce din niciun cult.

Și știu că n-am mai scris de mult..

Nu mai încerc s-o fac, mai bine dorm incult

devreme, cu minte goală, un pic cam oarbă,

să nu mai gândesc câtă frunză, câtă iarbă,

să-mi las sufletul să respire, să absoarbă

zâmbet calm, ca de copil cu minte de adult.

Și știu că nu am mai scris de mult..

Și uite-mă cum mă arunc din nou în acest tumult,

Uită-mă.. când nu mai știu de mine.. Uit să scriu?

Nu! Uite că știu răni murdare pe curat să transcriu,

foaia virtuală îmi scârțâie sub noapte ca un sicriu.

Am așteptat fără s-am timp, dar acum timpul insult

că prea trece greu, prea des, prea repede-l consult –

mă uit acum la ceas. eh.. cred c-am scris prea mult..

Comentarii:

Loc de dat cu capul