Și m-a plouat sub tălpi și-n creștet Cu un frig tomnatic, veșted. M-a întors din drumul către nicăieri, M-am uitat în mine: mai martie ca ieri. Îmi știu temerile ca pe propriile buzunare, Și fricile, și spasmele îmi cer o răzbunare, Să-mi înving suferința așa, cu mâinile goale. Doar că tot ce fac se-ntoarce în mine. Și doare. Se numește karmă și-s cam tristă să aflu că Toate rănile doar cu timpul se vindecă. Îmi pun secunde, adun ani pe plăgi deschise De mine, prin fapte deja făcute sau vorbe deja zise. Astăzi a plouat frumos, cu nori mergând pe jos, Eu am avut umbrelă, am zâmbit, dar ce folos?…