• (de)Lirice

    Astăzi a plouat… frumos

    Și m-a plouat sub tălpi și-n creștet Cu un frig tomnatic, veșted. M-a întors din drumul către nicăieri, M-am uitat în mine: mai martie ca ieri. Îmi știu temerile ca pe propriile buzunare, Și fricile, și spasmele îmi cer o răzbunare, Să-mi înving suferința așa, cu mâinile goale. Doar că tot ce fac se-ntoarce în mine. Și doare. Se numește karmă și-s cam tristă să aflu că Toate rănile doar cu timpul se vindecă. Îmi pun secunde, adun ani pe plăgi deschise De mine, prin fapte deja făcute sau vorbe deja zise. Astăzi a plouat frumos, cu nori mergând pe jos, Eu am avut umbrelă, am zâmbit, dar ce folos?…

  • (de)Lirice

    Trunchi de pământ

    Am ieșit din burta pământului pe nerăsuflate. Am renăscut din pântecul lunii.. martie și-un echinocțiu mi-au fost leagăn. Primul ecou al plânsului meu încă-mi este întipărit în glas, și curge pe pagini scrise-n cer. Tunete și fulgere răsărite din senin – Caracterul meu. Acum știu deja să număr 30 de primăveri. Am cam crescut, deși aș spune că se leagă mai bine pământul în inimă și-n articulații, țărâna în care am înfipt rădăcini de vise, prinse în buchet de râme, azi mi-e mai ușoară -n piept. Tata s-a sădit pe sine în căpruiul ochilor mei, dar și-n ridul dintre ei. Mama mi-a dat zâmbetul. Pe al său, de tot. De…

  • (de)Lirice

    Liliac/Cu susu-n jos

    Cred într-o mie de petale – se deschid Fără să se întrebe de ce sunt, De unde au apărut ele pe pământ, Cărui Dumnezeu să se-nchine, cum și când. Ele își urmează calea de la mugur la floare, Făcând pași mici, ca în baston, și-i o boare Ce îmbracă frunza în stropi de neculoare, Făcând vântul un scenarist perfect sub soare. Am tendința crudă să mă confund cu un liliac, Dar eu nu am atâta mov, albul meu e mai sărac. În schimb, scot din mine seva ca un scriitor ortac, Un rând pe față, unul pe dos, suflet (cum)pătat, Întors cu susu-n jos, am rădăcini în cap și încap…

  • (de)Lirice

    Nerutina de a fi (aceeași eu..) – #maratondepoezie

    Rutina te omoară. E un cancer. Te ucide încet sau, dimpotrivă, furtunos și groaznic. Schimbarea te alină. E morfină. Ameliorează, dar nu vindecă. M-am îmbolnăvit de nerutină. Fac lucruri deosebite. Diferite, adică. Sunt atât de lumești faptele mele că mă sperie imaginea unui cobai în roata de plastic pe care își învârte pe degete plictiseala. Ce prostuț e când crede că e special alergând către nicăieri! Măcar are idealuri. Ah! Deja vorbesc despre mine și nerutina de a fi aceeași eu.

  • (de)Lirice

    Ego(tr)ist.

    Mă-ntreabă lumea despre cine scriu Atunci când măzgălesc foile pe blog. Le spun că-i inspirație, căci doar eu știu Cum mi-ai lăsat sufletul cu dor și-olog. Ce rost mai are să povestesc de vechii noi, De ce să redeschid în mine plăgi de vise? Oricum, n-ar înțelege nimeni de ce-i noroi În locu-n care doar iubirea noastră hoinărise. Păstrez acum amintirea în grădina minții, Culeg lauri din lupta cu somnul fantezist. Tu ai trădat primul, ia-ți înapoi arginții, „Noi” a murit, eu sunt un Toma ego(tr)ist. Publicitate:

  • (de)Lirice

    happy end, totuși?..

    m-am descărnat în fuga mea spre tine purtându-mi oasele prin pânze străine, mi-atârnă pielea în cârligul tău sever – „vreau fericire, dar mi-e frică să mai sper” scriam cândva, pe vremea când trăiam fericirea-n stare pură și nici nu știam.. cât de cinică e viața, îți dă, dar îți și ia ochii lucidității: ai, dar nu poți vedea asta. m-am împiedicat de cranii împuțite, de patima din suflet, unghii înnegrite în miez de stern le am adânc înfipte, sentimente tot omor, dar astea nu-s delicte. așa văd în ochii tuturor, trecem cu vederea și plânsul, și suspinul, și jalea, și căderea. ne-am obișnuit cu răul, nu căutăm plăcerea. nu mai…

  • (de)Lirice

    retorică?

    mai știi tu când îți spuneam că tăcerea (mieilor) e rece ca o stâncă? te mângâiam amar cu mâna stângă, uite calea dreaptă. tu ești mereu pe lângă. mă urmărește privirea lor adâncă.. mă întrebai atunci, eu te întreb încă: la ce e bună în iubire o poruncă, dacă tot ce faci binele-l alungă? fă sărbătoare din noi, du-mă la biserică fără să-mi pui vreo întrebare, las-o retorică – jurăminte pe vitralii, câtă iubire mozaică s-ar naște între un om alb și o pisică.. ai încercat, și eu aș fi vrut, dar asta nu implică „fericiți până la bătrânețe” și nu ne justifică de ce ne tot punem noi piedică…

  • (de)Lirice

    Dragostea nu (mai) există! – Discutăm despre… Maraton de #poezie.

    Ne pierdem pe zi ce trece legătura cu noi înșine, cu ceea ce simțim cu adevărat în sufletul nostru, împrumutând stările, problemele și nevoile celorlalți. De aceea, încerc în permanență să-mi mențin legătura între spirit și lumea exterioară. Și invers. Citesc versuri, gânduri, memorii.. Am început să le și scriu.. Iar felul meu de a vă lăsa să priviți în interiorul ființei mele este acest blog. El a devenit universul unde îmi hrănesc ideea de legătură între cele două lumi și iluzia de a fi scriitor. Am vizitat case memoriale ale unor scriitori (revin pe subiect într-un articol separat), am citit și vorbit despre aceștia ca despre niște oameni normali,…

  • (de)Lirice

    m-am născut să..

    m-am născut să sperii scoicile, să mă bată valul, mă zgârie nisipul, cu angoase-amare m-au hrănit doicile, riduri de inexpresie-mi acoperă chipul. m-am născut să sperii ciorile, să mă bat cuVântul, dor în multe sensuri, sunt o cutie goală, mi-au furat comorile, eu nu închid ochii, doar mai mor în versuri. m-am născut să sperii brazii, îi dezgolesc de soare, de orice haină, îi ascut în mine, mă ucid camarazii. dar ce-ar fi lumea asta făr-un pic de spaimă?

  • (de)Lirice

    f(r)icțiune

    Dezbracă-mă de negru Și dă-mi haina cea dintâi a femeii Să alergăm prin vene reciproce Căutând infinitul căprui în nisipul Din ochii obosiți De dragoste. Lasă-mă să-ți fiu aerul cald Din balonul ce te poartă Către „noi” cei vechi, de la-nceput. Ți-aș da un nume de alint așa cum Ți-aș oferi timp din gând În.. când ne mai vedem și noi? Dezbracă-mă de ceas, De somn, de gheață, Hai să ne luăm bun-rămas Până dimineață…

  • (de)Lirice

    Răsad

    Îmi cresc gheare de uliu pe care mi le înfig în imaginație – rup bucăți din mine, tu le pui sare. Îmi doresc doar un pic de soare în instalație.   Vreau să scot la lumina caldă strigătul de „Somn ușor!”… Gândurile urma să-mi piardă. În pijamale galbene mi se scaldă insomnia. Nici n-am plecat și mi-e dor.   Din priviri în sus, piezișe, ridic zmeie de aripi motivaționale noi. Aici sunt un copil și de trei ori femeie. După ploi de muguri, răsar curcubeie din culori de martie, treizeci și moi.   Îmi plantez răsad de râs acum în pământiul suflet de copil tembel. Răsad de primăvară-n mine des…

  • (de)Lirice

    insomnii cam dulci..

    și apar noaptea, când mi se sfârșește frica, eu cutez să-mi ascut simțurile, lirica și metrica, în rime de lemn ce-mi golesc vintrele de fluturi – îmi croiesc din cuvinte versuri pe post de scuturi.   cred că pot pierde totul într-o relaxare continuă. câștig jocul când chiar cred într-o muncă asiduă, când nu mă opresc din gândit nici noaptea la trei, deși tu mi-ai spune primul: nu e asta ce vrei?   asta aș vrea să fac mereu, dar am haltere-n cuvinte, le spun prea greu, parcă le scot din morminte, dintre fiare contorsionate, din suflet mototolit. mai lasă-mi doar un pic de somn… dar liniștit.   mă apucă paranoia, îmi…

error: Content is protected !!