Aberații / Despre mine și ce lucruri minunate fac eu

Tonuri de roşu.

 Mă simt extraordinar. Am în faţa mea o lumină orbitoare ce îmi străpunge ochii cu suliţe dureroase. Aproape lăcrimez. Simt că nu am niciun gram de frică, iar trupul l-am lăsat undeva în urmă. Un vânt călduţ îmi mângâie tenul, am palmele deschise şi îl simt trecându-mi printre degete. Un porumbel calm îmi zboară deasupra creştetului şi scoate un sunet ce creează un psalm trist. Înaintez, dar nu păşesc. Tălpile arse sunt acum vindecate, nici măcar nu mai am cui să îi arăt cât pot fi de tare.. Solitudine. Şi o stare interioară febrilă, vizibilă exterior în flăcări de gheaţă. Nu pot desluşi nimic din ceea ce este în jurul meu, dar simţurile mele sunt încercate de o pleiadă de senzaţii. Frig, cald, agitaţie, relaxare, calm, nervozitate, întuneric sângeriu, beznă, linişte asurzitoare, ţipete de iad. Şi totuşi nu mă panichez. Simt că totul este controlat de o forţă exterioară mie şi că nu are rost să gândesc pentru că o face deja altcineva în locul meu. Vreau doar să trăiesc. Vreau să simt că trăiesc. Aici, în ţinut de.. comă.
Tonuri de roşu.

Comentarii:

Loc de dat cu capul