Ar fi fost 82 de ani de Nichita.

M-am gândit astăzi la Nichita Stănescu. Ar fi împlinit 82 de ani. Din păcate, a murit când avea doar 50 de ani (13 decembrie 1983), în spitalul Fundeni din București.

LE: Dacă vrei să afli mai multe despre copilăria poetului necuvintelor, citește și articolul meu despre Casa memorială Nichita Stănescu din Ploiești.

Două dintre poeziile pe care le-am ales pentru astăzi fac parte din volumul Noduri și semne (1982), din care am mai ales o „Poezie a săptămânii” cu altă ocazie.

Doină

Îmi vine să plâng cu sânge,

să rămân când apa curge

și să ling această rază

care mă nechează.

 

Mi-este foame de ce-i viu,

mi-e târziu de timpuriu.

---

Lumină nervoasă

N-ai nevoie de ochi

ca să vezi lumina nervoasă

Nu te agăța de ștreangul vieții,

stai blând, căci nașterea trece repede în moarte

atâta doară că amintirea

începe să miroasă a hoit; –

iar tu, care tu, de fapt?

---

Metamorfozele (Epica magna, Iași, 1978)

I.

Brutală starea de a fi!

Somnul nu consolează luptătorul obosit.

Visul soldatului rupe aripile

fluturelui.

Ah, numai zigzagul

spune ceva despre stele.

Numai zigzagul de fluture

ațipește floarea.

Și adoarme răgetul de leu.

 

Brutală stare de a fi,

fără de somn este.

[…]

Comments

comments