Artă și modă – petit noir și rochii străvezii.

…- de la petit noir la rochii străvezii care nu mai tăinuiesc nimic, voiam să scriu în titlu, dar era prea lung. Lasă, măcar titlul să fie mai scurt. Că azi avem de vorbit, de povestit! 😀 În luna mai, așa cum am mai spus de câteva ori pe aici, a început Festivalul Luna Bucureștilor, în cadrul căruia Fundația Calea Victoriei a organizat mai multe evenimente. Printre acestea, am participat și la o conferință despre modă și frumusețe în perioada interbelică. Știți câte ceva, că v-am spus aici despre cum se distrau bucureștenii odinioară. Ei bine, la conferința asta despre modă nu mai ajunsei eu, în persoană, că fusei în Bănie în vizită. 😀 Stați pe fir că urmează fila a doua din jurnalul de Craiova! Și, atenție, nu va fi ultima! 🙂 Am rugat-o pe Sorina să-mi povestească câte ceva despre întâlnirea „de societate”. Așa a ieșit un Guest Post de toată frumusețea. 🙂 Enjoy!

Am participat la Conferința „MODĂ ȘI FRUMUSEȚE ÎN INTERBELIC: PARIS & BUCUREȘTI”, cu istoricul Monica Neațu, susținută într-o atmosferă elegantă, desprinsă parcă din trecut, la Grand Hotel Continental. Conferința a fost organizată de către Fundația Calea Victoriei, cu ocazia Festivalului Luna Bucureștilor, festival aflat la a V-a ediție.

În cadrul conferinței am aflat lucruri foarte interesante, iar acest lucru m-a determinat să caut și mai multe informații și astfel mi s-au clarificat multe cunoștințe despre moda din perioada interbelică. Iată ce-am aflat:

• la începutul secolului XX, mulți  creatori de modă au fost influențați de marile curente artistice; astfel, ei au colaborat de foarte multe ori cu pictori sau ilustratori atunci când își elaborau colecțiile; astfel, schițe ale unor designeri celebri ne-au oferit ocazia să descoperim un univers cu adevărat fascinant.
• De exemplu, moda sub influența curentului Art Nouveau se caracterizează prin modele cu motive vegetale și florale și talie subțiată. Marile schimbări din moda și arta acelei perioade ilustrează matamorfozele societății europene.

Reprezentanții de seamă ai modei feminine în societatea interbelică pariziană: Paul Poiret, Coco Chanel, Jeanne Lanvin, Jean Patou, Elsa Schiaparelli etc.

Paul Poiret:

• creator de modă francez, cunoscut în timpul a două perioade de maximă strălucire: la începutul secolului XX, în timpul perioadei La Belle Epoque și în perioada 1919-1925, după terminarea primului război mondial;
• Viziunea lui Paul Poiret este novatoare pentru întreaga modă feminină din acea perioadă și cea ulterioară. El își dorește scoaterea femeii din corset, concepția sa de bază fiind eliberarea femeii de orice fel de constrângeri. Apar astfel rochiile tubulare, părul se taie și se poartă turbane;
• Inspirat de către Art Nouveau, fiind totodată un precursor în domeniul său a ceea ce urma să devină Art Deco, Paul Poiret a creat haine cu motive bogate și complexe, lejere, largi, de tip manta sau togă, cu culori vii și contrastante, având un clar aer exotic, încorporând în produsele sale elemente de îmbrăcăminte din hainele purtate în viața de zi cu zi de oamenii din Asia Mică, Orientul Mijlociu și Asia de Est;
• Semnătura imagistică a creatorului de modă a fost trandafirul, servind simultan și ca element decorativ al creaților sale;
• Poiret era celebru pentru petrecerile pe care le organiza. Celebră este una dintre petreceri, supranumită și  A o mie și doua noapte (inspirată după povestea „O mie și una de nopți”), în care cei peste 300 de invitați trebuia să vină îmbrăcați în costume orientale. Cei care nu aveau astfel de haine fie erau îmbrăcați de către designer, fie erau poftiți să plece.
• Mai multe fotografii, aici.

Primul Război Mondial a dus la declinul multor destine și al unei anumite epoci, dar mai ales a schimbat felul de a vedea și de a realiza lucrurile. S-a născut astfel  o nouă Europă. Chiar și moda s-a schimbat: hainele erau modeste, în culori discrete; femeile au început să prefere hainele simple, fără zorzoane, hainele practice. Printre victimele războiului a fost și Poiret, care, fără a înceta a mai fi creativ și artistic, a fost depășit prin aparitția unor noi creatori de modă, cum ar fi Coco Chanel.

Coco Chanel:

• impune stilul femeii independente, împrumutând concepte Bauhaus (epurat, funcțional, curat);
• a impus un adevărat stil și nu doar prin hainele noi și noua marca, ci un nou stil de viață;
• a creat mai întâi pălării și în doar câțiva ani a început să creeze și haine. A creat genți gigantice, parfumuri (de ex. Chanel nr. 5), încălțăminte bicoloră, ceasuri unisex, bijuterii;
• a impus noua imagine de femeie liberă și independentă de bărbați, stilul băiețesc, femeia veșnic tânără, revoluționară, modernă și avangardistă;
• și-a tuns părul scurt și a fost una din primele femei care a îmbrăcat pantalonii;
• Prototipul feminin – Băietana din romanul lui Victor Margueritte – eliberarea femeii de constrângeri sociale, morale:

• femeia din fotografie – pictorița extravagantă Tamara de Lempicka apare tunsă scurt, cu o caschetă și mănuși din piele; cel mai important, e la volanul mașinii, deci independentă; machiată destul de strident, teatral chiar).
• Chanel considera că o femeie nu trebuie să arate nici foarte feminină, nici foarte elegantă. Ea considera stilul mai presus de modă.
• Țesăturile preferate ale lui Chanel erau tweed și jersey, iar tailleur-ul a devenit un must (un necesar). Culorile preferate și cel mai des folosite erau negrul, albul, la care se mai adaugă și albastrul-închis, bejul și griul.
• Anul 1926 este un moment definitoriu pentru Chanel: rochia neagră  – „petit noir” (micuța rochie neagră), considerată piesa cea mai importantă din istoria îmbrăcămintei.
• Parfumurile apar în niște sticluțe farmaceutice numerotate de la 1 la 5 și de la 20 la 24. Stilista a ales două parfumuri, dar până la urmă a rămas numărul 5 căruia nu i-a schimbat numele. Numele „Chanel n°5” a fost un șoc în acea epocă în care parfumurile aveau nume imaginare și fantastice. Șocul mai mare a fost însă confecția sticlei, nonconformistă, o sticlă dreptunghiulară de cristal transparent. În scurt timp, Chanel n°5 devine parfumul cel mai vândut în lume.

„O femeie fără parfum este ca o femeie fără viitor” – spunea Chanel în reclama de la parfumul său.

Mai multe fotografii, aici.

Jeanne Lanvin:

• introduce în modă conceptul de mamă-fiică; își deschide și un magazin cu haine pentru copii;
• Deschide un mic atelier cu numele Lanvin (Mademoiselle Jeanne. Modes). Constituite la început din pălării, colecţiile ei au evoluat rapid, investind din 1908 în universul modei pentru copii, înainte de a conferi siluetei feminine o fluiditate longilină, subliniată de perle şi de broderii, caracteristice creaţiilor sale.

• Numele ei este şi astăzi asociat cu ideea de haute couture şi eleganţă franceză, ea impunându-se în lumea modei într-o perioadă mai puţin prielnică femeilor. Palatul Galliera din Paris îi aduce un omagiu, etalând 100 de modele provenind din colecţia casei pe care a fondat-o în 1909.
• S-a inspirat din reinventarea motivelor trecutului, aşa cum atestă rochia sa numită „de stil”, din 1924. Acest gust revendica un clasicism francez dublat de explorarea noilor forme născute din Art Deco, cu linii tubulare, motive geometrice negre şi albe, multiplicate în panglici.
• Culoarea care devine emblema casei:  bleu Lanvin, inspirată fără îndoială din secolul al XV-lea al lui Fra Angelico.
• Muza principală a lui Jeanne Lanvin a fost unica sa fiică, Marguerite, viitoare Contesă de Polignac:  o fascinaţie care va constitui esenţa însăşi a filosofiei Lanvin. Această veritabilă pasiune a unei mame pentru fiica sa era întruchipată într-un fel în toate particularităţile celebrului logo al Casei Lanvin al cărui ilustrator şi decorator a fost Paul Iribe.

• În timp ce Chanel puncta pe eleganţa sportivă, Jeanne Lanvin îşi găsea inspiraţia mai ales în ţesături preţioase care atrăgeau atenţia doamnelor elegante din epocă.

• Fabuloasele rochii ale lui Jeanne Lanvin sunt acum expuse la Palatul Galliera.
• Această casă de modă, una dintre cele mai vechi din Franţa, este şi astăzi în activitate, potrivit cotidianul.ro.
• Foto, aici.

Elsa Schiaparelli:

• Cariera de designer a lui Schiaparelli a fost timpuriu influentata de Paul Poiret.

• A creat o colectie de tricotaje la inceputul anului 1927, folosind o cusatura dulbu stratificata, crosetata,  lucrata de refugiatii armeni veniti la Paris, oferind pluovere cu gulere suprarealiste. A continuat cu rochii lejere, costume de baie, costume de schi. Mai multe, pe facebook.

• Moda în perioada interbelică în București era o combinație între tradiție și modernitate;
• Arhitectura din București din acele timpuri capătă un aspect funcțional, curat, confortabil – stilul Bauhaus; este bine reprezentată și de arhitectul Marcel Iancu; apar blocurile pachebot, cu forme clare geometrice cu geamuri rotunde și plăci decorative cu motive tradiționale;
• Modele societății românești care dădeau tonul ținutelor vestimentare: Regina Maria, actrița Maria Filotti, Cella Serghi etc;
• Regina Maria a fost mereu preocupată de ținutele sale și a încercat mereu să aibă un stil propriu, chiar dacă era uneori îngrijorată de faptul că această pasiune a ei era destul de costisitoare; ea devine client Paul Poiret și astfel aduce moda Poiret și la București;

• Moda feminină în București era legată mult și de mentalități. Astfel, femeile mai în vârstă au continuat să poarte rochii lungi până la pământ, înzorzonate cu tot felul de dantele, fundițe și alte accesorii. Nu renunțau niciodată la pălărie, care era extrem de încărcată – cu pene, funde, o pălărie cu boruri mari. Părul era lung, strâns în coc la spate. Femeile de familie bună, aristocrate, purtau o vestimentație luxuriantă care impunea respect.
• La oraş, îmbrăcămintea era mult mai variată, deoarece şi stratificarea populaţiei era mai accentuată. Viaţa modernă, cu ritmul ei tot mai alert, a impus simplificarea modei, precum şi o diversificare, în funcţie de activităţile desfăşurate şi de ocaziile la care participau persoanele respective.
• Caracteristica generală a modei din perioada interbelică a fost tendinţa de a deveni tot mai comodă şi de a permite o adaptibilitate rapidă la diferitele situaţii ( serviciu, plimbare, activităţi casnice, etc. )
• În ceea ce priveşte folosirea cosmeticelor, aflăm dintr-o reclamă pe care a făcut-o chiar regina Maria, în cursul anului 1922, că prefera parfumul franţuzesc „Houbigant” şi celebra cremă „Pond’s”.
• Regina Maria era o clientă fidelă a celebrelor Case de Modă din Paris: Paul Poiret, Cheruite, Chanel, Redfern. Bijuteriile şi le achiziţiona în principal de la firma Cartier.
• Femeile tinere însă erau în pas cu moda occidentală și mai ales cu cea de la Paris. Hainele erau făcute la comandă, confecționate în „magazinele de modă”, unde se confecţiona îmbrăcăminte sau încălţăminte la „comandă”, dar puteau fi cumpărate și de-a gata. Rochiile s-au scurtat, trei sferturi, uneori chiar până la genunchi. Talia era „căzută”, peste șolduri. Pălăriile au devenit mai mici, fără multe accesorii. Se apelează la accesorii de tip voalete și aplicații viu colorate, părul se vopsește și se tunde scurt, tunsoarea bob fiind la mare modă; apare ondulatorul cu aburi.

• Pantofii preferaţi de doamne încep să aibă vârful uşor rotunjit şi o baretă subţire, care să se fixeze cu uşurinţă pe piciorul acestora. Motivul, spun specialiştii, este unul cât se poate de simplu: femeile perioadei interbelice erau într-o continuă mişcare.
• Fără accesorii, ţinutele din perioada interbelică nu puteau căpăta atâta strălucire. Toate doamnele pasionate de modă aveau cel puţin o diademă decorată cu pietre strălucitoare, cu forme, culori şi mărimi variate. Un alt accesoriu nelipsit era poşeta. Aceasta era purtată în orice moment al zilei şi era accesorizată la rândul ei cu diverse tipuri de blană sau pietricele strălucitoare.
• Ţinutele bucureştencelor erau completate de nelipsitul şirag de mărgele, lung de aproximativ un metru, care se purta, de obicei, la orice fel de eveniment.  Fie că era vorba despre o serată, fie că se vorbea despre o plimbare în mijlocul zilei, şiragurile de mărgele asortate ochilor erau un accesoriu celebru pe străzile Bucureştiului interbelic.
• Pe Calea Victoriei găseai la tot pasul croitori sau pălărieri. În atelierele acestora găseai materiale de foarte bună calitate, iar hainele făcute de ei erau folosite de toate clasele sociale. Croitorii de pe Calea Victoriei copiau moda pariziană a perioadei interbelice.
• În lumea bună a Bucureștiului, femeile purtau rochii cu spatele foarte decoltat, diademe cu pene, mantouri. Blana era regina ținutelor de gală; bijuterii cu aur și pietre prețioase, perlele, broșele în formă de flori, evantaie decorate, umbreluța și poșeta în același ton, mereu asortate ;

• Parfumul folosit diferea în funcție de vârstă: doamnele mai în vârstă îl foloseau din belșug, pe când tinerele foloseau cu mai multă discreție parfumul și pudra.
• Moda nouă a trezit şi reacţii negative. „Revista funcţionarilor publici” scria în iulie 1927:

Papusile vopsite si împopotonate ce întâlnim zilnic cu rochii stravezii care nu mai tainuiesc nimic, decoltate pâna la mijloc si scurte deasupra genunchiului, cu ciorapi de culoarea pielii, cu pulpele goale purtând sosete spre a ispiti si a atrage mai mult, fara cea mai mica jena, privirile trecatorilor, cu obrazul grimat si buzele si unghiile rosite, cu parul – care e cea mai frumoasa podoaba a femeii – tuns. Ele fac parte din nenorocire de toate clasele sociale.

• La ţară, îmbrăcămintea era confecţionată în gospodărie: din in sau cânepă (cămăşi, izmene) lână (pantaloni, fuste, flanele), blană (cojoace, căciuli),  piele (opinci). Costumele naţionale erau purtate cu mândrie mai ales de bătrânii satului. Ceilalţi preferau hainele făcute mai în grabă şi fără înflorituri. Doar în zonele de munte portul popular se menţinea la toate categoriile de vârstă.

• În România interbelică, se constată preocuparea celor din „lumea bună” a oraşelor de a fi în pas cu noutăţile din Occident în privinţa vestimentaţiei, însă acestă preocupare este prezentă doar în această această clasă a societăţii, cei din lumea satelor şi a mahalalelor fiind lipsiţi de aceast interes.
• Locurile cele mai frecventate de bucureştenii perioadei interbelice, dornici de distracţie şi relaxare erau cafenelele, cofetăriile şi foarte multe cinematografe.  . Spre deosebire de zilele noastre, pe lista activităţilor amuzante se afla şi cititul. Oamenii mergeau deseori să asiste şi la meciuri de fotbal, dar şi la curse de cai.
• În lumea mahalalelor grija pentru modă era foarte redusă. Femeile erau preocupate să-şi crească plozii, să-şi ţină gospodăria şi bărbatul. Cu prilejur unor festivităţi – nuntă, botez – se îmbrăcau curat, cu rochii înflorate, pantofi de piele, broboadă de caşmir. În zilele de lucru purtau rochii din materiale proaste, papuci, batic din pânză colorată. Bărbaţii aveau costum, cravată, cămasă albă, ghete pe care le purtau la sărbători. În timpul zilei, la lucru, aveau salopetă, iar acasă pantaloni de stofă, cămaşă în carouri, pantofi sau bocanci uzaţi. Pijamaua era o raritate, bărbatul dormind, de regulă, în izmene şi cu cămaşa de acasă, iar femeia cu o cămașă lungă.
• În aceste condiţii, pentru occidentul interbelic, România era un fel de prim cerc al alterităţii. Un spaţiu integrat civilizaţiei europene, dar insuficient pentru a fi considerat întru totul european, un spaţiu de margine, amalgam de viaţă cotidiană modernă şi de primitivism rustic. Sursa: aici.

Comments

comments