„Aș vrea să pot să îți spun ce simt…”
Simțiri și armonii legate între ele au fost prinse în năvod,
Știu că mi-ai fost pansament pe retină, m-ai ajutat să văd
totul mai clar, în culori de curcubeu. Ai încercat din greu,
doar că eu nu știu să mă joc de-a iubirea. N-am tupeu.
Gol și dor, morală surdă în tăcere deplină, mă cunosc bine –
dac-ar fi să auzi ce gândesc, ai ști că totu-i despre tine, în fine.
Mă cert cu mine însămi că nu am puterea să scriu și altceva
decât versuri neînțelese ca Eminescu și triste ca Bacovia.
Le citești, dar ele nu îți spun nimic. Cum ar putea să o facă?
Tu nici nu ai apucat să vrei, atunci să nu mai vii niciodată!
Că numai eu am lacătul și cheia zâmbetului meu, sunt sigură.
Nu mai am timp, răbdare să te aștept. E perfect așa – singură. 🙂
3 comentarii
La capatul curcubeului
Parcă aveai un buton de like odată. Am vrut să ţi-o mai spun, dar probabil că acum a venit momentul. Era mai simplu… 🙂
Pisica Neagră
Mulțumesc că mi-ai zis. 🙂 O să-l reintroduc, am zis să nu fie prea încărcată pagina, dar ăla e musai. 😀 Așa m-a apucat într-o seară să-l scot. Merci încă o dată! 🙂
La capatul curcubeului
🙂