Bucuria mea de azi? Prânz în bibliotecă.

În seara asta sunt scurtă. În declarații. Azi a fost o zi simplă, așa cum mi le doresc pe toate. Plină ochi, nu-mi mai văd nici gândurile să le apuc și să le aștern aici frumușel pentru mai târziu când le-oi căuta să văd „ce făceam eu acum un an pe vremea asta”. Am zis că ziua a fost simplă, dar n-a fost.

Am avut momente simple. Ca ăsta:

…când m-am așezat lângă ziarul Facultății de Jurnalism, Atelier jurnalistic Plus. Sunt mândră de el și, așa cum spuneam și pe facebook atunci când am postat fotografia, este un proiect special. Este genul ăla de ziar unde scrii ca începător și vezi cum te formezi. Este primul rând dintr-un CV de viitor jurnalist. Mă bucur că primul meu rând arată atât de bine. 🙂

Mulțumesc, domnule profesor! 🙂

Cu domnul Gheorghe Cojocariu, fără de care acest proiect, Atelier jurnalistic (Plus), nu ar fi existat.

Am avut în bibliotecă un alt moment în care m-am simțit cuprinsă de starea de simplitate, de gol, dar un gol din ăla frumos, în care te simți vid de gânduri, în care nu-ți mai auzi rănile țipând din tine sub mușcatura pesimismului… Era liniște și mâncam. Labiș ar spune că plângeam, dar departe de mine gândul. I-am spus Sorinei că e genul de moment care mă liniștește. Nu momentul în care (a)mestec gusturi, ci acela în care ele se amestecă în mine, pe un fundal plin de cărți. Nu am citit extraordinar de multe cărți la viața mea, dar mai este timp. Și mai știu că ele, cărțile, chiar și necitite, sunt pline de viață, de întâmplări care mai de care mai diverse, mai neînțelese, mai zdruncinătoare sau mai plicticoase. Universul cărților este infinit, iar eu iubesc libertatea infinitului.

Azi m-am înarmat cu tratament anti-depresiv. Contrar opiniilor generale, Cioran mi-e pansament. Le voi citi pentru mine și, cel mai probabil, nu le voi face recenzii. Ce mai e de spus după ce închizi Lacrimi și sfinți? 🙂

Gata. Am zis că sunt scurtă.

Comments

comments