Cât timp înfloresc lămâii, de Zoulfa Katouh

Nu mai citisem o carte de ceva timp. Ba chiar nu mă gândeam că o voi face atât de devreme după naștere. Între timp, cărțile despre creșterea unui bebeluș sau despre parenting s-au tot adunat. Nu prea îmi mai ardea de beletristică. Până într-o zi, când am revăzut-o în bibliotecă și am întins mâna după ea.

Sinceră să fiu, nici nu știu de ce am cumpărat-o. S-a strecurat printre altele (Fără țipete, Harta parentingului modern și altele asemenea). Am comandat-o probabil în vreo noapte albă, îmi zic. 😀

Nu am citit nimic despre ea înainte să o încep. Nicio recenzie. Nada. Bine, nimic în afară de coperta a IV-a și ce informații mai găsești pe pagina de prezentare a cărții. Așadar, îmi puteam crea singură propria părere, de la zero, fără vreun eventual zgomot de fundal.

Salama e o fată de 18 ani, studentă la farmacologie. Duce o viață liniștită și plină de iubire alături de familia ei, în orășelul Homs din Siria.

Când războiul civil izbucnește, îi răpește lumea pe care o știa: casa, familia iubitoare, studiile, siguranța economică, ba chiar siguranța că va mai trăi încă o zi. Singura ei rudă în viață e Layla, cumnata însărcinată, pe care Salama vrea s-o salveze. În timp ce caută un mod de a emigra cât mai lipsit de riscuri, îl cunoaște pe Kenan, un tânăr protestatar cu ochi verzi enigmatici, iar asta schimbă totul…

Romanul este unul emoționant.

Dacă nu vrei o lectură care să te răscolească, să te pună pe gânduri, să te facă să reconsideri anumite aspecte din viața ta, atunci Cât timp înfloresc lămâii nu este pentru tine.

Personajul principal este unul feminin, Salama, și pare pe alocuri că se confundă cu autoarea, mai ales că acestea au foarte multe lucruri în comun, așa cum ea însăși a mărturisit:

„Această carte s-a născut din durerea mea, din vinovăția mea, din iubirea mea, din suferințele mele, din visele și speranțele mele. Pe scurt, s-a născut din zonele vulnerabile ale inimii mele.“ ― Zoulfa Katouh

Zoulfa Katouh e o autoare canadiană cu rădăcini siriene, în prezent stabilită în Elveţia. A absolvit farmacologia. Cât timp înfloresc lămâii e romanul ei de debut. Despre procesul de concepţie al cărţii, Katouh spune: „Chiar dacă amănuntele prezentate în această carte au fost documentate şi expuse la ştiri şi pe internet timp de peste zece ani, sunt foarte mulţi oameni care nu ştiu ce se întâmplă. Şi din acest motiv, am dorit să le transpun într-o poveste. În cele din urmă, asta e viaţa umană: o poveste. Salama, Layla, Kenan şi restul personajelor din această carte sunt fictive, dar ele trăiesc în fiecare sirian. Aceste lucruri s-au întâmplat – şi continuă să se întâmple.”

Acțiunea m-a prins încă din primele rânduri, iar citind-o, nici nu mi-am dat seama cum s-au adunat cele peste 400 de pagini.

Nu-mi doresc să prezint cartea la superlativ, deși nu aș exagera dacă aș face-o. Este previzibilă pe alocuri, însă complet surprinzătoare într-un punct al desfășurării evenimentelor. Frumos scrisă, personaje frumos conturate, scene care te cutremură și chiar ajung să te facă să lăcrimezi. Cel puțin, eu am avut un nod în gât în momentul în care, într-un anume paragraf, au apărut niște bebeluși. Cum? Veți afla din roman, dacă veți considera că merită.

Pe scurt.

După izbucnirea revoluției siriene, Salama urmărește să emigreze împreună cu Layla, cumnata ei însărcinată. Deși studiază farmacologia, aceasta se vede nevoită să îndeplinească atribuții de medic chirurg în spitalul local. În sufletul ei se dă permanent o luptă între fuga departe de pericolul de la orice pas și iubirea ce se naște între ea și tânărul Kenan, protestatar ce dorește să rămână în țara lor.

Fragment din carte:

„Cu un an în urmă, când Primăvara Arabă aprindea scântei în toată regiunea, Siria s-a agățat de speranța trezită în oameni și a început să strige libertate. Dictatura a răspuns dezlănțuind iadul.
Și cum armata a vizat în mod deliberat medicii, au devenit la fel de greu de întâlnit ca sunetul râsetelor. Dar bombele nu s-au oprit, în ciuda lipsei de medici, și cu spitalul Zaytouna pe brânci, au avut nevoie de orice formă de ajutor la îndemână. Până și oamenii de la curățenie au fost promovați la gradul de asistent.
Iar eu, cu un an de școală de farmacie în spate, am devenit echivalentul unui doctor cu experiență; când ultimul farmacist rămas a murit strivit sub ruinele propriei case, n-a mai fost altă alternativă. N-a contat că aveam optsprezece ani. N-a contat că experiența mea se limita la cuvintele din manualele mele școlare. Totul s-a rezolvat când mi-au pus în față primul corp de bandajat. Moartea este un dascăl excelent.
Nici nu mai știu la câte operații am luat parte în ultimele șase luni, nici câți ochi am închis, oricum mai mulți decât mi-aș fi imaginat vreodată.
Nu asta trebuia să fie viața mea.“

Deși subiectul războiului nu are cum să fie altfel decât trist, sfâșietor, în final vei realiza că există speranță, că merită să lupți pentru ceea ce iubești. Atât timp cât acasă la Salama înfloresc lămâii.