Cărțuială

Ce-am mai citit și mi-a plăcut. Sau despre tot ce are legătură cu cititul. :D

  • Cărțuială,  Comentez.,  Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Evenimente

    Tot ce am aflat eu despre fericire până la vârsta asta.

    Da, sună exhaustiv, dar nu e deloc așa. Îmi pot spune o opinie, două poate, în legătură cu orice subiect, fără a pretinde însă că am spus totul despre el. Astăzi abordez o temă mai abstractă așa. Am tot amânat să scriu despre asta, dar gata. M-am hotărât să vă spun: Tot ce am aflat eu despre fericire până la vârsta asta. Consider că este relevant să încep cu Ziua Internațională a Fericirii. Da, există. Este sărbătorită în fiecare an pe 20 martie. De ce zic că e relevant? Pentru că eu m-am născut cu numai o zi mai târziu, pe 21 martie. Dacă ar fi să metaforizez și acest…

  • Cărțuială,  Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii – Charles Baudelaire, cel dintâi poem.

    Bun. Am ajuns și aici, în punctul în care mai sar „pârleazul”. Astăzi vorbesc despre un autor străin. Nu m-am putut abține, e prea bun, prea ca.. :)) Charles-Pierre Baudelaire este un poet care a revoluționat întreaga lirică franceză și nu numai. Continuă să surprindă prin originalitatea lui, prin versuri de o profunzime aparte, mai ales prin apariția volumului său „Les Fleurs du Mal”. Cine nu a auzit de estetica urâtului, de „Florile răului”? 🙂 Poate Tudor Arghezi, poate „Flori de mucegai” vă sugerează ceva.. 😀 Viața lui Baudelaire a fost una tumultuoasă. Pe scurt: la numai șase ani, rămâne orfan de tată, iar căsătoria mamei cu un alt bărbat…

  • Cărțuială,  Radiografia unei zile

    Pe scurt: Monica Lovinescu

    La 20 aprilie 2008, Monica Lovinescu își „scria” ultima intrare în jurnal. A încetat din viață la vârsta de 85 de ani, în spitalul Charles-Richet de la Villiers-le-Bel, în apropiere de Paris. Unica fiică a criticului literar Eugen Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu, Monica Lovinescu a fost o intelectuală română care și-a dedicat viața și opera luptei împotriva totalitarismului comunist. A fost căsătorită cu poetul, publicistul și omul de radio Virgil Ierunca. Devine o figură marcantă a exilului românesc, prin realizarea a două emisiuni săptămânale: Actualitatea culturală românească și Teze și antiteze la Paris. Aceste emisiuni au avut o puternică influență în România, atât în mediile culturale cât și…

  • Cărțuială,  Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii. Gândăcelul – Elena Farago

    Helău! Nu te uita în calendar, nu-i încă joi, dar azi avem o porție de Poezia săptămânii. 😀 Astăzi ne amintim, cu drag, de două figuri marcante ale poeziei românești: Constanța Buzea, despre care am scris altă dată aici, și Elena Farago, cea pe care o asociez instantaneu cu poezia „Gândăcelul”, de unde și titlul (gândăcelul Elena Farago). 😀 M-au marcat versurile ei și, dincolo de mesajul frumos transmis copiilor, poezia este tristă, cu un final dramatic. Născută la 29 martie 1878, în Bârlad, Elena Farago avea să devină o scriitoare de poezii pentru copii. Încă se mai învață la grădiniță versurile unor poezii ca Motanul pedepsit, Cățelușul șchiop, Cloșca sau Sfatul degetelor. După…

  • Cărțuială

    Despre 40 de poezii necunoscute ale lui Nichita Stănescu.

    Pe Nichita l-am comemorat luna trecută și tot atunci am scris despre ultimele lui clipe. Știu că vin mai târziu cu această postare, dar mno, într-un fel, acest lucru mi-a oferit posibilitatea documentării din cel puțin trei surse. Nu facem și noi un pic de jurnalism online? Așa, să nu uităm de unde am plecat. 🙂 Nichita Stănescu este un poet care îmi tot vine în minte, îl văd din ce în ce mai des pe internet, fapt care mă bucură… îngrozitor. Căutând mai multe detalii despre ultimele zile ale poetului, am descoperit un articol din care aflu că au apărut, la Editura Karta-Graphic din Ploiești, o carte cu 40…

  • Cărțuială,  Radiografia unei zile

    Ultimele clipe ale lui Nichita Stănescu.

    Biografiile și memoriile – o completare a tabloului impresiilor mele despre autori În general, tipul ăsta de subiect atrage audiența. Recunosc că îmi place să aflu detalii din viața autorilor pe care îi citesc cu interes, iar felul în care ei au sfârșit îmi completează cumva tabloul impresiilor despre creațiile lor citite de mine până în prezent. Citesc cu drag biografii, dar mai ales memorii. Au acea notă personală, un pic din sufletul creatorului, ce mă atrage, mă intrigă și, deși știu că unele lucruri scrise acolo sunt pure fantezii (picante de cele mai multe ori), le savurez ca pe un pahar cu apă rece în căldura ce descompune cadavre pe catafalc…

  • Cărțuială

    Eugen Ionescu, 106 ani.

    Scriam aseară despre Cântăreața cheală, prima piesă de teatru a lui Eugen Ionescu. Astăzi se împlinesc 106 ani de la nașterea acestuia și uite cât de frumos se leagă lucrurile pe aici. 🙂 Astăzi este joi, ar fi fost poezia săptămânii, dar am ales de această dată să vorbesc despre o altfel de „poezie”, cea a teatrului absurd, de la care poți porni pe cărări nebătătorite în înțelesuri și profunzimi. Nu este, oare, vorba despre același lucru și în citirea/simțirea unor versuri? 🙂 Eugen Ionescu este cunoscut ca fiind un scriitor francez de origine română, deși eu mi-l amintesc de prin programa de liceu ca fiind la fel de român ca și Cioran.…

  • Cărțuială

    Poezia săptămânii. Constanța Buzea.

    Cu o mică întârziere, am decis să scriu astăzi poezia săptămânii. Atunci când m-am gândit că ar trebui să aleg un poet, mi-am zis să fie unul clasic. Eventual, bărbat. Nu-i nici una, nici ailaltă. Mi-am spus că prea puțini știu câte ceva despre Constanța Buzea, soția poetului Adrian Păunescu. Aceștia au avut doi copii, printre care Andrei Păunescu, cel care mi-a fost profesor la Facultatea de Jurnalism și despre ale cărui volume de poezii am scris câte ceva în articolul Las-o să plece! Poate voi reveni săptămâna viitoare cu vreo câteva catrene semnate de acesta. Constanța Buzea a urmat cursurile Facultății de Filologie, Universitatea din București, trecând apoi prin postul…

  • Cărțuială

    Poezia săptămânii. Nina Cassian.

    M-am gândit să redeschid această parte a blogului și să postez (din nou) în fiecare joi câte o poezie. Două, trei.. 😀 Nu mă refer aici la deLiricele mele. Să vă mai zic? Îmi place poezia: să o citesc, dar mai ales să o scriu. Dar cine mai citește versuri în zilele noastre? Eh, nostalgicii, ai spune. Ai dreptate, dar nu numai ei. Nora Iuga spunea despre poezie așa: Se poate face proză și din inteligență, poezia are nevoie de instinct. Subconștientul e mai inteligent decât inteligența. Eu cred că instinctul e mai aproape de obișnuințele noastre vechi, mă gândesc la o ereditate colectivă. Poezia e un fel de ancestralitate…

  • Cărțuială

    Bacovia al meu!

    Dacă ai intrat de mai multe ori pe aici să mă citești, cel mai probabil nu ai putut rămâne indiferent în fața pesimismului meu, al negrului din versuri sau al subînțelesurilor cu iz de tristețe autumnală ce mă caracterizează ca om al literelor, mă feresc de (termenul) scriitor. 🙂 Bine, sunt și foarte multe postări vesele, care mă caracterizează la fel, dar la fel de bine. Depinde în ce stare mă găsește verbul scribo, -ere. Hehe! Bineînțeles că este vorba despre o stare de nefericire (de moment, poate) de cele mai multe ori. Poate fi vorba și despre o oarecare predispoziție a mea față de obscur, mister, întunecat. Dar, pur și simplu,…

  • Cărțuială

    Marin Preda și viața ca o pradă.

    Trebuie să consemnez aici că astăzi, 5 august 2015, se împlinesc 93 de ani de la nașterea marelui scriitor, cel mai iubit dintre pământeni, Marin Preda. L-am descoperit pe Marin Preda, ca toți școlerii de altfel, în școala generală dintr-un tablou din clasa de română, iar mai târziu am descoperit în romanul Moromeții ceea ce eu vedeam în fiecare zi în satul meu din Teleorman. M-a fascinat Ilie Moromete, mi-a plăcut și piesa de teatru ce pleacă de la acțiunea romanului (despre care am scris aici), iar Viața ca o pradă mi s-a părut un titlu foarte inspirat pentru ceea ce avea să devină un roman autobiografic al lui Marin Preda, un…

  • Cărțuială,  Comentez.

    Cititul este sexy!

    Am vrut să scriu despre asta de ceva timp și uite că, în sfârșit, ajung și la subiectul cititului. Toată postarea de azi a pornit de la următoarea imagine: Nu-i greu să înțelegi ideea: o fată citește, înconjurată fiind de o mulțime de alte fete „roz”, trase la indigo, preocupate mai mult de imaginea lor decât de spirit, purtând pe frunte un cod de bare (aluzie la spiritul de turmă, conformismul la o idee standard de frumusețe, poate și la vânzare, preț etc…). E ok poza, e adevărată în mare parte, vedem cu ochiul liber faptul că superficialitatea a luat locul profunzimii și că activitățile ce țin de cultură nu îți…

error: Content is protected !!