• Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Perioada aia greu de (de)scris. Permite-mi o pauză de (la) tot.

    Au trecut sărbătorile, iar Anul Nou m-a găsit cu nu știu câte articole începute.. și lăsate așa, într-o mocirloasă ciornă. Mă simt ca și cum aș începe să trăiesc (prin scris), dar mă opresc undeva la jumătate. Undeva, între viață și apocalipsă. Dar iată-mă din nou în acest catharsis ce mă arde și mă consumă. Îmi întrețin focul interior cu surcele de gânduri ce-mi zbiară dinăuntru: lasă tot și ocupă-te de tine! De mine? Adică de suflet. Am obosit de la atâta sensibilitate și bâjbâi printre filme și cărți, caut întrebări pentru răspunsurile pe care mi le-am dat deja, dar le reneg. Caut confirmări, zice-se. Meditații de începător, atenție la respirație, golește-te…

  • Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Luna este cimitirul iubirilor neîmplinite.

    S-a mai dus încă un septembrie. Am tras cortina peste, e întuneric în sală. Ce metaforă slabă. Merg spre fereastră cu paharul de vin alb amestecat cu cola (nu-mi place nimic din ce e sec sau demi) și-mi rezem coatele de marginea ei. Marginea lumii. Ochii mi se plimbă mai întâi pe mașinile ce gonesc pe bulevard, urcă apoi pe siluetele copacilor de vizavi. Privesc luminile din blocurile ce se văd în depărtare. La câteva minute, mai dispare câte una. Cerul are albastrul ăla de 5 dimineața, iar luna se vede dincolo de nori ca printr-un geam aburit de o respirație caldă. Zici că e un ochi dincolo de ochelarii…

  • Cărțuială,  Filosofie pe genunchi

    Dacă luciditatea și pesimismul ar fi luat vreodată o formă de om, acestea s-ar fi întrupat în Emil Cioran.

    Deși l-am citit pe Emil Cioran încă din vremea liceului, nu am reușit niciodată să leg două idei în scris despre el. Asta pentru că nu mi-am propus. Am avut numeroase discuții despre activitatea sau viața acestuia, iar astăzi, fix de ziua lui de naștere, îmi doresc să las aici câteva impresii despre ce a însemnat Cioran pentru mine și nu numai. Emil Cioran, român născut în Rășinari (Sibiu), plecat în Paris pentru totdeauna Pe 8 aprilie 1911, în comuna Rășinari (la 15 km de Sibiu), se năștea Emil (Mihai) Cioran, cel ce avea să devină un mare filosof român, o reprezentare a „pesimismului efervescent”… Din tată protopop ortodox și…

  • Aberații,  Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Scrisoare fără nume 4 – Troc în dragoste

    Astăzi îți propun un troc în dragoste: tu îmi oferi răbdare, eu îți dau la schimb o iubire. Dar să știi că eu nu pot iubi cu jumătăți de măsură, nu-mi plac lucrurile făcute doar pe jumătate. Dacă pornesc pe un drum, îmi doresc să merg până la capăt. Dacă vei înțelege că răbdarea și disponibilitatea de a face compromisuri sunt cheia unei relații ca pe timpuri, atunci putem fi fericiți. Împreună. Nu te-ai săturat de singurătate? De nopțile în care stai și te întrebi ce va urma, oare ce fată va rămâne lângă tine până în ultima clipă? O ființă cu care să construiești o familie exact așa cum…

  • Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Tu când ai spus ultima oară cuiva „Te iubesc”? :)

    M-am gândit că în noaptea asta ar trebui să-l aștept pe Moș Nicolae. Să-mi lustruiesc ghetuțele (care pereche ar fi mai potrivită?), să îl asigur pe bătrân că am fost cumințică și să-mi aștept dulciurile, bananele și batoanele Fitness. Cu ciocoaltă albă, pls. Dar asta ar fi, cumva, ceva banal. Nimic extraordinar. M-am gândit să fiu eu Moșul pentru ceilalți. Să le las în ghetuțe, tiptil, acest articol spre aducere-aminte. Viața e construită pe o temelie alcătuită din cărămizi ale iubirii. Mai mici sau mai mari, toate stau la baza oricărui aspect al vieții noastre. Îți iubești familia, îți iubești partenerul, jobul, pisica, mașina sau copacul plantat în copilărie în spatele…

  • (de)Lirice,  Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    (De)căderea. Sau cum mi-am cunoscut Alter Ego-ul.

    Văd dublu. Simt ori doi. Pământul mă ține captivă într-o fugă ca într-o roată pentru cobai. Rugă pentru moartea frunzelor și sinuciderea lor – toamna asta-i doar un purgatoriu, uite-o cum își trimite copacii la sanatoriu ca pe un Dali român dator. Amețeala dinainte de pierderea cunoștinței, a cunoștințelor și a conștiinței, Nu o mai am, am dat-o dispărută, retardato. Am de căzut, de umblat, de simțit, de furat curent. Decadent mod de a-mi exprima doar o altă perspectivă beată, în ceață, înceată (de)asupra unor mustăți de vină că-s atât de obosită, de plină și-n deplină (de)formare ambițioasă că nu-mi pasă de-o simplă pasă proastă. Știu doar că am luat…

  • Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Filosofie pe genunchi

    Despre mine: am 29 de ani și 6 luni..

    Da, despre mine pot spune astăzi că am împlinit 29 de ani și 6 luni. Văd că zâmbiți. „Cum să spui că ai 29 de ani ȘI 6 luni?” Ha. Ha. Păi, de ce să nu spun adevărul? I-am numărat și, din 21 martie 1987 până în 21 septembrie 2016, fix atâția s-au adunat. 🙂 Când suntem mici, iar părinții noștri sunt întrebați „cât are ăsta micu’?”, ei răspund mândri: „Două luni și trei săptămâni, poimâine.” Mai apoi, „șase luni, marțea viitoare”. „Ooo, multe înainte, să fie sănătos!”. Și apoi tot așa, fiecare lună e o sărbătoare. Asta până pe la 4-5 ani.. Sau nu mai știu exact. Când nu…

  • (de)Lirice,  Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Actualizare de date. [Poemul din 2016]

    Mă uit acum la albul ăsta spălăcit de milioane de pixeli și mă întreb care ai fi tu dintre ei toți. Poate ăsta din mijlocul c-ului? Sau poate cel ce stă la colț? Pe monitor, în dreapta, unde e Recycle Bin. Ah! Cum aș vrea să nu-mi mori. Mi-ai sări în ochi la fiecare mișcare de mouse, la fiecare deschidere de fereastră. Vreau să ne personalizăm desktopul și cursorul, să ne luăm după săgeata comună – să ne indice viitorul, lasă trecutul. Uite-ne și uită de like-uri și commenturi. Iată-ne și iartă-ne pentru erori 404. Ne-am vindecat de BSoD, ecranul albastru ne arată acum cerul, cerul lung și curbat sub…

  • Filosofie pe genunchi,  Frânturi de suflet

    Ce mă face pe mine fericită – 3. Acasă

    A venit și vremea celui de-al treilea punct de pe lista fericirilor mele: acasă. Da. Parcă și simpla pronunțare a acestui cuvânt mă liniștește. Când vin acasă, trec printr-un portal și merg în altă lume. O lume goală de persoane, dar plină de mine și subînțelesurile mele. Nu încerca să înțelegi cu mintea ce spun eu aici, gândește-te la „acasă” al tău și vei simți ce scriu… Merg acasă alergând. Drumul pare mai lung la dus. Merg obosită de tot, de mine, de ei, de lume, și îmi găsesc resursele pentru a continua să fac cu drag și energie ceea ce am făcut și până acum. Mă reîncarc, aici am cablul de date, aici…

  • (de)Lirice,  Filosofie pe genunchi

    Cerșetorii de iubire.

    Ne naștem într-o zi fără dorința clară de a muri cândva, Ne sperie noul, dricul, avem frisoane-n piept și-n gând, Ne plângem unii altora tot întruna că ducem viață grea, Dar ne e frică de schimbare, n-am pleca de-aici nicicând.   Dornici de iubire, cerșim atenția celui mai indiferent om, Insistăm în nebunie, continuăm cu un optimism bolnav Să ne facem promisiuni cu expresii negăsite-n niciun DOOM, Apoi ridicăm ziduri împrejur ca și cel mai priceput zugrav.   Te întrebi ce nu merge, îți spui lasă, că mâine va fi mai bine, N-o fi dracul atât de negru, trecem noi și peste asta. Repeți așa în fiecare dimineață, în gând,…

  • Aberații,  Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Cine hotărăște ce e bine sau ce-i rău?

    Ai cunoscut vreodată sentimentul acela în care te simți captiv în mijlocul unei intersecții, acolo unde drumul se bifurcă și trebuie să iei o decizie? Care e calea cea bună? Cine hotărăște ce e bine sau ce-i rău? Hai, îți spui, ia o decizie! Timpul trece, nu te așteaptă.. Trece la fel pentru toți, deși ai vrea să schimbi multe din punctul ăsta de vedere. Trebuie să grăbești lucrurile, deși îți plac fix așa cum sunt. Dar timpul nu te așteaptă, ai uitat deja?… Mă simt captivă în fața unui drum ce pare însorit, lipsit de griji și plin de nebunia clipei, dar știu că e cu sens unic. Și…

  • Filosofie pe genunchi

    Arată-ți rănile. M-am plictisit de ale mele.

    Arată-ți rănile. M-am plictisit de ale mele. Vorbesc mereu de pansament din flori și zâmbet, dar nu mai au niciun efect asupra mea. Mă simt mai bine când le ofer. Îți oblojesc rănile așa cum știu eu mai bine, uitând de ale mele. Murakami zice bine: „Dacă tu îți amintești de mine, atunci nu-mi pasă dacă toți ceilalți m-au uitat”. Dar ce mă fac eu cu gândurile astea ale nopții ce-mi țin mintea trează până târziu, deși se știe că oamenii triști dorm mult. Din nou îmi iau insomnia de mână și ne plimbăm prin parcuri pustii, sub cerul negru stropit cu stele… Îmi deschid sufletul cât să ia un…