(de)Lirice

Versuri proprii, rânduri de gânduri. Rime întortocheate, pardon, împerecheate, ritm ditirambic, parol, iambic. Și câte și mai câte!

  • (de)Lirice,  Poezia săptămânii

    Anatomia auto-crimei (în #poeziasăptămânii)

    Scaun pătrat fără spătar în mijlocul camerei Suflet înfășurat în cearșaf alb cu mâinile legate la spate Strigăte imprimate în pereți – tabloul suferințelor. Tălpi goale și unghii roase din carne Circumvoluțiuni descoperite în care pulsează sângele acrusărat Glande lacrimale strânse-n pumni Genunchi zgâriați în cioburi de dorințe Îndrăzneli taxate – bilete motto tolite-n blog Sunet ambiental din corzile vocale obosite Muțenia pământului pe scaunul pătrat. Scena auto-crimei cu neinspirație.

  • (de)Lirice,  Poezia săptămânii

    Am decupat din suflet primăvara

    Am decupat din suflet primăvara și i-am dat forma unui liliac… înflorit și întors cu susul în jos. Visele-mi sunt acum purtate pe aripi de rând|unică. Și-au făcut cuib în odăile inimii mele. Soarele îmbracă grădinile-n verde și scoate la iveală pistruii copilăriei nevindecate. Nopțile-și poartă sprâncenele lunatice ca niște felinare stinse ce fac o tură nocturnă într-o felie de unt din Calea Lactee. Și aș mai avea metafore să-mi descriu Visul. Dar reflecțiile mele ar deveni curând reflexiile tale. Și e prea târziu.

  • (de)Lirice

    eu tic, tu taci

    miez de idei în noapte – mă cuprinde liniștea pe după umeri, buze și coapse. îmi confund scrisul cu un cântec de leagăn, de la atâtea vise nu-mi mai încap în piele și fug către răsărit cu pași înceți, a/lene, de rac. doamne, oare ce mă fac acum, între foaie și copac, mâine, între ocean și-un lac… adun din amintiri nisipul să fac cumva s-opresc timpul în clepsidra-n care ți-am memorat chipul… dar îți știu deja tertipul. vorbesc în cadența unei inimi ce sare peste orgolii, ambiții nu are, strigă un nume ce sună-a-nstrăinare, nu, nu e a mea.. acum cad în visare… tac. tic. tic. Taci!

  • (de)Lirice,  Fabrica de poezie

    Fabrica de poezie, un eveniment cu și despre versuri și (re)simțiri

    În urmă cu ceva timp, mă tot gândeam să organizez un eveniment dedicat poeziei. De fapt, nu aș spune chiar „eveniment”, ci mai degrabă „întâlnire”. Voiam să ne strângem câțiva oameni ce scriu versuri și să povestim. Alături de alți oameni, eventual, care să ne fie public. După câteva participări sporadice pe la alte evenimente de acest tip, dar care îmi păreau prea rare, într-o seară obișnuită de joi, ce nu anunța absolut nimic ieșit din comun, am fost omul potrivit la locul potrivit. Mi-am discutat ideea, iar ea a început să prindă contur. Așa a luat ființă „primul volum” Fabrica de poezie, o întâlnire programată pe 15 ianuarie, odată…

  • (de)Lirice

    din nevroza unei mediocrități inutile

    Noaptea cade greu peste blocuri ca o pătură de cenușă neagră a corpurilor tuturor iubiților arși în taina despărțirii. București – acest mare târg de suflete. Te vinzi crezând că vei putea să cumperi speranța de viață pentru încă o zi. București – acest sanatoriu de zâmbete isterice și unghii false înfipte în amigdale, Unde te minți că poți fi calm dar înjuri la primul semafor sau îi amintești de decedați șoferului de troleu ce ți-a închis ușa în nas. Și tot te minți că poți iubi dar după câteva întâlniri de iluzie constați că doar ai învățat cum să urăști mai mult cum să-ți cultivi indiferența și mânia și…

  • (de)Lirice

    zăpada e la mine acasă

    un vânt cam rece își face loc printre degetele copacilor întinse spre cer într-o rugăciune vâjâită plânsă, stoarsă m-am întors acasă pe pragul ăsta unde stau între două lumi una mărginită de moarte în două puncte cardinale ale cordului meu cealaltă încă neexplorată îndeajuns de bine de rime de mine pe aici, prin poezie o limbuță caldă îmi mângâie mâna și-mi spune că totul va fi bine dar știu eu sigur că nu e așa ce știe Ion? în mod cert, mai multe decât mine. și mă întorc pe toate părțile îmi amorțesc gândurile de la atâta frig și mă strâng la piept cu o mână invizibilă iar cu un…

  • (de)Lirice

    muză-mea

    Toamnă în plămâni Toamnă peste lac Trec şi săptămâni Peste tot ce fac Şi ce tot amâni Fă-mi şi tu pe plac Fără să mă-ngâni Eu cu mine nu mă-mpac Acoperă-mi umerii spâni Mi-e frig şi mă prefac Că nu-mi ies din țâțâni Văd roşul.. din copac Promisiuni de păgâni Şi boală fără leac Ape fără fântâni Înecați fără colac

  • (de)Lirice

    pierdută pe margini de tâmple

    mi-am mușcat promisiunile făcute la necaz, am scuipat apoi sâmburi de neliniști și tristeți. în tundra gândurilor ce-mi țin cugetul treaz, m-am rătăcit într-o cameră obscură, fără pereți.   luna-i tot acolo, un ghem de lână aproape gri, mă-ntreb pentru-a câta oară o cobor în versuri? încep să te cânt pe-aici, poezie a săptămânii, în timp ce creez boem, tot ucid lucid universuri.   corăbii de frunze uscate plutesc pe ochi de ploaie, acum e ceață-n față, dar nu-i de vină miopia. zâmbetul de clovn mi-a stricat machiajul în zoaie. mi-era milă de poezie, m-a apucat filantropia…   s-au vărsat atâtea strofe despre toamnă și culori, unde să mai găsesc…

  • (de)Lirice

    dincolo de zâmbete

    mă aflu în fața mea, stau cu spatele aplecat ușor din umeri și mă fixez eu pe mine cu privirea. mă simt ca și cum aș sta în fața unui zid al plângerii. mă înfior când văd cum îmi curge sânge din ochi și din colțul stâng al gurii. mi-am mușcat prea tare buza de jos încercând să tac. așa că.. scriu litere rănite șchiopătând, poezie băgată în spital. dincolo de zâmbete e scandal. 20.09.2018

  • (de)Lirice

    operații. operațiuni.

    din ce adun în mine în fiecare zi încep să scad tot ce eram mai ieri mai eu, mai zâmbet, mai chill. viață! din ce scad în greutate, de-aia devin mai fragilă, încep să adun gânduri din lacrimi se înmulțesc problemele pulmonare – nu mă mai respiri cardiace – m-ai scos de la inimă stai! eu am cam făcut asta când.. când? musculare – numai mișcări greșite rupturi de ligamente între noi psihice – cu accente de anxietate și declarații de dragoste nebună, paranoică „te mint”, „tu ești de vină”, „nu mai vrei să fim” și alte operațiuni de retragere de număr de sentimente nu mai am tuș în imprimantă…

  • (de)Lirice

    bolnavă.

    toamna mea e bolnavă tușește cu vânt de ploaie și se drege din când în când cu triluri de păsări „dar mai mergeți și jucați-vă și la voi acasă!” le-aș striga eu de aici, din prag toamna mea e bolnavă și face febră în pământul uscat și frunzele-s prea gălăgioase când le calc în picioare eu sau găinile vecinilor toamna mea e bolnavă șchiopătează, i-am tăiat avântul perfuzii cu soare și murături de pus. pe rană sper să existe anotimpurile omului să vină iar iarna să vină iar primăvara. mea. 25.09.2018

  • (de)Lirice

    chemare

    strigăt și ecou din ghimpi și plastilină – peșteri săpate în piept, coate și splină am obosit să tot alerg, nu-s eu de vină că-s prea din pământ, prea puțin divină   împrăștii boabe de cafea în organism ca mai târziu să mă-ntreb cu cinism de ce scârțâie în mine acest lirism plimbând dureri și nopți, ca în turism.   mă gândesc că am uitat cum este să scrii nudist versuri oneste să oferi răspunsuri fără teste să povestești fără poveste..