Evenimente

Câteva idei despre prima ediție Instacamp, evenimentul bloggerilor activi pe Instagram

Dacă la început, când mi-am făct cont pe Instagram, consideram că acolo pot pune pozele „rebut”, pe cele pe care nu le pot pune pe Facebook, acum lucrurile nu mai stau deloc așa. Instagram a atras din ce în ce mai mult atenția oamenilor activi în social media, atât de mult încât astăzi îi dedicăm evenimente în exclusivitate. Evenimente ca I n s t a c a m p. <3

Follow me pe Instagram! Autentică, no spam, no facebook posts repeating

Înainte de toate, vreau să vă motivez prezența mea la această întâlnire.

Păi, am un cont pe Instagram. Mă puteți urmări aici.

Se vede clar că activez de ceva ani pe aplicația asta. Peste 2500 de postări, prima fiind postată pe 10 iunie 2012. 😀 Între timp, s-au schimbat multe. Și în viața mea, dar mai ales în Instagram. Nici nu știu cu ce să încep. Ideea de bază e că reprezintă un tool important în promovarea online și în crearea unui brand personal, cum e cazul de față.

De ce îmi place să folosesc Instagram?

  • În primul rând, pentru că fotografia este personajul principal în povestea asta. Îmi place să(-mi) fac poze peste tot pe unde merg, iar cele mai multe dintre ele ar rămâne în laptop sau în memoria telefonului, dacă nu le-aș posta acolo.
  • Folosești hashtag-uri să poți fi vizitat de alte persoane cu aceleași interese (hashtag-ul este acel cuvințel pe care-l scrii cu # în față). Și, dacă tot mă aflu la acest capitol, am văzut că mulți nu știu să scrie aceste hashtag-uri în mod corect, trebuie să zic că un hashtag se scrie așa #hashtag. Adică diez cuvânt spațiu. Iar lista poate continua – #instagrammer #instacamp #blogger #socialmedia #photography #alteasemenea
  • Feed-ul arată parcă mai îngrijit decât pe Facebook, mă obosește mai puțin.
  • Ai legătură directă cu pagina ta de Facebook și poți distribui foarte ușor conținutul și acolo. Deocamdată, vițăvercea nu e valabilă.
  • Contul business îți permite să creezi Instagram Ads, reclame cu care îți poți crește numărul de followers, inimioare la poze sau click-uri către blogul propriu. Subiectul ăsta ar trebui tratat separat, zic.

Ce s-a întâmplat la Instacamp?

Ziua de Vineri 13 a fost, surpriză!, una plină de culoare.

Am mers acolo (la JW Marriott, unde a avut loc eventul) plină de determinare. Eram hotărâtă să aflu mai multe despre această rețea de socializare, să văd ce anume fac eu bine și ce pot face și mai bine ca să-mi pot crește vizibilitatea în acest sens.

Instacamp s-a desfășurat sub semnul îndemnului la autenticitate. Am mai scris despre autenticitate și după Digital Divas, ediția de anul acesta. Se pare că accentul personal este cea mai puternică unealtă în construirea unui brand de durată.

Dacă despre fotografii am vorbit cu renumitul Alex Damian (@psihotrop), iar despre experiențe personale cu Vali Bărbulescu (da, celebrul DJ, fotograf și om de radio), panelul al doilea ni i-a adus în față pe Ana Morodan, Sânziana Negru, Radu Vâlcan, Nicolai Tand, Codin Maticiuc și Ileana Badiu. Toți au căzut de comun în privința unui lucru: nu există rețeta general valabilă pentru a crește pe Instagram (sau în social media, în general). Trebuie să te înarmezi cu răbdare, multă răbdare și perseverență. Ah.. Am reținut și următorul aspect: ai nevoie de 50% creativitate și 50% muncă. Experimentează, joacă-te, plimbă-te, ieși din zona de confort. Schimbă-ți perspectiva.

Cele mai multe informații concrete le aflați chiar din filmulețul de mai jos, în care am adunat cele mai interesante imagini din prezentările speakerilor. Nu este un clip catchy, ci unul cu un scop pur informativ. 😛 Chiar dacă trec repede, poți pune stop cadrelor care te interesează și să încerci să aplici ce au scris oamenii ăia acolo. Eu deja am început..

De ce mi-a plăcut la Instacamp?

Așadar, de ce mi-a plăcut la Instacamp? Deși a fost un maraton de vreo 7 ore (cu tot cu pauze), evenimentul nu m-a plictisit. Am fost în priză pe tot parcursul prezentărilor, am râs, am fost contrariată, am aprobat tacit și mi-am notat chestiuțe. Mi-a plăcut pentru că am înțeles mai bine importanța Insta Stories, pentru că a început să-mi placă să „cotrobăi” prin aceste tărâmuri ale social media.

Învăț zi de zi că nu trebuie să fiu reticentă în fața schimbărilor (de orice fel), că viața nu e statică, ea curge și, asemenea unui râu, ar trebui să luăm cu noi numai amintirile și experiențele frumoase, nu sticle goale de plastic sau pahare de cafea folosite..

Nu mai zic că pregătesc câteva clipuri despre nește treburi faine, zic eu. Nu mai zic că io cu amânarea asta a mea…

Tu ai cont pe Instagram? Dacă da, lasă-l mai jos în comentarii. Aș vrea să descopăr cât mai multe conturi interesante. Buh-bye! Instant.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: