Despre mine și ce lucruri minunate fac eu

Ce mă face pe mine fericită. 2. Pisicile (mele)

Am revenit cu acest subiect, cel al fericirilor mele. După ce am vorbit despre lucrurile simple ce îmi dau senzația de fericire (cum ar fi cafeaua de dimineață), astăzi am ales să vorbesc despre fericirea de a avea o pisică (sau două, sau mai multe). Nu prea am povestit foarte multe despre viața mea cu cele două pisici din dotare, dar am în plan să schimb acest lucru. 😀 Veți vedea pe parcurs..

2. Pisicile (mele) mă fac fericită

Dacă nu ai avut niciodată o pisică, te rog, dar chiar te rog, să nu folosești acel clișeu nenorocit cum că, domn’e, pisicile îs parșive, de-aia nu-mi plac. Mă lași? Dacă nu ai crescut un pui de pisică, dacă nu te-a ales de stăpân nicio blănoasă din asta, cum poți să știi? Vorbești din auzite, adică în necunoștință de cauză. Da, știu, e faza aia că pisicile se dau pe lângă tine doar atunci când au nevoie de ceva (mâncare, gen). S-o dăm pe altă parte: celelalte animale nu fac la fel? Câinii nu îți cer din ochi „dă-mi și mie ce mănânci tu acolo”? Fac fix la fel, doar că se exprimă diferit în alte situații. Sunt specii diferite, doh.

Apropo de chestia asta, am auzit de nșpe miliarde de ori comparația inutilă și cretinoidă între pisici și câini. De fapt, între iubitori de câini și cei de pisici. Adică: un iubitor de câini se va scuza mereu: ăăă, mie îmi plac câinii, deci nu suport pisicile. De ce? Se exclud reciproc? Nu ai destul suflet pentru ambele animale sau cum? În general, și spun aici din ce am întâlnit eu până acum, iubitorii de pisici sunt iubitori de animale, deci și de câini. Vezi cazul de față. Eu nu îmi permit să țin într-o garsonieră, unde stau cu chirie, un câine. Dar tare mi-aș dori un cățel!! Din suflet. Acesta fiind și unul dintre motivele pentru care ador să stau la casă. Dar nema bani, stăm și visăm. Asta e! Mă bucur de casa de la țară, oricum. 🙂

neagra3

sissy

Eniuei, revenind la fericirea mea și numai a mea, pisicile mele sunt cea mai constantă prezență din viața mea din ultimii 9 ani aproape. 9 ani, bă! Din 29 de ani ai mei, reprezintă mai mult de o treime. Mult. Enorm.

Oamenii vin și pleacă din viața noastră, animăluțele de companie îți rămân aproape atât timp cât îți dorești asta. Cel mai tare sentiment pe care îl am: atunci când vin acasă și, după o zi de muncă sau încărcată, Sissy mă așteaptă fix în ușă (nici nu pot să intru de ea) și miorlăie fericită că mă vede. Neagra vine și ea, dar mai greu. :)) Somnoroase, ochii mici, lăbuțe moi. Fetili meli! <3

fetili meli

Nu-mi imaginez diminețile fără același ritual: iubireală înainte de toate, tors și alintături, apoi dat de mâncare plicuri din alea după care sunt topite, apoi somn. Mai târziu, ceva joacă, un pic de bătaie (între ele), apoi somn. Veață! :))

Bineînțeles, nu e totul numai lapte și miere atunci când ai pisici.

Le apucă pe la 3 dimineața să alerge prin casă, se iau la bătaie când te aștepți mai puțin, trebuie să le porți grija mereu, nu poți pleca oricât de acasă, presupun și niște cheltuieli lunare, lasă și păr, își ascut ghearele oriunde, numai în locuri amenajate nu. :)) Și tot așa. Dar nimic nu se compară cu dragostea cu care te răsplătesc. Da, pisicile sunt extrem de iubitoare (cu stăpânii), sunt atente la stările mele și le văd cum încearcă să mă liniștească. Neagra, mai ales.

neagra

Despre ele și cum le-am găsit am mai povestit în interviul ăsta. O să las aici niște poze.

 

Din când în când, postez și pe pagina blogului, pe Facebook, imagini cu mițoasele mele dragi. Fericirile lu’ mama. 🙂

pisicile mele

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: