Ce se întâmplă, domn’e, cu Fabrica de Poezie?

Îmi dau seama că nu am mai scris nimic pe aici despre Fabrica de Poezie. Și parcă e nedrept. Pentru că am reluat întâlnirile încă din ianuarie 2026 și, nouă luni mai târziu… nimic despre asta pe bloguri.

Astăzi îmi îndrept greșeala. 😀

Despre Fabrica de Poezie…

…nu voi spune foarte multe din nou, pentru că am mai povestit. Oricum, cel mai bine vă faceți o idee dacă veniți direct la întâlnirile noastre. Sau măcar dacă aruncați o privire pe pagina de Facebook, pe contul de Instagram sau chiar pe site. Deși, recunosc, acolo mai e de muncă. Încă nu am găsit acel ajutor de nădejde care să țină pasul cu întâlnirile, fotografiile, poeziile, oamenii și toate poveștile care se adună în jurul Fabricii. Sper să se schimbe în curând și acest lucru.

Pe scurt, ne întâlnim o dată pe lună ca să poezim. O dată pe lună ne adunăm în jurul Poeziei. Oameni care scriu, oameni care citesc, oameni care poate nu au scris niciodată nimic și vin doar să asculte. Poeți publicați și poeți care încă nu au curaj să spună despre ei că sunt poeți. Prieteni vechi. Oameni pe care îi vedem pentru prima dată. Oameni și poeți în câmpul muncii.

Ce s-a întâmplat din ianuarie până acum?

Am reluat activitatea Fabricii pe 15 ianuarie, exact în ziua în care proiectul a împlinit 7 ani. Am avut seri aglomerate sau seri liniștite de vară, interviuri, lansări, Open Mic-uri și momente care nu pot fi descrise cu o acuratețe de 100%, oricât de priceput ai fi într-ale cuvintelor.

Și, după o pauză de vreo 3 ani (complet motivat :D), Fabrica de Poezie a început din nou să crească. Nu spectaculos. Nu cu artificii. Nu cu promisiuni despre „cea mai mare comunitate literară din România”. A crescut prin oameni care s-au întors. Prin oameni care au adus alți oameni.

Prin cineva care mi-a spus, după o întâlnire, că abia așteaptă următoarea ediție.

Prin emoția aceea pe care o simt, inexplicabil, înainte, în timpul și după fiecare ediție, deși fac asta de ani întregi.

Fabrica de Poezie nu mai este de mult doar proiectul meu.

Sigur că o organizez, îi fac afișele, răspund la mesaje, mă agit, gândesc lucruri, caut soluții și probabil dezvolt câte o mică nevroză organizatorică înaintea fiecărei întâlniri. :)) Dar Fabrica începe să aparțină oamenilor care aleg să facă parte din ea de la lună la lună. Și, sincer vă spun, așa cum am mai repetat-o și la microfon, Fabrica de Poezie există datorită oamenilor ei, datorită implicării lor, a participării, a curajului de a se arăta vulnerabili.

Treaba asta chiar mă face să privesc făbricuța noastră ca pe un copil ce ușor-ușor începe să devină independent de părinți și își dorește tot mai mult să stea pe picioarele sale. Iar pentru mine, ca „mamă a proiectului”, acest lucru înseamnă o adevărată victorie. Nu am căutat niciodată ca Fabrica să fie despre mine, în primul rând. Mi-am dorit să ofer o scenă oricui simte că vrea să i se dedice Poeziei. Atât. Restul vine ca un bonus.

Vă trimit Scrisori…

Ca să nu reiau aici poveștile fiecărui eveniment de anul acesta, vă invit pe contul de Substack Fabrica de Poezie. Aveți acolo imagini, impresii, emoții… Și, bineînțeles, mi-ar plăcea mult să știu că v-ați abonat la Scrisoare din Fabrică, un newsletter finuț, ușor timid acum, (încă) la început. În acest fel, vă asigurați că primiți direct pe mail vești de la mine, personal. No spam, promit.

Fabrica de Poezie #65

Următoarea întâlnire are loc pe 7 octombrie, iar tema ei este una care îmi place mai mult decât ar fi poate sănătos să recunosc:

„Tristețea ca formă de rezistență.”

Vom avea și o lansare dublă de carte, două volume semnate de Gabriel Dinu, Tristeți din motive politice și Al IV-lea Reich, dar și obișnuitul nostru Open Mic, partea mea preferată a serii. Povestesc mai multe oricum în următoarea scrisorică. Găsiți și pagina evenimentului pe facebook aici. Intrarea este liberă și te poți înscrie în câteva secunde completând acest formular de înscriere.

Și după octombrie?

Fabrica merge mai departe. Mai avem întâlniri până la finalul anului, idei care deocamdată stau cuminți prin agende, câteva planuri despre care nu vreau să spun încă prea multe și un 2027 care începe să arate… interesant.

Am niște idei despre ceva antologii, întâlniri în alte locuri și câteva lucruri pe care, dacă mi le-ar fi spus cineva acum opt ani, probabil aș fi râs sau aș fi zis: „Sigur. Și după aceea facem și academie.” :))

Cam atât pentru azi. Mai pe repede înainte așa. Csf, ne lungim destul în serile de poezie. Ne vedem în fiecare prima miercuri a lunii, ca să știți cum vă faceți planurile.

Hai să-ți faci versurile auzite! Și, dacă totuși nu ai nimic de spus la Open Mic, vino în public. Va fi mișto, ca de fiecare dată.

Comments

comments