Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Vlog

Cum mi-a mers în 2021 pe bloguri & YouTube – O retrospectivă stufoasă, plină de clipuri și cifre + Marketing afiliat

Știu că genul ăsta de articole se publică la finalul unui an, nu la începutul lui, dar acum mi-am putut așeza gândurile în ordine și pot privi cu ceva mai multă obiectivitate anul ce tocmai s-a încheiat. Mai ales în ceea ce privește blogurile și canalul meu de YouTube.

Am avut ani la rând în care am scris retrospective, poezii despre iarnă și sărbători, despre horoscop la trecut, nu la viitor. În 2021 (și cred că nici în 2020), nu am mai făcut asta. De fapt, de când m-am concentrat mai mult pe conținutul video și canalul de YouTube, scrisul a fost lăsat la urmă. Dar, cum se spune, cei din urmă vor fi cei dintâi. Și iată-mă din nou în fața documentului deschis, cu un ochi pe ceasul deja cu un picior în noapte. Dar mi-am zis să nu mai amân momentul „debutului” în 2022.

Așadar, să le luăm pe rând:

Parcursul meu pe blog(uri) în 2022

Voi aduna aici articolele scrise pe ambele bloguri. Am scris și publicat 41 de articole, dintre care cel mai bine vizitat (era să scriu vizionat) a fost Zăpadă, Ceai și Dragoste – Comedia SF care aduce românii la cinema (opisicaneagra.ro) și Recenzie Zenobia – Gellu Naum | O relație de dragoste-ură (georgianamihaila.ro).

Trebuie să mai menționez aici că blogul georgianamihaila.ro a împlinit 4 ani pe 8 decembrie, iar opisicaneagra.ro a ajuns la venerabila vârstă de 12 ani (la sfârșitul lui ianuarie 2022, va ajunge să numere chiar 13 ani pe WordPress și .ro). Sper să detaliez câte ceva atunci.

Fabrica de Poezie

A mai trecut încă un an de Fabrica de Poezie și iată că, pe 15 ianuarie 2022, vom împlini 3 (trei!!) ani de activitate neîntreruptă. Fie că a fost vorba de întâlniri în club fabrica, fie că ne-am văzut în parc sau la terasă, ne-am văzut. Și am recitat, povestit, simțit. Ceea ce este, desigur, mai complex decât o simplă descriere în cuvinte. Și da, am avut și dăți în care ne-am „adunat” pe Zoom, asta e situația. Dar sper din suflet să ne revenim cât mai curând… Pâlpâie bateria.

Parcursul meu pe YouTube în 2021

Am ales să închei acest articol cu o creionare în tușe groase a celor petrecute anul trecut pe canalul meu de YouTube.

Anul trecut, am publicat 121 clipuri pe YouTube.

Cele mai vizionate 3 clipuri în 2021 au fost:

  1. HAUL Jumbo & Haul Pepco | Accesorii, decorațiuni, produse de îngrijire și papetărie – 10 290 vizualizări

2. #HowTo | 10+ coafuri lejere și simplu de făcut pentru păr mediu | Ten Medium Length Hairstyles – 9 711 vizualizări

3. HAUL JUMBO 🍂 Ediția de toamnă 🍁 – 7 100 vizualizări

În total, am adunat peste 17 140 ore de vizionare și 160 608 vizualizări ale clipurilor mele în 2021. Mult? Puțin? Pentru mine, enorm. Ceea ce mă determină să continuu să fac asta, indiferent că îmi consumă mult timp, mă costă energie, îmi „fură” din timpul alocat cititului sau scrisului (de orice). Dar merită! Și-o spun cu mâna pe inimă!

Am crescut cu peste 1 600 de abonați, având astăzi aproximativ 2400. Dincolo de toate aceste cifre, am simțit (poate mai mult ca niciodată) că a mea comunitate începe să prindă contur și sunt recunoscătoare că pot avea parte de așa trăiri în această viață. Nu știu cum se vede treaba asta din exterior, dar eu mă știu pe mine, cea de acum ceva mai mulți ani. Și faptul că pot rezona cu oameni (necunoscuți) și, mai ales, că îi pot aduna în jurul pasiunilor mele, ei bine, abia acest fapt mă face să mă felicit încă o dată că am început să scriu pe un blog acum oho, mulți ani. Cu precădere, în martie 2015.

Monetizare YouTube și marketing afiliat

Nu știu dacă ați intrat vreodată pe vreun vlog postat de mine sau măcar v-ați pus întrebarea asta, dar da, am început să monetizez canalul și chiar să scot bani din Google Adsense. 😀 Deloc mulți. Dar i-am pus deoparte pentru ceva upgrade-uri. Intenționez să-mi iau un obiectiv nou sau un microfon pentru cameră. Pe cel din urmă mi l-aș permite din banii ăia. :)) Primul trebuie să mai aștepte.

În ceea ce privește marketingul afiliat, am făcut primele conversii, unele chiar surprinzătoare. 😀 Adică au existat oameni care și-au cumpărat la recomandarea mea:

Pe locul doi ca valoare a conversiilor, dar pe primul ca număr de produse „vândute” prin afiliere a fost acest . Am povestit totul despre el: unboxing, asamblare și teste, într-un clip care, în primele săptămâni, avea doar 2-300 de views. Apoi, din senin, a „bubuit”. :))

Nu mă așteptam să „meargă” atât de bine, acesta având în total 8244 vizionări și o durată de vizionare de peste 527 ore. Dacă vreți să vă cumpărați, poate îl luați dând click pe (de afiliat).

Concluzii 2021 și planuri pentru 2022

Pentru că am filmat și postat deja pe Youtube un clip despre planurile („editoriale”) pe anul 2022, vă las aici linkul.

Sunt doar câteva tușe groase despre finalul anului trecut și câteva idei pe care mi le-am creionat deja pentru anul 2022, dar, așa cum am spus și în descrierea vlogului, pe restul le vom scrie și le vom descoperi împreună pe tot parcursul celor 365 de zile așternute înaintea noastră în anul ce tocmai a început.

Sper să îmi rămâneți alături în continuare! Vă spun un maaare La mulți aaaaaaaaani! și aici. Sănătate! Adică acea urare pe care o asimilăm altfel de vreo doi ani încoace. :)) Vă invit să mă urmăriți și pe Instagram @opisicaneagra.ro.

Și… cam atât! Pfiu! Gata, am făcut-o și pe-asta. 😀 Spor și inspirație să avem! V-am pupat, paaaaaaaaaa!

Comments

comments

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!