De ce vă recomand „Despre trup și suflet” (2017), film pus la dispoziție de Bad Unicorn pe Vimeo
Înainte de toate, trebuie să vă anunț că acest articol nu este numai despre o platformă pe care poți vedea legal filme. Nu aș spune nimic nou cu asta. Astăzi, aici, vreau să vă vorbesc despre un film de festival și ideea din spatele unei inițiative.
“Despre trup și suflet” este o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți care descoperă, printr-o întâmplare, că au același vis în fiecare noapte.
De ce vă recomand „Despre trup și suflet”?
- Pentru că mi-a plăcut. M-a mișcat. Nu pe plus. Sau pe minus. Ci m-a atins… Iar atingerea este importantă, mai ales acceptarea ei. De ce spun asta? Veți vedea în film, în caz că.
2. Subiectul este unul inedit: Două persoane, un el și o ea, află că visează același vis.
Directorul unui abator o priveşte cu suspiciune pe Maria, noul inspector al calităţii trimis de autorităţi. E drăguţă, dar prea politicoasă, şi este cam exigentă cu evaluarea cărnii. În timpul unor interviuri de evaluare, o psiholoagă descoperă că cei doi au vise recurente identice. Amândoi sunt jenaţi de ce implică această descoperire, ca doi introvertiţi care nu ştiu nimic unul despre celălalt în afara activităţii profesionale.
Sinopsis
- Pentru că nu e genul de film de mall. Filmele de festival au acel „ceva” prin care se deosebesc de cele de (larg) consum. Acel ceva, cum ar fi cadrele de detaliu. *inimă*
„Despre trup și suflet” a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2017, în cadrul competiției internaționale, unde a câștigat premiul cel mare, Ursul de Aur. Traseul filmului a mers până la Oscar, unde a fost nominalizat la categoria Cel mai bun film străin. Povestea atipică de dragoste a avut succes de public în România și a câștigat premiul pentru Cel mai bun film european al anului în cadrul galei Premiilor Gopo.
Festivaluri: Berlin 2017 (competiţie), Hong Kong 2017
Premii: Ursul de Aur, Premiul FIPRESCI (competiţie) – Berlin 2017
- Pentru că nu știu mai nimic despre cinematografia vecinilor noștri unguri, iar acesta m-a făcut să îmi doresc să descopăr mai multe. Despre trup și suflet este primul lungmetraj regizat de Ildikó Enyedi. Între 1989 și 2020, aceasta a regizat opt filme de lungmetraj. Tatăl ei, György Enyedi, a fost un geograf și economist cu un rol major în dezvoltarea pe termen lung a științei regionale.
- Pentru că nu am anticipat fazele din timpul filmului și, cumva, nici deznodământul. M-a ținut atentă, mi-a stârnit curiozitatea. M-am mirat, am zâmbit, mi-am pus întrebări. M-a șocat, mai ales la fazele cu animalele din abator… 🙁
Trailerul filmului „Despre trup și suflet”
Imaginile din trailer sunt esențe scoase din context, pe care le vei „gusta” cu adevărat abia în timpul vizionării filmului.
Bad Unicorn și cele 11 filme accesibile pe platforma on demand Vimeo
De când cu pandemia și izolarea la domiciliu, nu mai există nici urmă de îndoială că viețile ni s-au schimbat și că noul motto, prezent pe buzele tuturor, este acela că „nimic nu va mai fi ca înainte”. Toate industriile au avut pierderi uriașe, printre acestea numărându-se și industria cinematografică. Cei de la Bad Unicorn s-au adaptat rapid și, fără să se bată cu pumnii în piept că au descoperit roata, focul și apa caldă, toate odată, au venit cu o soluție:
”Într-o perioadă în care mare parte din cinematografe s-au închis, vrem să-i încurajăm pe oameni să stea acasă. Filmele de autor sunt foarte puțin prezente pe platformele comerciale, iar soluția on demand ni s-a părut cea mai potrivită. Ne continuăm politica de descurajare a piratării și punem astfel la dispoziția publicului filme de calitate, care respectă drepturile de autor, la un preț mai mic decât cel al unui bilet de cinema.”
Reprezentanții Bad Unicorn
Cinema la tine acasă. Filme cu numai 3 dolari
Un bilet online la filmele Bad Unicorn este 3$, iar utilizatorul poate vedea filmul într-un interval de 3 zile. Dacă vrei să vezi un film așa cum ar trebui să vedem toți, adică legal, plătind un bilet având un preț chiar mai mic decât în cinematografe, atunci nu-ți rămâne decât să-ți alegi unul (sau mai multe) dintre cele 11 titluri puse la dispoziție de Bad Unicorn pe platforma video on demand Vimeo:
Despre trup și suflet, cel despre care tocmai am povestit… Plus:
Tărâmul binecuvântat, în care actorul român Alec Secăreanu joacă rolul principal, este unul dintre cele mai discutate și apreciate filme ale anului 2017: lăudat în presa internațională, selectat și premiat la un număr impresionant de festivaluri: Premiul pentru regie la Sundance Film Festival, Männer Jury Award la Berlinale, Best British Feature Film la Edinburgh International Film Festival, Premiul Special al Juriului la TIFF Cluj, 11 nominalizări la 10 categorii la British Independent Film Awards, cele mai importante premii ale industriei independente de film din Marea Britanie.
Trailer: https://youtu.be/lXMLzOJj7Ws
Atelierul, cel de-al optulea lungmetraj al renumitului regizor francez Laurent Cantet, a avut premiera mondială la Cannes 2017, în prestigioasa secțiune Un Certain Regard. Filmul este o reprezentare fidelă a generației tinere de azi și a problemelor cu care se confruntă, în contextul transformării radicale a societății și a culturii.
Trailer: https://youtu.be/VLWBhWuiZJU
Dovlatov, povestea renumitului scriitor rus Sergei Dovlatov, a avut premiera mondială în cadrul competiției internaționale la Berlinale 2018, unde a primit Ursul de Argint pentru Contribuție Artistică și Berliner Morgenpost Readers’ Jury Award.
Utøya – 22 iulie urmăreşte prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile în cursul cărora extremistul de dreapta a urmărit şi împuşcat tinerii prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo, pe 22 iulie 2011. Arătat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2018, în cadrul competiției internaționale, filmul a avut un puternic impact atât în rândul spectatorilor, cât şi al presei.
Trailer: https://youtu.be/ApCBmwMmEpk
Vinovatul, filmul de debut al cineastului danez Gustav Möller a avut premiera mondială în competiția oficială de la Sundance Film Festival 2018, unde a câștigat Premiul Publicului. Traseul festivalier al filmului a continuat cu Rotterdam IFF, Transilvania IFF, Montclair IFF, Seattle IFF, festivaluri unde Vinovatul / The Guilty a câștigat același trofeu: Premiul Publicului. Filmul a fost propunerea Danemarcei la Premiile Oscar 2019 și s-a aflat pe lista scurtă a nominalizărilor.
Trailer: https://youtu.be/nwxgwpB9RpI
Lansat internațional în cadrul secțiunii Quinzaine des réalisateurs a Festivalului de la Cannes, Păsări Călătoare s-a aflat pe lista scurtă a filmelor nominalizate la Oscar în 2019. Cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Ciro Guerra și Cristina Gallego spune povestea lui Rapayet și a clanului din care face parte – printre primii stăpâni ai traficului de marijuana.
Trailer: https://youtu.be/wkqsJT9KxKg
Prezentat în premieră și premiat cu trofeul ”Magic Lantern” în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneţia, Amanda, cel de-al treilea film al lui Mikhaël Hers spune povestea lui David (Vincent Lacoste) și a Amandei, nepoata sa de 7 ani. După ce trec împreună printr-un eveniment tragic, cei doi construiesc o relație solară, plină de tandrețe, în care fiecare dintre ei învață să devină mai bun pe măsura trecerii timpului.
Trailer: https://youtu.be/uSmSg5nEXc4
Copilul-problemă a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde a fost premiat cu Ursul de Argint – Premiul Alfred Bauer pentru invoație în cinematografie. În România ”Copilul-problemă” a rulat în avanpremieră în competiția TIFF 2019, unde, în urma votului spectatorilor, a primit Premiul Publicului.
Dumnezeu există și numele lui e Petrunija este filmul câștigător a două premii la Berlinale 2019. O comedie inspirată dintr-un caz real ce spune povestea unei femei din Macedonia, care, Bobotează, se aruncă în apă și reușește să apuce crucea înaintea tuturor celorlalți.
Concurenții ei devin furioși, iar implicarea unei femei în ritualul dedicat bărbaților stârnește o mare controversă în comunitate. Însă Petrunija nu renunță. A câștigat crucea și nu va renunța la ea.
Trailer: https://youtu.be/C4B0Xro-C7U
Pororoca, filmul care i-a adus actorului Bogdan Dumitrache trofeul pentru Cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, spune povestea lui Tudor și a Cristinei. Cei doi duc o viață de cuplu obișnuită, fără alte griji aparente, altele decât cele inerente, legate de creșterea și educația copiilor: Maria (5 ani) și Ilie (7 ani). Într-o duminică dimineață, Tudor iese cu copiii în parcul din apropierea blocului. Într-o clipă de neatenție a tatălui, Maria dispare. Împreună cu alți părinți, Tudor o caută frenetic prin zonă. 30 de minute mai târziu, Tudor anunță poliția. Maria este considerată, oficial, dispărută.
Trailer: https://youtu.be/W7Zc2vbmZQE
Dacă doriți mai multe informații despre BAD UNICORN, îi gasiți aici:
3 comentarii
Magda
Multumesc mult pentru recomandare!
georgianamihaila
Cu mare drag! ^_^
Pingback: