Despre 40 de poezii necunoscute ale lui Nichita Stănescu.
Pe Nichita l-am comemorat luna trecută și tot atunci am scris despre ultimele lui clipe. Știu că vin mai târziu cu această postare, dar mno, într-un fel, acest lucru mi-a oferit posibilitatea documentării din cel puțin trei surse. Nu facem și noi un pic de jurnalism online? Așa, să nu uităm de unde am plecat. 🙂
Nichita Stănescu este un poet care îmi tot vine în minte, îl văd din ce în ce mai des pe internet, fapt care mă bucură… îngrozitor. Căutând mai multe detalii despre ultimele zile ale poetului, am descoperit un articol din care aflu că au apărut, la Editura Karta-Graphic din Ploiești, o carte cu 40 de poezii necunoscute ale lui Nichita.
În loc să apară în 100.000 de exemplare, această ediţie numără doar 100! Se poate spune că suntem de 1.000 de ori mai prejos decât aceia care ar fi trebuit să fim într-o asemenea împrejurare. Ce păcat! Textele scoase parcă din neant de realizatorii ediţiei sunt de o frumuseţe care te face să visezi, ca jocul de stropi de apă al unei fântâni arteziene.
Alex Ștefănescu, adevărul.ro
Aceste ultime scrieri ale poetului au fost înregistrate pe un magetofon în timpul unei vizite la doi dintre prietenii săi, soţii Letiţia şi Marian Ionescu-Cartaş, care locuiau într-un apartament de bloc din cartierul Drumul Taberei din Bucureşti. Cântând la pian la patru mâini cu Marian Ionescu-Cartaș, profesor de muzică la Liceul George Enescu, Nichita Stănescu a început să intoneze şi versuri din memorie, iar altele erau create pe loc, în stilul său de improvizator genial. Până la urmă, locul la pian a fost ocupat numai de muzician, iar poetul, transfigurat, a rostit poem după poem. Această stare a durat și a doua zi.
Acest volum are atașat și un CD cu înregistrările din acele două zile de 4 și 5 august 1983:
Citind această carte rarisimă, intitulată chiar aşa, „Vin perşii, mamă!”, şi ascultând CD-ul, simţim cât de mult ne lipseşte azi poezia.
Alex Ștefănescu
În fine, aș fi interesată să cumpăr unul dintre volume, deși, la asemenea tiraj, cred că va costa destul de mult. Am găsit, totuși, o înregistrare de la evenimentul Seară de poezie și muzică dedicată lui Nichita Stănescu, de pe 31 martie 2015, organizat în Sala Studio a Teatrului Odeon, de Muzeul Național al Literaturii Române din București și Teatrul Odeon. Dacă aveți timp, uitați-vă la tot. Iar dacă nu, uitați-vă până la sfârșit. 🙂
Să (ne) citim cu spor! 🙂
Comments
2 comentarii
Marius Davidesco
De curând am cumpărat de la anticariatul 1, o antologie, se numește Invizibilul soare, aparută la editura Corint. Antologia conține o selecție de poezii stănesciene din toate volumele sale publicate, plus câteva comentarii introductive pentru întreaga operă a poetului, realizate de un anume domn, Ion Mircea. Acesta spune în antologie, că prin 1992 i-a fost încredințat din partea unei familii (Covaci), un dosar cu zeci de poeme stănesciene care nu văzuseră lumina tiparului. Acesta, cu acordul ultimei soții a lui Nichita, Dora, a publicat o parte din ele în revista Translivania din Sibiu, număr de număr, timp de cinci ani. Iată două dintre poemele mai puțin cunoscute ale lui Nichita.
Am ochi pentru că i s-a făcut vedere
Am degete pentru că cineva trebuia să numere
Am piele ca să nu te mânjești de sângele meu
Am prieteni pentru că singurătatea nu poate fi băută
dintr-un pahar
–––––––––––––––––––––––
Merg pe jos din pricina norilor
Din pricină că nimeni nu poate să plângă în sus
Pentru că nu putem să plouăm cu tristețea noastră cerul
Și nici răsăritoarele stele
Pisica Neagră
Aaaa.. Îți mulțumesc pentru transcrierea celor două poeme. 😀 Nichita cel genial, fără să folosesc cuvinte mari. 🙂