(de)Lirice

din nevroza unei mediocrități inutile

Noaptea cade greu peste blocuri

ca o pătură de cenușă neagră

a corpurilor tuturor iubiților arși

în taina despărțirii.

București – acest mare târg

de suflete.

Te vinzi

crezând că vei putea să cumperi

speranța de viață

pentru încă o zi.

București – acest sanatoriu

de zâmbete isterice

și unghii false înfipte în amigdale,

Unde te minți că poți fi calm

dar înjuri la primul semafor

sau îi amintești de decedați șoferului

de troleu ce ți-a închis ușa în nas.

Și tot te minți că poți iubi

dar după câteva întâlniri de iluzie

constați că doar ai învățat cum

să urăști mai mult

cum să-ți cultivi indiferența

și mânia

și dezamăgirea

și singurătatea.

Miros de lumânări stinse

din tort

sau din colivă

Știi cât de repede poți trece

de la una la alta?

Impulsuri nervoase îmi fac inima

să nu uite să tresare

Iar gânduri ca o lavă proaspătă

îmi traversează coloana infinitului

orgoliu.

Am zile în care uit să mai întorc cheița

ce-mi stă înfiptă în spate

de când am făcut vreo 14 ani.

Și văd cum mă sting

ca un băț de chibrit

ajuns la capăt

pe care îl scuturi repede

prin mișcări repezite ale mâinii

sau cu un ton răstit.

Sunt păpușarul propriilor sentimente

dar nu prea mă pricep

și am încurcat ațele

și am creat numai personaje negative

în piesa lor de teatru.

Dimineața

mă servesc cu câteva felii de anxietate

pe burta goală

Apoi scuip sânge când mă spăl pe dinți

că dorul mă lovește în plin

și aerul e prea trist

mai depresiv decât un câine

căruia tocmai i-a murit stăpânul.

Încep să închid ochii

la fereastra asta de la etajul 5

pe care trebuie să o acopăr cu ceva

sau s-o sparg

sau s-o las așa

Dar ce să fac cu lumina

cu soarele și bormașina

de deasupra?

 

De ce aștept vara

Ca să pot vedea marea?

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: