(de)Lirice

Fără pansament

Rupi o creangă dintr-un pom –
tu nu-l auzi cum țipă?
Numești asta toaletare,
dar doare tare
orice smuls, orice mugur
ce avea să fie o floare,
orice nerv tresare
când tragi cu dinții
și cu mâna încordată
îl lași cu ochii-n soare.
Tu nu vezi. Tu chiar nu vezi?
că ești asemeni unui pom –
trec peste tine mii de ploi,
izvorăști tot din noroi
și-nflorești în zori
de martie…
Ai rădăcini cu ciulini,
dar visezi că zbori.

Apoi îți rupe alt (p)om
o altă creangă
și crezi că o să mori.
Și vița, de vie ce e,
plânge când o tai
Și, la fel, omul
renaște fără tratament,
își poartă pe dinăuntru
rănile ce-i trec
(cu iubire!)
fără pansament.

Comments

comments

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: