(de)Lirice

ia să te văd, poete..

ia să te văd, poete, cum îți alegi cuvinte
din frunze veștede adunate pe morminte
de sentimente palide, priviri mai otrăvite,
ca mărul unui Adam pierdut prin oseminte.

ia să te-aud, poete, cum cânți tu acuma
ploile toate, frigul, și ceața, și bruma,
cum o aștepți pe ea să vină, dar își pierde urma..
tu o rugai să (te) citească, dar ea vorbea cu luna.

cum să-i spui, poete, că îi trebuie răbdare,
când își dorește să te-audă, să te dai mai tare
în difuzorul unei inimi surde și fără de picioare,
ce n-are cum s-ajungă la tine fără ajutoare?

de ce nu-i dai, poete, înapoi ce-ți dăruiește ea
și ții doar pentru poezie și zâmbetul, și durerea?
de ce-i sădești în ochi scânteia, fericirea,
apoi mușcă din lipsa ta și-i otrăvești privirea..

ia să te văd, poete..

(24 octombrie 2017)

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: