Interviu la Orizonturi... literare. • opisicaneagra.ro

Am acordat, nu demult, un interviu (primul dintr-o serie! 😀 ) revistei Orizonturi Literare. Nici nu am apucat să scriu despre acest lucru, nu că ar fi târziu acum să mă laud. Salut inițiativa fondatorului și a editorilor de a promova cultura, creativitatea și lectura în rândul tinerilor. Și nu numai. 🙂

Jumătate de interviu la Orizonturi…

Prima persoană care ne-a căzut în capcană. Oare vor mai urma? Asta vom afla pe parcurs. “Românii știu românește” a mai întins o plasă în care a căzut, destul de ușor, o bloggeriță. Până atunci, am decis să o cunoaștem pe “Pisica Neagră” din blogosferă.

Cine este “Pisica Neagră” în realitate? De ce ți-ai ales acest nickname?

În primul rând, trebuie să menţionez că nu am căzut în plasă destul de uşor pentru că, aşa cum am înţeles, timp de un an de zile cât a stat textul pe site, nu a reacţionat nimeni. În plus, nu am putut trece cu vederea greşeli gramaticale pe un site care trebuie să fie un exemplu în acest sens. Bine că s-a dovedit a fi un test. 🙂

Şi, ca să răspund întrebării, numele meu este Georgiana Mihăilă – blogger opisicaneagra.ro, editor Curierul Naţional (n.r. fost editor) şi redactor-șef al revistei Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Atelier jurnalistic Plus, „sora” mai mică a Opiniei naționale, cu care și voi colaborați. Dacă ar trebui să mă descriu într-un singur cuvânt, acela ar fi (a) scrie, un verb pe care îl consider de acțiune, dar și de meditare, de creare, de introspecție. Scrisul este un act de generozitate, dar și de zbucium. Împărtășești cu ceilalți ceea ce tu nu mai poți ține încătușat între pereții minții.

„O pisică neagră” sunt eu, în online. Scriitor-jurnalist-bloggerul din mine a avut nevoie la un moment dat de o pelerină, de un nume pe care să fie strigat, de o reprezentare a stării de a scrie – nevrotic sau, dimpotrivă, pașnic ca un tors pe brâul sobei, cufundat în propriul catran sau, uneori, mieros din cale afară. Zig-zagul meu, cel de toate zilele, capătă sens și formă sub semnătura personajului principal al blogului meu – O Pisică Neagră. În realitate, locul virtual este ocupat de Neagra, una dintre cele două pisici ale mele. 🙂

De când ai blogul? Ce reprezintă acesta pentru tine?

Ideea de blog mi-a surâs de foarte mult timp. Începând cu anul 2009, am trecut, pe rând, prin răposatul yahoo 360, apoi prin blogspot, prin wordpress, pentru ca, în martie, să mă mut la casa mea (domeniu propriu, adică). Am evoluat, m-am maturizat, am trecut dincolo de refulări gen jurnal, ca să ajung la eseuri sau încercări de jurnalism online. Mi-am luat punctro și asta parcă m-a propulsat automat în lumea adevărată a blogurilor. Eu așa am simțit și m-am luat în serios.

Am observat că participi la competiția SuperBlog. Ce loc ai ocupat în ultima participare la competiție? Ce reprezintă SuperBlog pentru tine?

La Spring SuperBlog m-am înscris imediat după ce am luat hotărârea să mă apuc serios de blogging, iar competiția, pe lângă faptul că m-a ambiționat, mi-a oferit și subiecte despre care să scriu. Mi-am cunoscut astfel anumite limite și am încercat să le depășesc. Am fost o finalistă a ediției de primăvară și am ieșit pe locul 47, cu câteva puncte de penalizare pentru întârzieri, dar am câștigat totuși o probă din cele zece. Sunt mulțumită că am decis să particip și la Gala SuperBlog, care a avut loc la Brașov, unde am avut plăcerea să cunosc mulți oameni pasionați de ceea ce am ales să fac și eu – blogging.

Ce te motivează să scrii și cât timp dedici acestei pasiuni?

Îmi găsesc motivație în amintirile mele din copilărie. Mi-a plăcut să scriu de când mă știu. Scriu de când nu știam să scriu – dovadă stă cartea de muncă a tatălui meu, unde încercam să copiez literele. Am reușit, doar că mi-au ieșit scrise în oglindă. Prin clasa a doua, am scris primele versuri, iar compunerile din școala generală îmi confirmau talentul literar în fața profesorilor. La liceu… eh, la liceu citeam Bacovia și Cioran, iar asta se vede în poeziile pe care le scriam. A fost o perioadă în care am scris mult. În timpul facultăților, am avut proiecte, referate, știți și voi cum este. Nu am mai avut timp pentru pasiunea mea. Mai scriam din când în când pe blog. De anul trecut însă, am început să postez mai des, am început să mă documentez, iar acum stau și trei-patru ore la un singur articol.

Blogul tău a trecut limita de jurnal personal?

Așa vreau să cred. Dacă la început, m-am apucat de blogging numai în ideea de a-mi împărtăși gândurile și trăirile, întocmai cum faci cu un jurnal, astăzi lucrurile nu mai stau așa deloc. Blogul meu este un amalgam de „Opinii inopinate, frânturi de suflet, poezii și jurnalism online”. Am păstrat, în schimb, categoriile create încă de la începuturi, Frânturi de suflet și Lirice, unde mă exprim pe mine, mă, mie, îmi. 🙂

…cealaltă jumătate se află la pagina 36 a numărului din luna mai al revistei. Lectură plăcută! 😀

PS: În imagine, în ordinea numerelor de pe tricou: Mirela din Craiova, io, Ianolia cu balsam, Mihnea cel călător 2.0 și Daniel, zis și câștigătorul verde Spring SuperBlog 2015. (În interviul de pe site, apare și Ioana care spune… lucruri faine, tu!) 🙂 Fotografie realizată în Gara de Nord, lângă Hyperion, cel mai tare tren neceferist. 😀