intrinseci
intrinseci. sau suficiente ele cu sine.
căci nu am cum să spun altfel lucrurilor ce se petrec în mine.
ele petrec – eu le petrec cu bine
spre calea către acest afară.
viața ca o gară. sau gargară.
ce să mă mai fac eu de-acum înapoi?
zic să tac, dar mă despoi
mereu de gânduri cum te lepezi
de carne ca un cadavru pe sub lespezi.
îmi arunc în aer seva ca un kamikaze,
încerc să mă vindec de hău, dar îs deja în metastaze.
a fost o duminică rea(lă), după asta vine direct joi.
acea zi în care împart totul la doi,
dar nu pentru noi. ci pentru al meu singur trifoi
cu aproape patru foi.
de caiet. am spus și n-o s-o mai repet.
o știi, am învățat să n-am niciun regret,
deși încă mă amăgesc că pot fi într-o zi poet..
Comments
2 comentarii
Mihai Gîndu
Reuşită poezie. Apropo de ”intrinseci”, cred că reuşim performanţa unică de a avea în noi înşine fie un vid teribil, fie un univers nemărginit şi viu. Depinde de individ, de suflet şi de dispoziţie 🙂
Pisica Neagră
Mulțumesc! 🙂 Și da, eu aș spune că avem în noi și vidul, și nemărginire vie, dar depind ambele de dispoziție. 🙂