Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Particip, nu asist!,  Radiografia unei zile

Jurnal de Craiova – Pagina întâi

Fusei la Craiova. Bă, îmi plăcu. Dar tare, tare mult! 🙂
Pentru prima pagina din acest jurnal voi fi nevoită să mă întorc puțin în timp ca să povestesc de concurs. Dar voi fi succintă și am să trasez doar câteva linii: blogal, Tradem, Craiova Culturală și locul 2 câștigat cu selfie-urile lui Brâncuși. Păi, despre ce vorbim noi aici, domnule? 🙂
09 mai 2015. Sâmbătă dimineața
Ca de fiecare dată când știu că trebuie să ajung undeva, mă trezesc devreme. Mai devreme cu vreo 3 ore. Aveam un tren de prins pe la 10:45, așa că mi-am pus telefonul să sune pe la 7 și jumătate. M-am trezit înainte să înceapă melodia să îmi alunge somnul, Moș Ene își făcuse bocceluța deja și a luat-o la sănătoasa. Papornița mea era goală. Trebuia să-mi fac bagajul cu viteza luminii de afară.
Mă trezesc totdeauna mai devreme ca să am timp.
Dar ăsta este, de fapt, un lucru rău. Pentru că am doar senzația, dar nu am timp deloc.
Bagaj făcut,
îmbrăcată sunt,
machiajul stă bine,
la fel și cămășuța cu buline…
IMG_9763.JPG
Drumul până la gară a durat o eternitate. Sâmbătă fiind, autobuzul ratb a venit greu, mai ales cu Ziua Europei, cu astea. Am avut de schimbat metroul la Victoriei, în total am mai așteptat vreo 15 minute. Viața pe un peron.

La gară mă aștepta Răzvan, Daniel nu răspunde, voiam să-l întreb de Ralucica, despre care nu mai știam nimic. Adrenalina crește, încep să număr secundele care trec între Victoriei și Gara de Nord. Ușile se deschid prea încet, oamenii sunt mumii în reluare, scările rulante parcă stau pe loc, iar trollerul face trolling cu bătăile inimii. Alerg, suflu greu. Caut cu privirea linia 3. Mamă, tocmai la celălalt capăt al peronului. Hai, un ultim zvâc. 10:45. Poate întârzie. Uite și linia 3, ah, nu pe aici, ocolește gărdulețul și chioșcul de ziare. Hai, încă un pic. Răzvan îmi face cu mâna chiar din fața mea. Am tresărit. Și aud verdict: crimă. „A plecat trenul.”
Nuuuu! Suflând, inima în gât. Dezamăgire și deznădejde. Toate cu dez-.
Am anunțat că întârziem, am schimbat biletele de InterRegio cu unele de Regio (tren personal, adică). În loc de 1 și jumătate la cât ajungeam cu rapidul, acum ora ajungerii la destinație s-a modificat semnificativ. Cu 3 ore aproape. Pe la 15:56. Pfui! Păi, premiile se dau la 4. Om vedea noi cum facem.
Pe drum am vorbit. Mult, dar bine. Așa am aflat mai multe despre blogging, publicitate și diferența dintre anumite produse marcă proprie a unor hipermarketuri. 😀 Voi face cumpărături cheltuind mai mult timp, dar măcar voi cumpăra deștept. :))
De la gară am luat un taxi condus de un nene care nu cred că avea prea multă experiență. Sau nu cunoștea prea bine zona – Traian Demetrescu. Am reținut așa: spre centru, la sensul giratoriu, la Digi 24 Craiova și alee pietonală. Oricum, am trecut cu vederea bâlbâiala șoferului atunci când l-am auzit vorbind oltenește. Neaoș, de la mama lui.
Daniel s-a ținut de cuvânt și ne-a așteptat la rond. Am explicat din nou cât de prost stau eu cu organizarea timpului și mi-am făcut mea culpa. Am fost iertată ușor, mai ales că nu am încurcat treburile absolut deloc. Ralucica era deja acolo, avusese parte de o plimbare prin Craiova, ajunsese și la hotel. O norocoasă. 😀
Castigatori
La Casa de Cultură Traian Demetrescu am fost întâmpinați călduros de bloggerii olteni. Ne-am primit diplomele, banii :)) și prazul, simbolul Olteniei. De aici și haștagul întâlnirii: #PrazMeet. Am propus ca data viitoare să primim și o paporniță, nu de alta, dar îmi e tare dragă de la nea Mărin încoace.
Grup
În Casa Memorială Traian Demetrescu am văzut și un exemplar foarte vechi Curierul Olteniei, un act de cununie civilă cel puțin la fel de vechi, iar tablourile din încăpere m-au cucerit definitiv. Chiar am făcut câteva poze ca să am pentru următoarele articole pe blog. 😀 Am semnat și condica. 🙂
Pe aceeași stradă, puțin mai la deal, ajunserăm la Facebar, un loc intim, dar destul cât să încapă sârbele oltenești sau grupuri de backing vocals la karaoke.
Degustare-Ballantines
Am strigat tare, cu sufletul, Cine e cu noi și m-am bucurat de Paraziții sau La familia cu a lor Viață bună. Nu a fost bourbon, dar a fost Ballantine’s. Întotdeauna imaginile vorbesc mai bine, așa că voi anexa un dosar de pe facebook, cu un link drept agrafă de birou. 🙂
Am ajuns la hotel (mâine, camera și hotelul, o povestioară separată) cu gândul că a doua zi va fi cel puțin la fel de frumos, palpitant și emoționant ca și azi. Și a fost… „De tot râsu’”
Va urma…
Nota bene: Pozele le voi pune mai târziu pe pagina de fb O Pisică Neagră pentru că nu am acces la ele acum, fiind în redacția Curierului. 😀 Ultimele trei din cele de mai sus poartă semnătura Aloe Vera. 🙂

Comments

comments

16 comentarii

Dă-i un răspuns lui Ralucica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!